al serialului, care incepe la Universal Channel din 14 ianuarie 2013, la ora 17:00
Sezonul 6 al producției Monk, unul dintre cele mai apreciate seriale, în care îl putem urmări, în rolul principal, pe actorul Tony Shalhoub, câștigător al premiilor Emmy, Globul de Aur și SAG, începe, în premieră la Universal Channel, luni, 14 ianuarie 2013, la ora 17:00. Serialul va fi difuzat de luni până vineri, de la aceeași oră.
În debutul sezonului 6, Monk se vede nevoit să-și ajute cea mai mare fană, pe Marcie Maven (Sarah Silverman), atunci când aceasta este acuzată de o crimă ciudată. Monk se află și el într-o situație periculoasă în momentul în care îl ajută pe fiul psihiatrului său. De asemenea, tot în această serie, Monk îl ajută pe un bărbat pe care-l trimisese la închisoare cu ani în urmă să-și refacă viața, iar prietenia lui Monk cu căpitanul Stottlemeyer (Ted Levine) este pusă la încercare când acesta o suspectează de crimă pe iubita căpitanului (Sharon Lawrence).
Monk e angajat într-un caz în care e implicat un celebru star rap (Snoop Dogg), iar în alt episod trebuie să-și confrunte prejudecățile împotriva nudiștilor când este chemat să ancheteze o crimă pe o plajă de nudiști (invitați speciali: Alfred Molina și Diedrich Bader).
Monk rămâne unul dintre cele mai populare seriale din istoria producțiilor transmise prin cablu. Tony Shalhoub (Big Night, Wings, Men in Black, Cars) a câștigat trei premii Emmy, un Glob de Aur și două premii SAG pentru cel mai bun actor într-un serial de comedie, cu rolul lui Adrian Monk, un detectiv uimitor, care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă. Din cauza acestei boli, Monk își pierde slujba de detectiv în departamentul de omucideri din cadrul Poliției din San Francisco. În plus, odată cu moartea soției sale – un caz de crimă rămas nerezolvat – Monk dezvoltă alte fobii, cum ar fi teama de înălțime, microbi și mulțime, care îi dau de furcă nu numai în încercările de a rezolva cazuri, ci și în viața de zi cu zi.
Din distribuție fac parte Traylor Howard (Two Guys and a Girl, Me, Myself and Irene), Ted Levine (Heat, Moby Dick) și Jason Gray-Stanford (Taken, A Beautiful Mind).
Distribuția:
Adrian Monk Tony Shalhoub Natalie
Teeger Traylor Howard Captain
Stottlemeyer Ted Levine Lieutenant
Disher Jason Gray-Stanford
De asemenea, în sezonul 6 din Monk îi vom mai vedea și pe Alfred Molina (Spider Man 2, The Da Vinci Code), David Koechner (The Office, Anchorman), Diedrich Bader (The Drew Carey Show, Balls of Fury), Angela Kinsey (The Office, License to Wed), Gail O’Grady (Boston Legal, NYPD Blue), Vincent Ventresca (Invisible Man, Romy and Michele’s High School Reunion), Donal Logue (The Knights of Prosperity, Grounded for Life), starurile rap Snoop Dogg (Starsky & Hutch, The L Word) și Kurupt (Johnson Family Vacation, A Day in the Life) precum și pe Emmy Clarke (My House in Umbria, Fur), în rolul lui as Julie Teeger și pe Stanley Kamel (Inland Empire, Mister Sterling), în ipostaza Dr. Charles Kroger.
Producători executivi ai serialului Monk sunt David Hoberman (Raising Helen, Bringing Down the House, The Negotiator), Andy Breckman (Saturday Night Live, The Late Show with David Letterman, Rat Race), Tony Shalhoub, Randy Zisk (House, Without a Trace) și Tom Scharpling (The Best Show on WFMU). Monk este produs de Universal Media Studios, în colaborare cu Mandeville Films și Touchstone Television.
Nu pierdeți primul episod al sezonului 6 din MONK, luni, 14 ianuarie 2013, ora 17:00, la UNIVERSAL CHANNEL! Episoadele vor fi difuzate de luni până vineri, de la ora 17:00.
