• Echipamentele medicale donate de MOL România și Fundația pentru Parteneriat au fost puse în folosință deja, la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc
• În urma acestei donații, spitalul a primit un ecograf performant pentru secția de pediatrie, o masă radiantă pentru nou-născuți și lămpi de fototerapie care au intrat în dotarea secției de neonatologie precum și zece fotolii oncologice și două dispozitive portabile, non-contact, de iluminat venele pentru secția de oncologie
• O ambulanță complet echipată, parte a acestei donații, este deja în folosință
MOL România și Fundația pentru Parteneriat au dotat Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc cu mai multe echipamente și aparatură medicală. Secțiile de la spital au început deja să utilizeze echipamentele donate, în valoare de 270.000 de euro (1.250.000 de lei).
„Am realizat şi mai mult importanţa acestui proiect în momentul în care echipamentele medicale au fost puse în funcţiune, iar medicii şi pacienţii Spitalului au început să beneficieze de pe urma utilizării lor. Confortul fizic şi psihic al pacienţilor care ştiu că beneficiază de tratament în cele mai bune condiţii contează mult în procesul de vindecare. Nu în ultimul rând, este important ca medicii să ştie că au la dispoziţie cea mai bună tehnologie pentru a ajuta oamenii care au nevoie de ei. Iar noi, la rândul nostru, suntem bucuroşi să ştim că putem contribui la acest demers”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman MOL Romania.
”Ne-am implicat cu mult drag și entuziasm încă de la început în acest proiect de dotare cu echipamente moderne a Spitalului Județean din Miercurea Ciuc. Motivul este unul simplu, am simțit din primul moment importanța și utilitatea acestui demers, realizând că vom contribui în mod semnificativ la îmbunătățirea calității actului medical și a serviciilor medicale pentru comunitatea deservită. De fiecare dată când am predat echipamentele donate către secțiile spitalului, am constatat cu satisfacție cât de mult se bucură medicii și restul personalului medical, cât de mult contează pentru ei că vor putea folosi echipamente de ultimă generație în munca lor”, a declarat László Potozky, director al Fundaţiei pentru Parteneriat.
Printre echipamentele donate de MOL România se numără și un ecograf de ultimă generație, care a fost deja dat în folosință în cadrul secției de pediatrie. Necesitatea de a avea un astfel de aparat în cadrul Spitalului este reflectată de ritmul intens de utilizare – cel puțin o dată pe oră.
Aparatul este unul performant care poate cu ușurință să diagnosticheze o gamă largă de afecțiuni, inclusiv pentru nou-născuți. De asemenea, el poate înlocui alte metode de examinare, ca de exemplu radiografia sau CT. De asemenea, echipamentul nou primit este mai ușor de folosit, iar timpul de examinare devine mai scurt, reducând disconfortul pentru bebeluși sau copiii mici.
Masa radiantă și de resuscitare pusă în funcțiune în cadrul secției de neonatologie are rol important în salvarea de vieți, în cazul în care este nevoie, medicii putând executa resuscitări în condiții de siguranță imediat după nașterea copilului.
Lămpile de fototerapie cu sursă de lumină modernă de tip LED albastru, primite în donație, sunt mult mai eficiente în tratarea icterului neonatal, reducând în mod semnificativ durata tratamentului de care aproape fiecare al doilea bebeluș are nevoie. În comparație cu vechile tipuri de lămpi cu tuburi fluorescente, noile lămpi cu lumină LED scad semnificativ timpul necesar de tratament, ceea ce înseamnă o jumătate de zi sau o zi de tratament în funcție de intensitatea și persistența icterului.
„Echipamentele medicale primite de spitalul nostru din donația MOL România prin Fundația pentru Parteneriat sunt deja în folosință. Pe secția de pediatrie se fac investigații medicale cu ecograful performant aproape în fiecare oră. Pe secția de oncologie bolnavii primesc tratamentul în cadrul spitalizărilor de zi în fotoliile oncologice confortabile, iar pe secția de neonatologie bebelușii sosiți pe lume sunt examinați pe masa radiantă nouă.
Ambulanța nouă, complet echipată, este indispensabilă, deschide posibilitatea reorganizării sistemului de transport pacienți, putem efectua transportul pacienților în cazuri urgente sau la diferite investigații mai eficient și mai sigur. În numele pacienților suntem recunoscători pentru echipamentele primite. Acestea contribuie la realizarea unor servicii medicale de calitate și mai confortabile pentru pacienți”, a declarat Dr. Konrád Judith, managerul Spitalului Județean de Urgență din Miercurea Ciuc
Fotoliile oncologice oferă mai mult confort pacienților nevoiți să treacă prin reprize de câte 4-5 ore de terapie citostatică, acestea putând fi reglate în funcție de necesitățile și preferințele personale. Într-o lună, peste 120 de pacienți au fost tratați în aceste fotolii.
Totodată, în aceste fotolii bolnavii beneficiază de tratamente în condiții mai sigure, pentru că este posibilă atât intervenția în caz de urgență cât și resuscitarea pacientului în caz de nevoie. Prin folosirea dispozitivelor portabile non-contact de iluminat venele se evită leziunea venelor, astfel tratamentul de chimioterapie este mult mai puțin dureros pentru pacienți.
Echipamentele sunt achiziționate cu implicarea Fundației pentru Parteneriat din fonduri puse la dispoziție de MOL România. Din colaborarea și consultarea permanentă între Fundația pentru Parteneriat și Spital pe parcursul procesului de selectare a echipamentelor a rezultat alegerea celor mai potrivite dispozitive atât din punct de vedere tehnic cât și medical.
În urma unei negocieri eficiente cu furnizorii echipamentelor medicale s-a reușit economisirea unei sume considerabile din care se vor achiziționa și alte echipamente necesare spitalului, cel mai probabil pentru echiparea laboratorului care va fi înființat până la sfârșitul anului.
Pe lângă sprijinul acordat în vederea dotării Spitalului Județean de Urgență din Miercurea Ciuc cu echipamente și aparatură medicală, MOL România a finanțat cu suma de 425.000 de euro și construirea unui heliport pe acoperișul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii M.S. Curie din București. Este vorba despre primul heliport la un spital pediatric din România. Această construcție va scurta timpul de transport până la spital al micilor pacienți aflați în stare gravă, permițând astfel mai multe intervenții medicale cu succes pentru pacienți din toată țara.