Incepând cu această lună, Mona-Lisa Caravaniez preia conducerea echipei Ogilvy&Mather România, urmând să-şi aducă contribuţia la construcţia businessului clienţilor agenţiei din poziţia de Managing Director.
Mona-Lisa Caravaniez este are o vastă experienţă profesională dobandită de-a lungul timpului în agenţii de publicitate renumite. Dincolo de expertiza celor 14 ani în arii diverse ale comunicării şi de portofoliul ce a inclus conducerea unor businessuri din cele mai variate categorii (P&G Balkans- coordonare regională, Raiffeisen Bank, Danone, Ursus, Efes, Allied Domeque, BCR Erste, Chio, Toyota, etc), Mona-Lisa are şi expertiză în coaching profesionist.
„Mona-Lisa este un om ce împărtăşeste valorile esenţiale ale organizaţiei Ogilvy şi un profesionist a cărui personalitate va completa perfect echipa de management a Ogilvy Group. În fiecare zi, facem eforturi să ne ridicam la inalţimea moştenirii primite de la David, aceea de a continua să fim "gentelmen with brains" şi consider că ea este unul oamenii în masura să faca acest lucru ("a lady with brains", în acest caz). Mă bucur că ea ni s-a alăturat şi sunt convinsă că sub leadershipul sau, Ogilvy&Mather va continua să fie un adevarat partener pentru clienţii săi, oferindu-le cele mai bune soluţii de comunicare adaptate nevoilor şi obiectivelor lor.” – a declarat Manuela Necula, CEO Ogilvy Group Romania.
Despre această numire, Mona-Lisa Caravaniez spune – “Am ales Ogilvy pentru că este grupul de comunicare a cărui evoluţie mi s-a parut absolut remarcabilă în ultimii 5 ani.
Procesul de reconstrucţie şi integrare a mai multor companii cu expertize diferite nu este unul facil. Reunirea lor sub reputatul brand Ogilvy le-a dat fiecăreia ocazia să-şi dovedească valoarea – dar a creat şi mediul favorabil sinergiei de grup. Din afară văzut, ceea ce s-a întâmplat a fost spectaculos. Dar cifrele şi clienţii din portofoliu au dovedit că este vorba de mult mai mult decât spectacol.
Presiunea adusă de evoluţia pieţei din ultimii 2 ani a modificat modul în care resursa cea mai valoroasă din business-ul nostru – oamenii – raspunde nevoilor companiei şi clienţilor. Motivarea unei echipe talentate, care înţelege business-ul clienţilor şi importanţa rezultatelor concrete pentru aceştia – cere din ce în ce mai mult efort. Este nevoie de oameni pasionaţi, care să nu piardă din vedere calitatea produsului creativ, chiar daca cifrele vorbesc – acum mai mult decat altădată. Acesta este challenge-ul pe care l-am gasit întotdeauna cel mai interesant în advertising, asa că m-am alaturat managementului grupului în această misiune.”
Gina Leu, Ex-Managing Director Ogilvy&Mather, a ales să ia o perioada sabatică în cariera sa.
“Am înţeles demult că, atunci când un om pe care îl respecţi şi apreciezi, simte cu putere că trebuie să facă un anumit lucru, e mult mai corect să-l încurajezi decât să incerci să-l convingi de contrariul.
Aşa că, aş vrea să-i mulţumesc Ginei pentru cei cinci ani petrecuţi împreună în Ogilvy şi să-i urez să se bucure cu adevărat de această perioadă sabatică.” – a adăugat Manuela Necula, CEO Ogilvy Group Romania.
Ogilvy&Mather se afla în topul celor mai importante agentii de publicitate full service din Romania, fiind prezenta pe piata inca de la inceputurile acesteia, din 1994. în prezent, agentia ofera solutii de comunicare integrata, printr-un instrument de comunicare dezvoltat la nivel global, 360 Degree Brand Stewardship®, care sta la baza filosofiei de operare Ogilvy&Mather. Portofoliul de clienti cuprinde marci nationale şi multinationale, cum sunt Kraft Foods Romania, COSMOTE/Germanos, Millennium Bank, Lenovo, WWF. La nivel international, agentia face parte din reteaua Ogilvy&Mather Worldwide, care apartine WPP, în Romania fiind parte a grupului de comunicare Ogilvy, alaturi de celelalte agentii specializate ale acestuia.