Monk – sezonul 6
Conceptul serialului
Monk este unul dintre cele mai populare seriale din istoria producțiilor transmise prin cablu. Protagonistul, Tony Shalhoub (“Big Night”, “Wings”, “Men in Black”, “Cars”) a câștigat trei premii Emmy, un Glob de Aur și două premii SAG pentru cel mai bun actor într-un serial de comedie, cu rolul lui Adrian Monk, un detectiv uimitor, care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă. Din cauza acestei boli, Monk își pierde slujba de detectiv în departamentul de omucideri din cadrul Poliției din San Francisco. În plus, odată cu moartea soției sale – un caz de crimă rămas nerezolvat – Monk dezvoltă alte fobii, cum ar fi teama de înălțime, microbi și mulțime, care îi dau de furcă nu numai în încercările de a rezolva cazuri, ci și în viața de zi cu zi.
Din distribuție fac parte Traylor Howard (“Two Guys and a Girl”, “Me, Myself and Irene”), Ted Levine (“Heat”, “Moby Dick”) și Jason Gray-Stanford (“Taken”, “A Beautiful Mind”).
Despre sezonul 6
În cel de-al șaselea sezon ne vom reîntâlni cu Sarah Silverman (“The Sarah Silverman Program”, “The School of Rock”), în rolul lui Marci Maven, cea mai înfocată fană a lui Adrian, cu Sharon Lawrence (“Desperate Housewives”, “NYPD Blue”), care o interpretează pe Linda Fusco, iubita căpitanului Stottlemeyer, și cu Tim Bagley (“Knocked Up”, “According to Jim”), care-l interpretează pe rivalul lui Monk, Harold Krenshaw. De asemenea, din distribuția acestei serii mai fac parte Alfred Molina (“Spider Man 2”, “The Da Vinci Code”), David Koechner (“The Office”, “Anchorman”), Diedrich Bader (“The Drew Carey Show”, “Balls of Fury”), Angela Kinsey (“The Office”, “License to Wed”), Gail O’Grady (“Boston Legal”, “NYPD Blue”), Vincent Ventresca (“Invisible Man”, “Romy and Michele’s High School Reunion”), Donal Logue (“The Knights of Prosperity”, “Grounded for Life”), Snoop Dogg (“Starsky & Hutch”, “The L Word”), Kurupt (“Johnson Family Vacation”, “A Day in the Life”), Emmy Clarke (“My House in Umbria”, “Fur”) în rolul lui Julie Teeger și Stanley Kamel (“Inland Empire”, “Mister Sterling”) în rolul Dr. Charles Kroger.
Sezonul al șaselea începe când Monk se vede nevoit să-și ajute cea mai mare fană (Silverman), când aceasta este acuzată de o crimă ciudată. Monk se află și el într-o situație periculoasă în momentul în care îl ajută pe fiul psihiatrului său. De asemenea, tot în această serie, Monk îl ajută pe un bărbat pe care-l trimisese la închisoare cu ani în urmă să-și refacă viața, iar prietenia lui Monk cu căpitanul Stottlemeyer (Levine) este pusă la încercare când acesta o suspectează de crimă pe iubita căpitanului (Lawrence).
Monk e angajat într-un caz în care e implicat un celebru star rap (Snoop Dogg), iar în alt episod trebuie să-și confrunte prejudecățile împotriva nudiștilor când este chemat să ancheteze o crimă pe o plajă de nudiști (invitați speciali – Molina și Bader).
DISTRIBUȚIA SERIEI:
Adrian Monk Tony Shalhoub Natalie
Teeger Traylor Howard Captain
Stottlemeyer Ted Levine Lieutenant
Disher Jason Gray-Stanford
Producători executivi ai serialului “Monk” sunt David Hoberman (“Raising Helen”, “Bringing Down the House”, “The Negotiator”), Andy Breckman (“Saturday Night Live”, “The Late Show with David Letterman”, “Rat Race”), Tony Shalhoub, Randy Zisk (“House”, “Without a Trace”) și Tom Scharpling ("The Best Show on WFMU"). “Monk” este produs de Universal Media Studios, în colaborare cu Mandeville Films și Touchstone Television.
