Idei şi analize despre aplicaţii, telefoane inteligente, QR codes, tablets,
dezvoltatori şi consumatori, piaţa mobilă
Pe 5 mai, la hotel Howard Johnson din Bucureşti, va avea loc cea de-a doua ediţie a MobileApps Development Meetup, eveniment destinat programatorilor şi designerilor de aplicaţii mobile din România. Totodată, seminarul reprezintă o ocazie de a promova mediul mobil în faţa dezvoltatorilor web şi de software. Întâlnirea are loc în cadrul Mobile Marketing Conference şi este un eveniment organizat de Evensys in parteneriat cu Nokia Romania.
MobileApps Development Meetup îşi propune să-i aducă în acelaşi loc atât pe actualii dezvoltatori de aplicaţii, cât şi pe cei interesaţi să abordeze teritoriul mobil. Va fi o jumătate de zi plină de conţinut, idei, dezbateri şi studii de caz şi totodată o bună ocazie de socializare pentru dezvoltatori.
În centrul discuţiilor ediţiei din acest an va fi dezvoltarea aplicaţiilor pentru platformele mobile principale din mediul mobil.
"În lumea mobile există tendinţa de partizanat pentru o anume platformă, lucru de înţeles până la un anumit punct. Însă aplicaţiile mobile de succes sunt realizate de obicei pentru cele mai multe platforme, ceea ce oferă deschidere către o masă mai mare de utilizatori", spune Cristian Manafu.
La întâlnire vor participa reprezentanţi ai unor companii locale ce au înregistrat performanţe cu aplicaţiile lor la nivel mondial şi Jure Sustersic – Forum Nokia & Developer Community Business Development Manager la Nokia.
Participarea în cadrul evenimentului MobileApps Development Meetup se face pe bază de invitaţie gratuită, evenimentul fiind deschis dezvoltatorilor Web, dezvoltatorilor de aplicaţii mobile, dezvoltatorilor de jocuri, companiilor de IT şi persoanelor interesate de afacerile din industria
mobilă. Invitatia gratuită este valabilă doar pentru sesiunea MobileApps si nu acopera accesul la Mobile Marketing Conference. De asemenea, fiind un eveniment cu locuri limitate la un număr de 50, acordarea invitaţiilor se realizează completând formularul online postat pe site-ul oficial al evenimentului.
Pentru detalii referitoare la evenimentul Mobile Marketing Conference, accesaţi www.mobileconference.ro
{mosloadposition user9}