Mona Opran, Chief Operating Officer al Centrade Saatchi & Saatchi, jurizează cele mai bune campanii care construiesc branduri regionale la ediția din 2014 a festivalului EURO EFFIE.
Mona Opran este singura reprezentantă a unei agenții de publicitate din România invitată să facă parte din juriul festivalului și să evalueze înscrierile la Euro Effie, ediția 2014, sub îndrumarea președintelui juriului, Geoff Seeley, Global Communications Planning Director la Unilever.
Membrii juriului sunt profesioniști în publicitate din întreaga Europă, fiecare dintre ei contribuind cu experiența, profesionalismul, cunoștințele și expertiza lor la Euro Effies. Toți jurații vor contribui cu insight-uri preționase la procesul de jurizare. Lista completă a juriului din 2014 și biografiile juraților pot fi găsite aici.
“În calitate de președinte al juriului Euro Effies 2014 și având jurați cu o experiență atât de bogată și diversificată, sunt încântat să recunoaștem meritele acelor branduri care au avut cu adevărat o comunicare eficientă. Eficiența este unitatea de măsură esențială a succesului în publicitate pentru că astfel demonstrăm impactul pozitiv pe care publicitatea îl are asupra performanței în afaceri. Euro Effie dorește să răsplătească oamenii din spatele acestor campanii și sunt încântat să particip la acest demers” a spus Geoff Seeley.
”Am fost onorată de invitația primită și sunt încântată să fac parte din juriul acestei ediții în care vor fi recompensate campaniile ce construiesc branduri puternice. Trăim vremuri in care clienții trasează o linie subțire între analiza intensă și emoția intensă. Pentru mine, comunicarea efectivă a unui brand nu se rezumă la cantitatea statisticilor obținute ci la răspunsul unei singure întrebări pe care clienții o adresează brand-urilor: ”Cum îmi va îmbunătăți viața?”. Vorbim de înțelegerea emoției și a valorii din spatele unei informații pe care un brand o transmite prin intermediul acestor statistici.", a declarat Mona Opran.
Cea de-a 18-a ediție a festivalului internațional Euro Effies are loc anul acesta la Bruxelles – Belgia, între 17-18 septembrie. Premiile pentru câștigătorii ”Euro Effies 2014” vor fi decernate în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 17 septembrie la Bruxelles.
Festivalul internațional Euro Effie are o tradiție de 18 ani și este organizat de către Asociația Europeană a Agențiilor de Comunicare (EACA) în parteneriat cu Euronews și cu sprijinul Consiliului European al Editorilor, TIME, Fortune, WARC, Adforum.com, Procter & Gamble, Nielsen, creativebrief, EurActiv și Viva Xpress Logistics.