• MOL România și Asociația Inima Copiilor dotează secțiile de pediatrie, neonatologie, precum și secția de anestezie și terapie intensivă (ATI) cu echipamente în valoare de 110.000 de euro.
• Spitalul va fi dotat cu un ventilator transport, 4 monitoare funcții vitale, un defibrilator, un aparat determinare proteină C reactivă, 2 monitoare funcții vitale pentru nou născuți, 2 mese de resuscitare neonatală și 2 incubatoare deschise.
MOL România și Asociația Inima Copiilor sponsorizează dotarea Spitalului Județean de Urgență din Giurgiu cu echipamente medicale în valoare de 110.000 de euro, inițiativă prin care va fi asigurat un nivel crescut de îngrijire și o șansă în plus la viață pacienților aflați în stare gravă.
“Suntem entuziasmați să putem susține încă un proiect din sfera sănătății, care răspunde nevoilor reale ale comunității. Dotarea Spitalului Județean Giurgiu cu aceste echipamente moderne va ajuta la creșterea nivelului de îngrijire medicală. De-a lungul celor 25 ani de activitate în România, MOL și-a asumat misiunea nu doar de a contribui la economia comunităților unde activează și de a oferi locuri de muncă, dar și de a se implica în alte aspecte importante ale vieții comunităților, așa cum este sănătatea. MOL România a avut mai multe colaborări de succes cu Asociația Inima Copiilor, astfel că suntem bucuroși să fim din nou parteneri într-un proiect care contribuie în mod direct și eficient la un trai mai bun pentru comunitate”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.
“După două proiecte foarte dragi nouă – “Niciun copil singur în spital”, adresat copiilor cu probleme medicale grave, părăsiți în spital și construirea primului heliport la un spital pediatric din România, la Marie Curie, aflat în curs de dezvoltare – realizate în parteneriat cu MOL România, iată-ne ajunși la cea de-a treia colaborare, pentru un proiect cu o miză la fel de importantă: oferirea unei șanse în plus la viață pacienților aflați în nevoie. Astfel, ne bucurăm că putem contribui, din nou, alături de MOL România, la îmbunătățirea procesului medical pentru pacienții din România, de data aceasta prin dotarea cu o serie de echipamente medicale moderne, necesare Spitalului Județean Giurgiu”, a declarat Alexandru Popa, Președinte al Asociației Inima Copiilor.
În cadrul acestui proiect, secțiile de pediatrie și neonatologie, precum și secția de anestezie și terapie intensivă (ATI) vor fi dotate cu următoarele echipamente: un ventilator transport, 4 monitoare funcții vitale, un defibrilator, un aparat determinare proteină C reactivă, 2 monitoare funcții vitale pentru nou născuți, 2 mese de resuscitare neonatală și 2 incubatoare deschise.
“Salutăm inițiativa MOL România și a Asociației Inima Copiilor de a sprijini efortul nostru de transformare a Spitalului Județean de Urgență din Giurgiu într-o unitate medicală modernă cu servicii la cel mai înalt nivel. Mulțumesc partenerilor noștri și îmi exprim speranța că acest efort comun este menit să îmbunătățească calitatea actului medical din cadrul spitalului nostru”, a declarat Mihaela Rață, Manager al Spitalului Județean Giurgiu.
“Mulțumim MOL România și Asociației Inima Copiilor pentru că ne sunt alături prin echiparea secțiilor de pediatrie și neonatologie cu aparatură performantă care oferă condiții optime nou-născuților și ajută la cea mai bună îngrijire și la creșterea ratei de supraviețuire în cazul copiilor născuți prematur”, a declarat Dr. Anca Mitran, medic specialist neonatologie.
Donația către Spitalul Județean de Urgență Giurgiu urmează altor două inițiative majore de sprijinire a sistemului de sănătate derulate de MOL România anul trecut: proiectul de construire a heliportului Spitalului Marie Curie din București și donația de echipamente medicale către Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc.