Nici nu se putea mai potrivit! Anul acesta, fix de Halloween, avem eclipsă de lună. Se întâmplă o dată la 500 de ani ca acest fenomen să pice în ultimul weekend din octombrie. Și îl vom primi așa cum se cuvine, cu telescoape la care publicul are acces gratuit, cu ateliere de astronomie și explicații la scenă, susținute de experți. Dar surprizele nu se opresc aici. Iată întregul program al West Side Hallo Fest!
Astrele se vor alinia pentru noi, în weekendul 27-29 octombrie, când organizăm cel mai mare festival de Halloween din România, pe Lacul Morii. Mai exact, sâmbătă seara, Soarele, Pământul și Luna vor fi aliniate suficient de exact, încât Luna intră parțial în umbra Pământului. Evenimentul astral are loc începând cu ora 21.02, iar maximul eclipsei va fi atins la ora 23.14. Începând cu ora 22.00, partea de jos a Lunii devine roșie.
Eclipsă parțială de lună roșie, sâmbătă seara
„Această potrivire, ca Luna să fie roșie, iar eclipsa parțială să aibă loc în weekendul de Halloween se întâmplă o dată la 500 de ani. De unde știm? În urma unui calcul matematic. Eclipsele de Lună sau de Soare sunt prezise cu exactitate încă din Antichitate”, explică Adrian Bănuță, președintele Asociației Science & Technology, coordonatorul atelierelor Știință și Tehnică și organizatorul AstroFest din Sectorul 6.
De altfel, o echipă Știință și Tehnică va fi prezentă pe insula Lacul Morii în cele 3 zile de West Side Hallo Fest. Vor susține ateliere de robotică, astronomie, desen 3D, gaming, VR, biologie, grafică, animație, baloane de săpun. Sâmbătă, când are loc eclipsa, vor veni cu 4 telescoape profesionale, la care oamenii au acces gratuit. Unul dintre telescoape va fi conectat la ecranul gigant de la scenă, astfel încât spectaculoasa eclipsă să poată fi văzută în direct de către toți participanții. Alexandru Mironov (directorul revistei Știință&Tehnică), Cătălin Beldea (supranumit „vânătorul de eclipse”) și Marian Naiman (președintele de onoare al Astroclubului București) vin cu explicații și prezintă eclipsa în direct, de pe scenă.
Rochia din 2.500 de frunze, inspirată din videoclipul „November Rain”
Surprizele nu se opresc aici. La West Side Hallo Fest, veți mai putea admira o rochie inspirată din celebra melodie „November Rain”. Este făcută din 2.500 de frunze, asamblate și lipite în aceste zile de către 30 de senioare, membre în Clubul Seniorilor Sector 6. Ineditul obiect vestimentar va completa decorul de pe Lacul Morii, cu flori de toamnă, arcadele gigant, de 5 metri înălțime fiecare, traseele misterioase din 1.000 de baloți de paie, 15,5 tone de dovleci pictați sau sculptați. Vor fi concerte, ateliere pentru toate vârstele, statui vivante, expozanți cu produse tematice și, bineînțeles, mâncare bună.
Startul distracției se dă vineri, de la ora 12.00, iar sâmbătă și duminică de la ora 10.00. Accesul este gratuit. Întregul program – mai jos!
Program West Side Hallo Fest
Vineri, 27 octombrie
- 12:00 – 19:00 Modelaj de baloane în diferite forme
- 12:00 – 19:00 Pictură pe mânuțe sau pe față, cu tematică de Halloween
- 12:00 – 19:00 Cabina Foto, cu imprimare gratuită și tematică de Halloween
- 15:00 – 17:00 Treasure Hunt cu indicii și probe
- 18:00 – 18:30 Corul Seniorilor (la scenă)
- 19:00 – 19:45 Concert 7th Boulevard (la scenă)
- 20:00 – 21:00 Concert Dora Gaitanovici, 60 de minute (la scenă)
Sâmbătă, 28 octombrie
- 11:00 – 19:00 Modelaj de baloane
- 11:00 – 19:00 Pictură pe mânuțe sau pe față
- 13:00 – 17:00 Atelier de pictură pe canvas
- 12:30 – 18:00 Statui vivante și artiști pe picioroange
- 18:00 – 18:30 Corul Nostalgia (la scenă)
- 18:30 – 18: 50 Concert Costina Ioana (la scenă)
- 19:00 -20:00 Concert Iuliana Beregoi (la scenă)
- 21:00 – 23.00 Prezentarea eclipsei parțiale de Lună, la scenă
Duminică, 29 octombrie
- 11:00 – 19:00 Modelaj de baloane
- 11:00 – 19:00 Pictură pe mânuțe sau pe față
- 12:30 – 19:00 Statui vivante și artiști pe picioroange
- 19:15 -19:45 Concert Trupa Patron (la scenă)
- 20:00 – 20:45 Concert The Rock – tribut AC/DC (la scenă)
- 20:45 – 22:15 Concert Cargo (la scenă).
West Side Hallo Fest este un eveniment organizat de Primăria Sectorului 6. Ne sunt alături Magic FM, B365, România Liberă, Ultima Oră, Canal 33, ZiarulNews.ro, OnEvent, Visit Bucharest, Zile și nopți, GoKid!, PRwave, Stilul Meu. Le mulțumim sponsorilor Kandia, Nei Guard, Dr. Phyto, Trias, dar și partenerilor PADIR, PROTOBAR, Joy for Kids!