Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Money Express: COVER STORY: Oamenii de la Tractorul

Oamenii de la Tractorul

Cei doi repatriati care au cumparat uzinele Tractorul, Victor Vadaneaux si Silviu Savin, n-au experienta in real estate, dar au pe mana 1,5 mld. euro. Misiunea lor: sa construiasca, in Brasov, un proiect mai mare ca Baneasa.
De Anca Doicin

”Toti sunt suspiciosi: ne iau fie drept hoti, fie drept extraterestri", spune amuzat-resemnat Victor Vadaneaux, cautand in buzunar ceva cu care sa-si stearga ochelarii uzi de ploaia care se pornise de dimineata. "Nimeni nu pare ca intelege ce cautam aici". Aici, adica la Tractorul Brasov – uzina pe care o companie necunoscuta, Flavus Investitii SRL, a cumparat-o anul trecut cu 77 mil. euro plus TVA, eliminand din cursa oameni de afaceri precum Ion Tiriac, Ion Radulea, Iulian Dascalu si Cezar Rapotan. Victor Vadaneaux si Silviu Savin, cel de-al doilea administrator al Flavus, se strecoara printre picaturile de ploaie prelinse prin sparturile din tavan. Ocolesc, in acelasi timp, gaurile din podea si ochiurile de apa deasupra carora plutesc pete de ulei. ”Aici s-a tinut sesiunea de team building pentru sefii de la Cheyne Capital”, spune Savin facand un semn larg cu mana spre o zona intunecoasa. ”Au venit aici cand a fost ninsoarea aia mare, la inceputul anului. Si-au facut poze, ba unul dintre ei a vrut sa plece cu o cheie franceza”, adauga el. ”Ah, da”, da din cap Vadaneaux razand, ”si a bagat-o in bagaj, sa nu aiba probleme la aeroport”.

Interviul incepe. E, de fapt, o piesa intr-un singur act in care se amesteca, in proportii inegale, trecutul – discutia, de pilda, are loc intr-o sectie dezafectata, in care pe vremuri se gaseau forja, turnatoria si cateva linii de productie – prezentul, gestionat de doi repatriati trecuti pe la Harvard si Stanford, si viitorul. Un viitor care, in cifre, inseamna peste 1,5 mld. euro si circa 1,3 mil. mp – un mall, cladiri de birouri, apartamente, hotel de patru stele, 10-20 ha spatii industriale. Si mai simplu spus, la Brasov prinde contur acum cel mai mare proiect imobiliar, atat ca valoare cat si ca suprafata, din centrul si estul Europei – e un proiect mai mare ca cel de la Baneasa.

LONDRA, PUNCTUL DE INTALNIRE. Cine incearca sa intre in detalii constata ca amestecul trecut-prezent-viitor devine si mai greu de decantat, aproape de neinteles: nimic din trecutul celor doi nu-i recomanda pentru un proiect imobiliar de o asemenea amploare. Cea mai mare "regenerare urbana" din Romania (acesta e termenul folosit de reprezentantii proiectului) va fi gestionata de un fizician cu studii la Bucuresti si Stanford – Silviu Savin, in varsta de 37 de ani -, si de un inginer de telecomunicatii, cu master in Business Administration sustinut la Harvard – Victor Vadaneaux (44 de ani).

Pe Savin si Vadaneaux ii uneste, pe langa lipsa de experienta in real estate, si faptul ca sunt, amandoi, repatriati aflati la primul contact semnificativ cu mediul de business local.

”Am fugit din Romania in anii ’80, impreuna cu tatal meu”, spune Vadaneaux – care pe atunci se numea Vadanescu – ”in ideea ca vom fugi mai departe catre Canada. Dar, cum prima noastra destinatie a fost Paris – unde tata trebuia sa sustina o prezentare -, ne-am stabilit in Franta, unde am primit azil politic si ne-am reunit familia in cele din urma”, povesteste el. Spre deosebire de Savin – plecat cu o bursa in SUA dupa ’90 -, care s-a intors acasa cu arme si bagaje, Vadaneaux sta in Romania doar cat este nevoie pentru a pune lucrurile in miscare.

Dincolo de faptul ca s-au intors acasa, pe cei doi ii leaga experienta in private equity. ”Suntem singurii doi romani care au lucrat pe piata de private equity de la Londra”, spune Savin: Vadaneaux a lucrat sapte ani, pana in 2003, pentru Advent International, unde a fost partener asociat, fiind implicat in tranzactii precum Elior – un grup de servicii de catering prezent in 12 tari, cu afaceri de peste 3 mld. euro in 2007 -, Jazztel, o companie spaniola de telecomunicatii cu venituri de peste 300 mil. de euro sau MC International, companie franceza de top in refrigerare cu afaceri de 200 mil. euro. Vadaneaux si-a mai facut mana lucrand si pentru Lazard European Private Equity Partners sau McKinsey&Company – unde a fost implicat in proiecte de consultanta pentru companii americane de top. Si Silviu Savin, de cealalta parte, a acumulat experienta la Adams Street Partners, unde a fost partener asociat, responsabil cu fondurile de investitii, dar si la Government Of Singapore Investment Corp (GSIC), in calitate de vicepresedinte al fondului. La GSIC, spre exemplu, a coordonat investitii de peste 1,5 mld. dolari si a fost responsabil cu investitiile in Italia, Spania, Europa centrala si Rusia.
Vadaneaux si Savin s-au cunoscut undeva, prin 1999-2000, la un seminar la Londra. ”Auzisem de la cei de la Advent ca au un roman in echipa, ii vazusem numele intr-un dosar si m-am dus sa il cunosc”, spune Savin. Au pastrat legatura si au ajuns, iata, parteneri. Relatia e sudata, iar asta se vede: Vadaneaux are o atitudine calma si intelegatoare, Savin pare detasat si vorbeste raspicat, iar cei doi se consulta mereu din priviri, se completeaza, actioneaza ca unul.

SPECIAL / BCR OPEN ROMANIA: Cifre pe zgura

August e o luna obositoare pentru Bogdan Enoiu: vorbeste mai mult decat de obicei la telefon, ia mai multe decizii, face mai multe socoteli si da mai multe ok-uri. Energia nu i-o consuma, insa, principalul lui business, McCann Erickson – ci principalul lui hobby, tenisul. Un hobby condimentat cu multe cifre.

EXCLUSIV / INTERVIU: De ce?

La sase zile dupa aparitia comunicatului oficial al Bursei de la Londra care anunta plecarea sa din pozitia de CEO al A&D Pharma, Dragos Dinu a discutat in exclusivitate cu MONEY EXPRESS despre viitorul sau in business.

COMUNICATII / REPOZITIONARE: Sub aceeasi umbrela

Speranta Yorgos Ioannidis de a scapa Romtelecom de imaginea de fost monopol este pe cale sa se implineasca. Cel putin aceasta este concluzia unui studiu intern. Pasul doi: incepe campania de repozitionare a tuturor brandurilor.

Money Express este revista saptamanala de business, editata de Grupul Realitatea-Catavencu. Urmatorul numar apare marti, 16 septembrie.

Bucuresti, 09.09.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.