Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mobilierul retro dicteaza tendințele in design

Finele lunii aprilie aduce o rată de adjudecare de aproape 90% a loturilor Licitației de Sculptură și Mobilier de Grădină, confirmând nerăbdarea participanților de a se bucura de grădinile de vară creativ decorate. Nici Licitația de Orientalism nu s-a lăsat mai prejos, având o rată de adjudecare de aproximativ 80% și finalizându-se cu dorința spectatorilor de a nu lăsa vara să treacă fără un itinerariu către meleagurile Coloniei de la Balcic. În total seara de 29 aprilie a adus 140.980 de euro și depășiri neașteptate ale unora dintre estimări.

În ceea ce privește Licitația de Sculptură și Mobilier de Grădină, pasionații de design retro au dat tonul unor creșteri spectaculoase, dintre care amintim de un salon de grădină format din masă cu patru scaune (adjudecat pentru 1.200 euro de la 350 euro), o pereche de etajere/jardiniere italiene (700 euro, de cinci ori mai mult decât prețul de pornire), un set de patru cache-pot-uri (1.600 euro, de patru ori mai mult ca prețul de pornire), o oglindă de verandă, cu poliță pentru ghivece (adjudecat pentru 800 euro de la 150 euro), o pereche de vase monumentale, din teracotă (adjudecat pentru 2.250 euro de la 350 euro) sau sculptura "Arlechin" de Ion Pârvan (2.400 euro, dublul prețului de pornire).

De departe, vedeta Licitației de Orientalism a fost opera "Intimitate" de Iosif Iser care a fost achiziționată pentru suma de 10.000 euro, prețul crescând vertiginos de la 2.800 de euro în mai puțin de 3 minute. Creșteri spectaculoase au fost înregistrate și de Carl Calusd pentru opera "Interior de moschee", adjudecată la suma de 2.000 euro (de trei ori și jumătate mai mult ca prețul de pornire), Dimitrie Florian pentru opera "Plecarea în larg" achiziționată pentru 1.600 euro (de trei ori mai mult ca prețul de pornire) sau Alexandru Satmary pentru opera "Drumul spre casă" adjudecată la 2.750 euro (de trei ori mai mult ca prețul de pornire).

De asemenea, mult dorite au fost și tablourile lui Constion, "Târg oriental" (3.000 euro de la 1.200 euro) și "Peisaj meridional" (1.200 euro de la 600 euro) sau pictura lui George Catargi, "Stăpânul", care a urcat de la 1.800 euro la 4.250 euro. Apreciate de către public au fost și schițele lui Nicolae Tonitza, "Tătăroaică" (2.000 euro) și "Odaliscă" (1.800 euro), opera "La cafeneaua lui Mamut" de Nicolae Dărăscu (14.000 euro) și "Odalisca" lui Samuel Mützner (19.000 euro).

Din secțiunea de obiecte decorative, interesul publicului s-a îndreptat către bornzul de Viena "Fumătorul de opium" (900 euro, de trei ori mai mare ca prețul de pornire), dar și bronzul de Viena de Richard Thuss – "Dansatoare orientală" (1.400 euro), respectiv cele două Vase persane din colecția dr. Iosif Dona, ambele fiind adjudecate pentru suma de 2.750 euro. De asemenea, printre preferințele publicului s-au aflat iataganul otoman, damaschinat cu argint și verset din Coran, pentru care au oferit 2.500 euro și platoul decorativ din alamă, oferit cadou ministrului de externe român George Macovescu de către prim-ministrul Irakului, al cărui preț a crescut până la 1.000 euro de la 250 euro.

Luna mai aduce în peisajul licitațiilor Artmark o suită de obiecte de colecție inedite și opere de artă rare prin Licitația "Memorabilia – Cinema, Teatru, Muzică", Licitația de Art Nouveau și Romantism, Licitația patrimoniului Margareta Sterian dintr-o importantă colecție germană și Licitația de Militaria și Antichități. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 5 – 19 mai la Palatul Cesianu-Racoviță, str. C.A. Rosetti, nr. 5, iar primele două licitații vor avea loc joi, 15 mai, iar ultimele două marți, 20 mai. Toate cele patru licitații vor fi organizate la Athénée Palace Hilton.

Bucuresti, 30.04.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.