PEUGEOT 5008 a fost ales de Ministerul de Interne din Franța ca vehicul de referință pentru poliția și jandarmeria franceză.
Caietul de sarcini întocmit de Ministerul Francez de Interne a reflectat dorința de a dota forțele de poliție cu un vehicul la cel mai înalt nivel de performanță și fabricat în Franța.
La finalul procesului de selecție, serviciile Ministerului de Interne au comandat 1,263 de vehicule PEUGEOT 5008 fabricate la Sochaux și Rennes. Vehiculele vor fi transformate la fabrica Grupului PSA din Poissy.
Până la data de 22 noiembrie 2022, PEUGEOT 5008 va face parte din lotul de SUV-uri de mari dimensiuni destinat Ministerului de Interne din Franța.
Cele 1,263 de mașini comandate pentru forțele de poliție și jandarmerie au o configurație unică:
- Versiunea Active Business PureTech 130
- 5 locuri (cele 2 locuri suplimentare sunt păstrate libere pentru a putea găzdui echipamentele electronice necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor forțelor de ordine)
- Nuanța Artense Grey pentru poliție / Sulawesi Blue și Bullseye Blue pentru jandarmeria națională
- Serigrafie cu logo-urile ‘POLIȚIE’ și ‘JANDARMERIA NAȚIONALĂ’.
- Dotări specifice pentru diferitele funcții: rampe luminoase pe plafon etc.
- Vehiculele vor fi adaătate la secția specială ce face parte din fabrica Grupului PSA de la Poissy. Livrările au început deja și se vor termina la finalul lunii decembrie.