Sinopsisurile episoadelor
Episodul 1 – Mr. Monk and his Biggest Fan (Dl. Monk și admiratoarea)
Marci Maven, cea mai mare fană a lui Monk, care pare mai nebună ca oricând, este acasă schimbând designul web site-ului lui Monk. Între timp, peste stradă, John Ringel vine acasă de la job și își găsește soția moartă, sfâșiată de un animal mic. Suspectându-l pe Otto, câinele lui Marci, Ringel sună la poliție, care sosește acasă la Marci pentru a-i pune înrebări. Marci insistă să le spună că nu ar fi putut fi Otto, deoarece acesta e mort și, pentru a-i convinge, le arată mormântul câinelui. Marci îi cere ajutorul lui Monk, dar acesta refuză, așa că ea profită de o ocazie și merge la o licitație unde participă și Monk. Marci supralicitează oferta lui Natalie pentru serviciile lui Monk și, cum banii se duc în scopuri caritabile, Monk nu are de ales decât să-și onoreze promisiunea.
Episodul 2 – Mr. Monk and the Rapper (Dl. Monk și rapperul)
După o noapte întreagă de petrecere, superstarul rapper Extra Large se urcă în limuzina sa pentru a scăpa de întrebările unui reporter insistent. El scapă de întrebări, dar nu și de bomba care fusese pusă sub mașina lui. Extra Large e mort. Mai târziu, în acea dimineață, Murderuss, rivalul lui Extra Large în lumea rapului, le face o vizită lui Natalie și Monk aflați în apartamentul lui Monk. Lui Murderuss îi este teamă că va fi acuzat de moartea lui Extra Large, așa că vrea să-l angajeze pe Monk. Acesta acceptă, fără să știe că Murderuss este principalul suspect al poliției. Sunt o grămadă de dovezi împotriva lui, dar, în ciuda numărului mare al acestora, Monk își continuă investigațiile.
Invitat special în acest episod este rapperul Snoop Dogg.
Episodul 3 – Mr. Monk and the Naked Man (Dl Monk și nudiștii)
Monk trebuie să îşi depăşească prejudecăţile legate de nuditate când este chemat să rezolve cazul unei femei ucise pe o plajă pentru nudişti.
Episodul 4 – Mr. Monk and the Bad Girlfriend (Dl. Monk și iubita criminală)
Monk și Natalie se opresc pe la biroul căpitanului Stottlemeyer, în timpul întâlnirii acestuia pe webcam cu iubita lui, Linda Fusco. În acest timp, partenerul Lindei, agentul imobiliar Sean Corcoran, este plecat din oraș pentru a prezenta o casă unui cuplu tânăr. Deodată, apare un intrus. Fără să spună un cuvânt, intrusul îl împușcă pe Sean Corcoran, dar îi lasă pe ceilalți doi în viață. A doua zi, Linda află îngrozitoarea veste că partenerul ei a fost ucis. Stottlemeyer îi promite că va găsi criminalul și îl trimite pe Monk la locul faptei. Monk trage concluzia că ucigașul avea o cheie a casei, iar un martor își amintește că intrusul avea ruj pe buze, deci, e posibil să fi fost femeie. Mai târziu, Linda le spune că Sean Corcoran avea o femeie dușman, pe nume Helen Hubbert. Hubbert i-ar fi scris lui Corcoran scrisori de amenințare, deoarece nu era mulţumită de o casă pe care acesta i-o vânduse. Dar, după ce Monk descoperă aceeași urmă de ruj cu aceea a criminalului în poșeta Lindei, el are un nou suspect – Linda Fusco. E o problemă, însă. Cu douăzeci de minute înainte de momentul crimei, Linda era în dormitorul ei, la 30 de mile depărtare de locul faptei, cu webcam-ul pornit, vorbind cu Stottlemeyer. Cum ar fi putut Linda să ajungă din dormitorul ei la locul crimei în 20 de minute?
Episodul 5 – Mr. Monk and the Birds and the Bees (Dl. Monk să sfaturi în amor)
Târziu, în noapte, în San Francisco, un hoț își șterge cu grijă picioarele, înainte de a intra într-o casă. Bărbatul care locuia în acea casă, un agent sportiv pe nume Rob Sherman, îl întâmpină pe hoț. Spărgătorul este acolo, grație unui plan pe care cei doi bărbați l-au pus la cale împreună. Hoțul urma să fure câteva obiecte de sport foarte valoroase, iar, după aceea, cei doi ar fi împărțit banii de la asigurări. Dar Sherman are un alt plan și îl surprinde pe hoț apărând cu două pistoale. Sherman împușcă hoțul cu unul dintre ele, iar când soția lui coboară pe scări, o împușcă și pe ea, cu celălalt pistol. Apoi, calm, aranjează scena crimei și sună la 911. În dimineața următoare, Monk, Natalie, Stottlemeyer și Disher ajung la această casǎ pentru investigații. Rob Sherman le spune povestea lui. Era în pat, iar soția lui s-a trezit și a coborât ca să regleze termostatul. A auzit o împușcătură. Și-a luat repede arma și a fugit pe scări, unde l-a văzut pe hoț, pe care nu-l mai văzuse vreodată, și pe soția lui moartă. A tras și l-a ucis pe spărgător, în legitimă apărare.
Pare un caz de rutină, dar Monk nu înțelege de hoțul a lăsat urme prin curte, apoi și-a șters picioarele înainte de a intra în casă.
Episodul 6 – Mr. Monk and the Buried Treasure (Dl. Monk și comoara îngropată)
În timpul unei vizite la Dr. Kroger, Monk află că fiul doctorului, Troy, nu s-a dus la școală. De fapt, exact în acel timp, Troy face skateboarding într-o parcare cu prietenii lui, Ridley și Pez, și sunt pe cale să intre într-o nouă încurcătură. Băieții au dat peste un bărbat mort în spatele roților unei mașini, iar pe scaunele din spate ale mașinii se aflau câteva genți goale de la o bancă ce fusese jefuită recent. Nu e niciun ban acolo, în schimb, Troy găsește o hartă desenată în grabă pe care se află un X mare, negru, ce marchează locul unde băieții presupun că ar fi ascunși banii furați. Așadar, ei sunt pe punctul de a intra într-o nouă ȋncurcătură.
În loc să vorbească cu autoritățile, băieții se hotărăsc să găsească banii, așa că se opresc la casa lui Monk, imaginându-și că celebrul detectiv va putea să descifreze harta codată. Ei îl mint pe acesta și îi spun că studiază Insula comorilor la orele de engleză și că harta este un proiect pe care trebuie să-l rezolve pentru a trece examenul. Natalie e suspicioasă, dar Monk e nerăbdător să-l ajute pe Dr. Kroger și nu se poate opune. Așa că, după puțin timp, Monk, Natalie și cei trei băieți se înghesuie în mașina lui Troy și pleacă în căutarea ciudatei comori.
Episodul 7 – Mr. Monk and the Daredevil (Dl. Monk și eroul)
Într-o dimineață, un lucru uimitor s-a întâmplat în San Francisco. Un bărbat mascat care se cățăra pe clădiri, încercând să scape de urmărirea poliției, a căzut în timpul uneia dintre cascadoriile lui. Spectatorii, curioșii de pe stradă, s-au îndreptat către bărbatul căzut, care se pare că era cel mai crâncen adversar al lui Monk și fost pacient al doctorului Kroger, Harold Krenshaw. În mod miraculous, Harold a supravieţuit accidentului și e dus în grabă la spital.
În acest timp, Monk este cu căpitanul Stottlemeyer pe o străduță ascunsă, cercetând resturile unei mașini arse. Acolo era un bărbat mort, lângă roți, iar orice informație legată de identificarea mașinii sau a persoanei decedate era ștearsă. Pare un caz clasic, dar Monk crede că moartea victimei a fost accidentală, iar cineva a dat foc mașinii după ce victima a murit. Dar de ce ar face însă cineva așa ceva?
Episodul 8 – Mr. Monk and the Wrong Man (Dl. Monk și nevinovatul)
Într-un cartier bogat din San Francisco, o femeie aude un țipăt din casa unui vecin. Ea traversează strada ca să vadă ce s-a întâmplat și își găsește vecinii uciși într-un mod brutal, într-o aparentă tentativă de jaf.
