Marţi, Bogdan Miu a lansat ascultătorilor Europa FM provocarea de a ghici sexul bebeluşului pe care Monica Anghel urmează să-l aducă pe lume în doar câteva săptămâni. Conform tradiţiei din familia artistei, Monica a vrut să descopere dacă are băieţel sau fetiţă decât în ziua naşterii. “Nicio femeie din familia noastră nu a făcut altfel. De exemplu, verişoara mea a născut trei copii şi în timpul sarcinilor doctorul nu-i comunica decât lucruri legate de sănătatea ei şi a micuţilor. La fel am făcut şi eu. Bogdan ştie că atunci când am anunţat în direct în “Deşteptarea” faptul că voi avea un copil, am menţionat că simt că este băiat. Desigur că este doar o senzaţie şi dacă se va dovedi a fi fată o voi iubi la fel de mult, mă voi bucura la fel de tare”, a explicat Monica la Europa FM.
Părerile împărtăşite de ascultătorii matinalului venite prin SMS dar şi pe www.monicamamica.europafm.ro, primul site construit ca un jurnal de sarcină al unei vedete din România, au fost împărţite: deşi la începutul dimineţii oamenii tindeau să prezică venirea pe lume a unui băiat, până la sfărşitul emisiunii, balanţa s-a echilibrat. La asta s-a adăugat şi previziunea lui Bogdan, exprimată foarte plastic: “Eu cred că Monica va naşte o fetiţă, care în timp va semăna cu mama ei şi va avea o geantă la fel de mare plină cu de toate”, a glumit DJ-ul.
Toţi cei care vor să fie alături de Monica în ultimele săptămâni de sarcină şi vor să împărtăşească din experienţa lor de părinţi, din emoţiile şi bucuriile acesui miracol pot accesa site-ul special pus la dispoziţie de Europa FM, www.monicamamica.europafm.ro.
{mosloadposition user9}