• Freshhh este o competiție online internațională dedicată studenților de top care sunt interesați de industria de petrol & gaze
• Înscrierile în cadrul programului Freshhh sunt deschise până la 3 noiembrie 2017 pe pagina de internet freshhh.net
• Pe lângă recompensele financiare atractive, o parte dintre participanții la edițiile anterioare și-au început cariera profesională în cadrul Grupului MOL
• În ultimii ani, competiția a atras peste 25.000 de studenți din peste 70 de țări
Budapesta, 11 octombrie 2017 – MOL anunță începerea perioadei de înscriere pentru următoarea ediție a programului Freshhh 2017. Lansată pentru al unsprezecelea an consecutiv, această inițiativă permite studenților de top interesați de industria de petrol & gaze să participe la o competiție internațională și să concureze pentru premii interesante.
Freshhh este o competiție online organizată la nivel internațional, în cadrul căreia echipe de studenți alcătuite din 3 membri gestionează o companie petrolieră integrată. În cadrul competiției, participanții trebuie să ia decizii privind dezvoltarea unor proiecte de explorare și producție de hidrocarburi, să construiască o rafinărie și să realizeze cel mai bun portofoliu de produse. În plus, studenții vor avea posibilitatea să stabilească o strategie pentru dezvoltarea activităților de retail și să decidă asupra investițiilor și extinderii rețelei. În ultimii ani, competiția a atras mai bine de 25.000 de studenți din peste 70 de țări. Mulți dintre participanții la edițiile anterioare au avut ocazia să își înceapă cariera profesională în cadrul grupului MOL, prin intermediul programului de recrutare şi dezvoltare – Growww.
Concursul Freshhh este format din trei etape. La început, participanții vor trece printr-un proces de calificare online, când vor avea la dispoziție în jur de două săptămâni pentru a pune bazele unei corporații petroliere și pentru a lua decizii de afaceri zilnice cu privire la operațiunile de explorare și producție, downstream, petrochimie și retail. În etapa următoare, cele mai bune 40 de echipe se vor califica în semifinale, unde participanții vor trece prin teste profesionale și de studii de caz. Această etapă va fi urmată de un eveniment care se va desfășura la Budapesta în ianuarie 2018 în timpul căruia cele mai bune 8 echipe vor concura pentru premiile finale. Cele mai bune trei echipe, desemnate finaliste, vor câștiga premii în valoare totală de 25.000 de euro. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 3 noiembrie.
Competiția permite tinerilor talentați nu numai să-și demonstreze cunoștințele despre tehnologiile conexe, ci și să ia deciziile strategice care ar asigura cea mai mare marjă de profit în cazul unei companii de petrol & gaze. De asemenea, Freshhh reprezintă o modalitate de a capta interesul studenților pentru o carieră în domeniul petrol & gaze și de a îi încuraja să lucreze într-una dintre cele mai atractive companii din regiune.
“Având în vedere strategia MOL 2030, care este foarte ambițioasă în identificarea și crearea de noi oportunități de afaceri, atragerea oamenilor tineri, din medii diverse și foarte talentați devine esențială pentru ca MOL să reușească în transformarea sa industrială, orientată cu precădere spre inovație. Programele noastre, printre care Freshhh și Growww, au devenit o pepinieră de tinere talente internaționale și reprezintă o investiție pentru succesul companiei. Astfel, programul Freshhh a oferit nenumărate oportunități de carieră în cadrul MOL pentru mulți finaliști și, prin urmare, îi încurajez pe toți cei interesați de această industrie complexă să răspundă provocării lansate de noi și să aplice pentru înscrierea în concurs”, a declarat Zdravka Demeter Bubalo, Vicepreşedinte pentru Resurse Umane în cadrul Grupului MOL.
“Freshhh a fost o experiență de învățare și descoperire. Am realizat astfel că lucrul într-o industrie atât de dinamică precum cea de petrol & gaze este pentru mine traseul profesional potrivit. La sfârșitul concursului am fost admis în cadrul programul Growww și după aceea mi sa oferit o poziție full-time în cadrul MOL, ca urmare a angajamentului și a activității mele în acest domeniu dinamic”, a adăugat Dusan Ilic, Retail New Services & Omni-channels Expert în cadrul Grupului MOL.