Paisprezece ani mai târziu, aceeași femeie participă la o audiere pentru eliberare condiționată a lui Max Barton, bărbatul arestat pentru acele oribile crime. Martor este Monk, care a condus ancheta cu 14 ani în urmă. Monk vrea să se asigure că Max Barton va rămâne după gratii, dar, în timpul mărturiei lui Monk, intră un tânăr avocat care are câteva vești șocante. Un nou test al ADN-ului găsit la locul crimei îl exonerează pe Max, care, curând, va deveni un om liber.
Monk este copleșit de vinovăție. Nu a făcut niciodată o asemenea greșeală – să trimită un om nevinovat la închisoare pentru 14 ani. El încearcă să se apropie de Max, dar acesta refuză să-l ierte pe Monk.
Episodul 9 – Mr. Monk Is Up All Night (Plimbarea domnului Monk)
Într-o zi, o femeie misterioasă i-a atras atenția lui Monk pe stradă. Monk nu o mai văzuse vreodată, dar îi părea foarte familiară, așa că nu s-a putut abține să nu o urmărească puțin, până i-a pierdut urma. Întâlnirea l-a tulburat atât de tare, încât nu a mai dormit câteva nopți. Disperat, Monk i-a cerut lui Natalie sfatul și s-a hotărât să facă o plimbare noaptea, în timpul căreia a văzut-o pe misterioasa femeie din nou. Acum, aceasta era într-un taxi. Monk a încercat să o oprească, dar a pierdut-o din nou. În acel moment, Monk a auzit voci mânioase venind de pe o alee. S-a îndreptat către zona de unde se auzea zgomotul și a ajuns la fereastra unui restaurant, unde a văzut un polițist sub acoperire cu arma îndreptată către doi bărbați, dintre care unul era un dealer de droguri cu părul lung. În urma luptei, polițistul sub acoperire este împușcat de dealerul de droguri, iar cei doi bărbați fug.
Monk se grăbește către un telefon pentru a raporta crima, dar, când Stottlemeyer și poliția ajung la locul faptei, nu e nicio urmă de cadavru, sânge sau semne ale unei lupte. Stottlemeyer crede că Monk este foarte obosit din cauza nopților nedormite și îi sugerează acestuia să meargă la bar, să bea ceva și apoi să se ducă acasă să doarmă.
Episodul 10 – Mr. Monk and the Man Who Shot Santa (Dl. Monk și ucigașul lui Moș Crăciun)
E Crăciunul în San Francisco, perioada în care toți oamenii sunt veseli. Cu excepția lui Monk, bineînțeles. Sunt 10 ani de la moartea lui Trudy, iar el este cu atât mai stresat în acest an. Pe drumul către biroul doctorului Kroger, Monk, Natalie și Julie rămân blocați în traffic. Un bărbat îmbrăcat în Moș Crăciun aruncă jucării de pe un acoperiș, iar strada este plină cu oameni care încearcă să prindă cadourile. Iritat de întârziere, Monk coboară din mașină și aleragă către clădire să-l oprească pe Moș Crăciun. Câteva clipe mai târziu, se aud focuri de armă, iar Natalie și Julie fug spre acoperiș.Ceea ce au văzut le-a șocat pe amândouă – Moș Crăciun fusese împușcat, iar Monk avea un pistol în mână.
