Modernizarea reţelelor de date din cadrul companiilor reprezintă o necesitate, o astfel de afirmaţie fiind deja o axiomă care nu mai are nevoie de demonstraţie.
Motivele sunt numeroase şi extrem de actuale. Printre ele se numără nevoia de uşurinţa in gestionarea echipamentelor existente şi viitoare, nevoia de conectivitate fără întreruperi, îmbunătăţirea securităţii reţelei pentru sporirea protecţiei oferite datelor, reducerea cheltuielilor operaţionale dar şi a celor cu investiţiile de capital.
,,O astfel de schimbare este necesară şi chiar imperioasă, însă ea trebuie să se facă incremental, ” susţine Giovanni Pinetti, Solution Marketing Manager în cadrul Allied Telesis, important furnizor de soluţii de reţea şi infrastructură la nivel global. ,,Iar în cadrul unei astfel de schimbări, se pune tot mai acut problema adoptării aşa-numitelor soluţii de reţele definite prin software (SDN = Software Defined Networks). Întrebarea care se pune este următoarea: Sunt companiile pregătite pentru trecerea la SDN? ”
Conform oficialului Allied Telesis, o astfel de întrebare este justificată în actualul context tehnologic pentru toate companiile, inclusiv cela care activează în zona întreprinderilor mici şi mijlocii. Este o realitate faptul că reţelele de date au ajuns să fie prioritare în existenţa oricărei firme, după cum tot o realitate este şi dorinţa multor companii de a ajunge la acelaşi nivel de virtualizare şi automatizare ca în cazul centrelor de date moderne, centre unde soluţiile SDN reprezintă deja un fapt curent.
,,Reţelele programabile de tip SDN înseamnă în singur punct de control al infrastructurii, adică management centralizat, infrastructură programabilă, neutralitate a vendorilor”, adaugă Pinetti. ,,Problema e că SDN nu este o soluţie chiar simplu de implementat şi e suficient de costisitoare din punct de vedere al resurselor. De aceea, este extrem de important să vedem care sunt cu adevărat nevoile companiilor. Mai exact, ce caută firmele de la o reţea modernă?”
Problemele curente legate de reţelele moderne pot fi rezolvate prin creşterea flexibilităţii şi prin introducerea de inteligenţă artificială în reţea. O astfel de introducere a inteligenţei artificiale nu înseamnă însă neapărat SDN. O cale alternativa este reprezentată, de pildă, de crearea de script-uri automate construite intern în cadrul companiei. O astfel de soluţie este însă limitată ca scop şi scară. O altă cale este reprezentată de SDN, prin utilizarea OpenFlow, o soluţie care permite reconfigurarea rapidă a întregii reţele in functie de nevoiel aplicatiilor ce o utilizeaza. Nu în ultimul rând, o a treia cale este data de aşa-numitele RESTful API, care sunt soluţii programabile de acces la nodurile retelei, personalizabile nevoilor fiecărei firme.
O soluţie de tip SDN este, la ora actuală, foarte bine definită si cu impact puternic, dar este în acelaţi timp complicată şi axată acum, mai ales, pe centrele de date. Ca atare, firmele individuale au nevoie de o abordare mai potrivită propriilor nevoi şi propriilor posibilităţi financiare, graduala, care sa aiba ca rezultat final solutia SDN, beneficiind insa in stadiile intermediare de facilitati similare acesteia.
,,În acest context, Allied Telesis vine cu soluţii mai potrivite nevoilor individuale ale companiilor care nu deţin centre moderne de date,” spune Pinetti. ,,Aceste soluţii au ca punct central ceea ce noi am denumit AMF, care este un instrument software unificat de management al reţelei. Prin combinare cu alte tipuri de soluţii punctuale, AMF poate asigura la ora actuală şi în viitor o infrastructură modernă, cu capabilităţi de automatizare a proceselor extrem de similare celor din SDN-urile implementate în centrele de date.”
Instrumentul software de control al reţelei oferit de Allied Telesis, poate veni sub forma unui controller SDN, cu aplicaţii OpenFlow dezvoltate de companie şi care sunt livrate off-the-shelf clienţilor, completat cu interfeţe RESTful API pentru nevoi de digitizare sau cu oricare combinaţie a acestor elemente. De asemenea, echipamentele de retea furnizate pot fi controlate si de alte controller-e SDN ce respecta standardele ONF.