Rodica Ojog-Brașoveanu
Editura NEMIRA
Romanul îl are în centru pe Ștefan Anghel, un căpitan de miliție, care se afla într-o necesară și binevenită pauză la cabana Dor de munte.
Dar nu are parte de relaxarea pe care o aștepta. Întâi, ploaia îl obosise pe drum. apoi, după un pui de somn, un plic alb conține un mesaj provocator: Cum drumurile erau blocate din cauza ploii, anonimă îi spune că cineva din grupul celor aflați la cabană va muri și îl invită să încerce să împiedice crima.
La început, căpitanul nu dă mare atenție mesajului însă curând unul dintre oaspeții cabanei e cât pe ce să-și piardă viața fiind împins într-un râu (nu știa să înoate). Este salvat de unul dintre cei cu care veniți în concediul la cabană.
Din acest moment căpitanul ia lucrurile în serios și încearcă să facă tot posibilul ca acea persoană să nu fie omorâtă. Din păcate însă, criminalul are câștig de cauză, astfel că Anghel trebuie să investigheze o nouă crimă și să își dea seama cine din cercul de apropiați al victimei l-a ucis și de ce.
Interesantă la acest volum este tehnica utilizată. Căpitanul își dă seama de la jumătatea romanului cine este făptașul, dar autoarea alege să nu dezvăluie acest lucru. Cum trebuiau adunate mai multe probe împotriva lui, cititorii intră în jocul lui Anghel care se preface că acceptă că vinovatul este un anumit membru al grupului, chiar dacă e clar că făptașul era altcineva.
Romanul este, ca de obicei, și o bună oglindă a societății pe care o descrie. Iată ce se spune despre oamenii care se angajau la stat și cum erau ei priviți când veneau cu idei:
“Totdeauna, când un nou angajat se repede să ia taurul de coarne, evenimentul nu rămâne neobservat. Câteva luni mai târziu, M. Ionescu a renunțat să mai aibă idei, ceea ce i-a atras imediat simpatia celor din jur. Atribui această metamorfoză opoziției unora dintre colegi.”
Cartea se citește ușor – abundă în dialog – și are des și umor – mai ales e limbaj:
“Pentru un neinițiat, întreprinderea mea avea ceva din tentativa de a descoperi urmele unui naufragiu golind cu o cană imensitatea oceanului. Adevărul e că însușirea acestei metode mi-a luat ani de studiu.
Datele riguros științifice trebuie completate cu o oarecare fantezie. Rutina, în afară de îndemânare, nu înseamnă decât limitare, suficiență, un bis fără rezonanțe sau una falsă prin faptul că e mereu aceeași, neținând seama de realitatea în continuă evoluție.”
„O baie de aburi la două mii de metri altitudine avea ceva din firescul unui cârd de gâște păscând liniștite pe spațiile verzi din centrul Capitalei.”
Personajele sunt foarte bine create, la fel și intriga, iar metoda aleasă pentru ținerea în suspans a cititorilor este una bine exploatată, subliniind încă o dată valoarea autorului și confirmând locul său de cinste în literatura română.
