Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mobile Augmented Reality in premiera la un eveniment de business din Romania

ZF Mobilio – Apps & Business Forum este primul eveniment din România care a pus la dispoziția audienței o aplicație de tipul „Mobile Augmented Reality” (mAR). Aplicația a fost exclusiv creată pentru eveniment de către Syscom Digital (www.syscomdigital.ro), agenția de marketing mobil și interactiv care are în portofoliu servicii clasice de mobile marketing dar și instrumente de ultimă generație.

Aplicația Mobilio mAR a presupus o călătorie virtuală în care utilizatorul trebuia să parcurgă cei trei pași ai quizz-ului interactiv, aplicația finalizându-se printr-o tragere la sorți a unui premiu. Acesta constă într-un pachet de promovare pe o durată de o luna de zile a aplicației dezvoltată de câștigător sau de compania pe care o reprezintă în mediile online ale grupului Mediafax. Aplicația disponibilă pentru sisteme iOS (Apple) și Android a putut fi descărcată de participanții la conferință prin scanarea unui QR code care transpunea utilizatorul în interfața online prin intermediul căreia descărcau aplicația în propriul telefon (aplicație stand-alone).

De îndată ce este accesată aplicația, utilizatorii, prin scanarea perimetrului sălii de conferință cu telefonul mobil, puteau indentifica cele trei Puncte de Content (POC) sub care „se ascundeau” întrebarile quizz-ului. Punctele de content erau vizualizate ca fiind elemente reale situate în incinta sălii (deși fizic nu existau). Răspunsurile puteau fi oferite prin identificarea elementelor vizuale aferente variantei corecte, cumularea acestora conducând către capitolul final reprezentat de un formular pentru înscrierea datelor de identificare minime ale participanților.

Evenimentul s-a încheiat cu extragerea în timp real a câștigătorului, aceasta fiind vizualizată de către participanți pe ecranul de proiecție al sălii de conferință.

„Fiind un eveniment cu accent pe aplicații mobile, am ales să arătăm audienței că și România este pregătită, din punctul de vedere al tehnologiilor interactive de ultimă generație, să pună în practică proiecte inovative. Aplicația noastră este dezvoltată in-house și se diferențiază de altele prin faptul că este stand-alone, deci nu depinde de o altă aplicație ce trebuie descărcată din AppStore sau Google Play (Android Market). Acest gen de activări prezintă potențial interesant pe termen mediu pentru marketerii și creativii din industria publicității.”, declară Maia Novolan.

Specialiștii internationali estimează că tehnologia AR va genera venituri globale de peste 1,5 miliarde $ până în 2015. La nivel internațional, infrastructura de telefoane mobile inteligente care suportă elemente de AR este în continuă creștere. Peste 40% din utilizatorii globali de telefonie mobilă detin smartphone-uri. Conform datelor din piață, în România sunt active circa 2,5 – 2,6 milioane de terminale inteligente.

„Campaniile de marketing mobil vor avea posibilitatea în viitor să creeze experiențe inovative care să implice consumatorii într-un mod cu totul nou și antrenant”, conchide Maia Novolan.

Bucuresti, 26.04.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.