Episodul 11 – Mr. Monk Joins A Cult (Dl. Monk intră într-o sectă)
Când se aflau la cumpărături, Natalie și Monk s-au întâlnit cu părinții unei fete recent ucise, pe nume Amanda Clark. Monk a zis că se va ocupa de caz, chiar înainte ca familia Clark să îi ceară asta. Monk și Natalie merg la locul crimei împreună cu căpitanul Stottlemeyer și locotenentul Disher, iar Monk vorbește cu Tom Donovan, bărbatul care a găsit-o pe Amanda Clark. Donovan spune că a văzut-o pe Amanda când a fost trântită la pământ și înjunghiată de către un grup de oameni – unul dintre ei era clar liderul. Când agresorii l-au văzut pe Donovan , au urcat în van-ul lor argintiu, lăsând-o pe Amanda cu zece răni de cuțit și cu un simbol al soarelui crestat pe pieptul ei. Pe când o ducea la spital, Donovan a auzit-o spunând: “M-a găsit. Tatăl m-a găsit”. Apoi a murit. Potrivit spuselor lui Stottlemeyer, povestea lui Donovan e reală. Cu un an înainte de moartea sa, Amanda părăsise un cult numit “Frații soarelui” și, aparent, era îngrozită că Tatăl, liderul cultului, o va găsi, chiar dacă și-a schimbat numele. Donovan l-a identificat pe Tată, un fost vânzător de mașini vechi, pe nume Ralph Roberts, dar nu există suficiente probe să-l pună sub acuzație pe liderul cultului. Problema e că Tatăl are aproape 100 de martori care să-i confirme alibiul pentru acea noapte și mulți avocați gata să dea în judecată poliția. Și cum poliția nu va trimite pe nimeni să se infiltreze în rețeaua din acest cult, Monk se oferă să se ducă el, sub acoperire, o propunere pe care Stottlemeyer o refuză imediat. În schimb, ideea ca Natalie să se intre în acest cult este agreată pe loc.
Episodul 12 – Mr. Monk Goes To The Bank
E noapte, iar doi polițiști sunt lângă banca West Bay Trust, scriind o amendă pentru un SUV parcat ilegal. Ei menționează că banca tocmai fusese jefuită cu o zi înainte, dar acum nu era nimic în neregulă. Polițiștii au plecat, dar o scurtă privire în interiorul băncii arată că lucrurile nu sunt ceea ce par a fi: patru oameni sunt captivi în seiful băncii. Cine sunt acești nefericiți? Monk, Natalie, Stottlemeyer și Disher. Să ne întoarcem cu câteva zile în urmă: Monk și Natalie erau în bucătărie, pregătind masa, când au văzut la televizor un reportaj despre jefuirea unei bănci – banca la care are conturile Monk. La locul faptei, Stottlemeyer ia declarații de la angajați. Ei îi spun că un bărbat puternic, cu accent rusesc, îmbrăcat cu un hanorac cu glugă verde a forțat intrarea, a luat toți banii, a intrat în zona depozitelor de siguranță, apoi, după ce a împușcat câțiva funcționari, a fugit cu toate bunurile furate. Când Monk și Natalie au ajuns la bancă, au aflat că și brățara lui Trudy fusese furată din depozitul lui Monk. Monk jură să o recupereze. După ce revede scena crimei și filmele de la camerele de supraveghere, Monk face o descoperire importantă: rusul nu a lucrat singur. Cineva din interiorul băncii l-a ajutat să oprească camerele și să fugǎ pe uşa din spate.
Episodul 13 – Mr. Monk and the Three Julies (Dl. Monk și cele trei Julie)
Monk și Natalie sunt la locul unei crime și aud, din întâmplare un telefon prin stația poliției care anunță o crimă. Numele victimei? Julie Teeger. Natalie, îngrozită că audă numele fiicei ei, sare în noua mașină de poliție a căpitanului Stottlemeyer și gonește către locul faptelor. Victima nu este fata lui Natalie, ceea ce e o veste bună pentru ea. Stottlemeyer i-a promis soțului îndurerat al lui Julie Teeger că îl va găsi pe criminal. Dar exact când Monk se află în mijlocul anchetei, poliția aude un alt telefon despre moartea unui biciclist. Numele victimei cu numǎrul 2? Julie Teeger! Iniţial pare un accident, dar, la o privire mai atentă, Monk realizează că ceva straniu se întâmplă: cineva în San Francisco o ucide pe Julie Teegers.
Episodul 14 – Mr. Monk Paints His Masterpiece (Capodopera domnului Monk)
Bennie, arțăgosul proprietar al Bennie‘s Junk n‘ Stuff, vorbește cu asistentul lui. El îi spune tânărului șovăitor să pună capcane în jurul proprietății sale pentru a-l proteja împotriva eventualilor intruși, iar Hector, îngrijorat de pericole, își face datoria. Mai târziu, în acea seară, temerile lui Hector se adeveresc: un intrus înarmat cade într-o capcană și totul se termină cu o împușcătură fatală în piept. În timp ce analiza locul crimei, în ziua următoare, Monk își dă seama că intrusul trebuie să fi avut un complice. Natalie descoperă și ea ceva interesant: un set de pictură complet și o grămadă de pânze albe, nefolosite. În acea dimineață, Dr. Kroger îi spusese lui Monk să-și găsească un nou hobby, iar Natalie îl încurajează să cumpere setul de pictură – iar Bennie the Junkman le face o ofertă pe care nu o pot refuza. Monk are ceva probleme în a începe noul hobby, așa că Natalie îl înscrie la o clasă de artă la un colegiu local. Deși instructorul și colegii nu sunt foarte impresionați de munca sa, Monk avansează pas cu pas, pictând lumea așa cum și-ar fi dorit el să arate. Curând, artistul în devenire este chemat să investigheze o nouă crimă. Bennie the Junkman a fost găsit mort, aparent fiind victima propriilor capcane. Dar Monk realizează că nu e deloc așa – moartea lui Bennie nu a fost un accident.
Episodul 15 – Mr. Monk Is On The Run – Part 1
Când Monk și Natalie ajung la un magazin de produse electronice și se întâlnesc cu căpitanul Stottlemeyer și locotenentul Disher, descoperă un loc destul de straniu. Nu este niciun cadavru sau vreo crimă, e doar un simplu jaf. Atât doar că toate produsele furate sunt componente din care se fac bombele, ba, mai mult, ingredientele folosite la bomba care a ucis-o pe Trudy. De asemenea, la locul jafului, poliția mai găsește și amprentele a șase bărbați. Monk este foarte tulburat, simțind că este este mai aproape ca oricând să rezolve cazul uciderii soției sale. Hoțul a lăsat o un bilet criptic, iar Monk și Natalie își promit să încerce să spargă codul. Cuvintele scrise pe bilet au legătură cu ceva ce s-a întâmplat la 11, în acea noapte, dar Monk este atât de distras de coșmarul pe care l-a avut legat de Trudy, încât nu se poate concentra la nimic altceva decât la lipsa unui suc de portocale din frigiderul lui. Deodată, Monk își dă seama de ceva, dar nu îi spune și lui Natalie. Mai mult, așteaptă până ce ea pleacă, înșfacă pistolul și sare într-un autobuz.
Episodul 16 – Mr. Monk Is On The Run – Part 2
Pe o plajă pustie, căpitanul Stottlemeyer stă singur, așteptând. Și cine ar putea apărea după niște stânci, dacă nu Adrian Monk, ultima dată fiind văzut căzând în golf, după ce a fost împușcat de două ori în piept de Stottlemeyer. Vesta antiglonț și-a făcut datoria, așa că planul celor doi prieteni funcționează perfect. Restul lumii trebuie să-l creadă mort, așa că Stottlemeyer i-a întins lui Monk haine uscate și i-a dat sfatul să se relaxeze până vor afla ce va face șeriful Rollins.
În timp de îndurerata Natalie plănuiește o înmormântarea elaborată pentru șeful ei, Monk se află într-un orășel din Nevada. Și-a găsit de lucru la o spălătorie de mașini, și-a închiriat o cameră la un motel local și continuă să strângă cât de multe informații poate despre Rollins și caz. Monk se străduiește să fie cât mai puțin vizbil dar, când fata proprietarului motelului pomenește de un caz nerezolvat, calitățile lui Monk de detectiv ies la iveală.
Și nu numai Monk face descoperiri. Întors în San Francisco, șeriful Rollins primește un telefon de la angajatul său, care are suspiciuni legate de așa-zisa moarte a lui Monk. În același timp, căpitanul Stottlemeyer află și el lucruri importante despre șeriful Rollins, care ar fi câștigat recent niște bani, mai multți decât ar putea avea un șerif local. Natalie, la rândul ei, citeşte ȋn ziare despre un angajat al unei spălătorii de mașini și detectiv amator din Nevada. Ea îl întreabă pe căpitanul Stottlemeyer dacă e vorba despre Monk, acesta recunoaște și îi spune lui Natalie să nu încerce să-l vadă pe Monk, dar aceasta refuză să-l asculte, se urcă în mașină și pleacă spre Nevada.