Grupul MOL a fost inclus în Anuarul Dezvoltării Durabile 2011 publicat de SAM (Sustainable Asset Management), fiind singura companie din Europa Centrală şi de Est admisă categoria cea mai prestigioasă a clasamentului – SAM Gold Class.
În cadrul acestui clasament, din 113 companii petroliere, 68 au fost evaluate în detaliu, 17 au fost incluse în Anuarul Dezvoltării Durabile şi 8 au primit calificativul „Golden Class”. În 2009, Grupul MOL s-a calificat în categoria „Bronze Class”, fiind apreciată ca având „cea mai dinamică evoluţie” din domeniul petrolier.
SAM examinează în fiecare an performanţele din domeniul dezvoltării durabile a 2500 de companii la nivel global, din diverse domenii de activitate. Sunt analizate aspecte de ordin economic, social şi de mediu, cu focus pe crearea de plus valoare pe termen lung. Ulterior, este realizat un clasament prin selecţia a 15% dintre acestea, din 58 de domenii, rezultatele fiind prezentate într-un anuar al dezvoltării durabile.