Caroline Graham
Editura Paladin
Faceți cunoștință cu Deirdre, Nicholas, Tim, Avery, Joyce, Harold, Esslyn, Rosa, Kitty – și alții. Ce îi unește? Faptul că sunt într-o trupă de teatru amator și tocmai se pregătesc să pună în scenă o piesă.
Toată lumea este emoționată. Toată lumea stresată. Totul trebuie să meargă bine.
În seara premierei, Actul I scârțâie. La pauză, actorii sunt încurajați să își revină astfel încât Actul II să fie perfect.
Dar ceva se întâmplă. Lucrurile nu merg cum s-a plănuit. Mai mult, unul dintre actori moare pe scenă.
În public se afla și Barnaby cu familia lui. Dacă numele Barnaby vă sună cunoscut, atunci știți că este vorba despre una din Crimele din Midsomer.
Spre deosebire însă de alte crime, Barnaby îi cunoaște personal pe toți cei implicați. Nimeni nu îi poate ascunde nimic. Iar una dintre cunoștințele lui este criminalul.
Romanul Moartea unei marionete poartă cititorii în culisele teatrului, acolo unde există diferite interese, probleme personale, invidii. Este lumea măștilor, a aparențelor, a diferenței – uneori mari – între aparență și esență. Este lumea orgoliilor și a dorinței de afirmare. Este lumea interesului -, dar și a prieteniilor.
Actorii pot ascunde cu ușurință informații importante pentru că sunt obișnuiți să se prefacă fără a se da de gol. Cine ce ascunde în Moartea unei marionete? Și cine l-a omorât pe actor?
Moartea unei marionete este un roman care se citește pe nerăsuflate odată ce se ajunge la momentul crimei. Începutul este unul mai lent, care îi permite cititorului să descopere dinamica trupei de teatru și informații importante despre toți protagoniștii.
Odată ce unul dintre actori moare și începe investigația, lucrurile se precipită, acțiunea dobândește un ritm mai alert și nu poți lăsa romanul din mână până nu afli cine este criminalul, mai ales că apar des detalii care răstoarnă tot ceea ce credeai că știi despre personaje și relațiile dintre ele.