• MOL România asigură costurile aferente obținerii permisului de conducere pentru 35 de tineri proveniți din medii defavorizate
• Programul de responsabilitate socială „Permis pentru viitor” se află anul acesta la a doua ediție
• Termenul final pentru depunerea solicitărilor de finanțare este 27 ianuarie 2017
MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 2-a ediție a programului de responsabilitate socială „Permis pentru viitor”, prin care sunt acoperite costurile obținerii permisului de conducere (școala de șoferi și taxele adiacente) pentru 35 de tineri. Beneficiarii vor fi din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere poate facilita obținerea unui loc de muncă sau menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu.
Programul MOL „Permis pentru viitor” se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, proveniți din medii defavorizate, care doresc să obțină permis de conducere de categoria B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie).
„Succesul obținut în primul an de existență a programului „Permis pentru viitor” ne-a încurajat să lansăm, astăzi, o nouă ediție. Sunt foarte mulți tineri care se văd nevoiți să pornească la drum în viață dintr-o poziție defavorizată, fiind lipsiți de sprijin și de resurse. Prin această inițiativă de responsabilitate socială ne propunem să le fim alături. Suntem convinși că beneficiarii acestor sponsorizări care vor obține permisul de conducere vor avea o șansă suplimentară pe piața forței de muncă. MOL România a demonstrat prin multe dintre activitățile sale de responsabilitate socială că este atent la nevoile comunităților locale și dorește să se implice activ în îmbunătățirea condițiilor de viață”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.
La ceremonia de lansare a celei de-a doua ediții a programului a participat și Claudiu Ionuț Ciobănică, primul dintre beneficiarii primei ediții a programului care a obținut permis de conducere. În urma acestei calificări, tânărului – care provine dintr-un centru de plasament și este angajat la o tipografie – i-au fost încredințate sarcini complexe la locul de muncă, fiind inclus și în activitatea de distribuție. Alți 6 beneficiari ai primei ediții a programului „Permis pentru viitor” au obținut permis de conducere categoria B sau C, 7 tineri sunt programați pentru susținerea examenului, iar 16 se află în diferite faze ale cursurilor școlii de șoferi.
„Experiența organizării primei ediții a programului ne arată că mulți tineri din medii defavorizate au un țel, pot articula foarte bine parcursul pe care vor să îl urmeze în viață și lucrează pentru atingerea scopului stabilit. Cele mai mari șanse de finanțare și de realizare le au solicitările în care tinerii motivează clar necesitatea permisului de conducere, utilitatea și beneficiul scontat al acestui instrument în viața lor în următorii ani. Un rol important revine persoanelor care își asumă responsabilitatea față de noi și față de tineri de a fi mentorii lor în perioada cursurilor, în finalizarea studiilor într-un timp optim și în pregătirea pentru un examen cu succes”, a precizat András Imre, Director Executiv al Fundației pentru Comunitate.
Detalii despre programul MOL „Permis pentru viitor” și formularul de înscriere se pot descărca de pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro. Termenul final pentru depunerea solicitărilor este 27 ianuarie 2017.