„Gustul şi culoarea fericirii” şi „Vânătoarea de vulpi” sunt două dintre filmele de referinţă din cariera marelui actor care, pe 2 decembrie, a împlinit 85 de ani.
„În primul rând îmi doresc să fiu sănătos şi îmi mai doresc ca oamenii, din simple cunoştinţe să redevină prieteni, ca înainte de pandemie, nenorocirea asta care s-a abătut asupra noastră. Îmi pare rău că aceste momente dificile nu ne-au apropiat. Sper însă să devenim mai înţelepţi şi îmi doresc să se facă filme bune şi pentru noi. Mai sper să mă ajute Dumnezeu să trăiesc… cât vrea el. Pentru că, aşa cum se întâmplă şi în cazul talentului, totul e de la Dumnezeu”, sunt gândurile lui Mitică Popescu la împlinirea vârstei de 85 de ani. Pe îndrăgitul actor îl putem vedea şi în emisiunea “D`ale lu` Mitică”, în fiecare duminică, de la ora 17:00, pe TVR 2.
MITICĂ POPESCU, unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori ai României, a împlinit pe 2 decembrie respectabila vârstă de 85 de ani. Actorul cu o filmografie diversă, de la producţii de comedie până la tulburătoare drame care au încântat generaţii de cinefili, este aniversat la TVR 2 prin difuzarea a două dintre filmele sale de succes – duminica, 5 decembrie, de la ora 13:10, „Gustul şi culoarea fericirii”, (România, 1978) iar de la ora 20:10 „Vânătoarea de vulpi” (România, 1980).
„În Gustul şi culoarea fericirii a fost primul meu rol principal. Şantierul unde a fost filmat este undeva prin Bucureştii Noi şi, de câte ori trec prin zona aceea, îmi amintesc cu nostalgie. Nu mi-a fost greu la filmări, pentru că eram obişnuit de la teatru să studiez cu multă atenţie textul, iar echipa a fost foarte bună”, şi-a amintit Mitică Popescu.
„Gustul şi culoarea fericirii” spune povestea lui Grigore Romcescu, un tânăr inginer constructor, detaşat ca diriginte de şantier pentru a ridica o ţesătorie într-un orăşel de provincie, intră în conflict cu directorul de investiţii al întreprinderii din cauza corectitudinii cu care aplică normele de producţie, precum şi din pricina nonconformismului său. Regia este semnată de Felicia Cernăianu, iar din distribuţie mai fac parte actorii Cornelia Gheorghiu, Vasile Cosma, Dorel Vişan şi Gheorghe Visu.
Despre filmările pentru „Vânătoarea de vulpi”, film difuzat de TVR 2 tot duminică, 5 decembrie, de la ora 20:10, Mitică Popescu spune că a fost momentul în care l-a cunoscut pe regizorul Mircea Danieliuc şi că acesta vorbise deja cu Dinu Săraru ca să fie ales în distribuţie.
Legat de această producţie are şi o amintire amuzantă: „Majoritatea filmărilor s-au făcut în comuna Sălcioara. Noi eram cazaţi în Horezu. În film sunt cuprinse patru anotimpuri, iar pe atunci era vara. Domnul Săraru ne-a invitat la o cafea, iar eu am venit îmbrăcat aşa cum îmi indicase scenografa, cu o cămaşă în carouri. Când m-a văzut, domnul Săraru a exclamat: „Ce, eşti tractorist?”. A chemat pe cineva de pe platoul de filmare şi m-a pus să mă schimb în hainele lui, acolo, după un gard. Apoi a spus: „Acum eşti Năiță!”, a povestit Mitică Popescu.
Filmul „Vânătoarea de vulpi” , după romanul lui Dinu Săraru „Niște țărăni”, a fost regizat de unul din cei mai apreciaţi cineaști români, Mircea Daneliuc şi reuneşte în distribuţie mari actori: Mitică Popescu, Mircea Diaconu, Gheorghe Cozorici şi Valeria Seciu.
În anii ’50, într-un sat românesc, ţăranul Năiță Lucean se opune cu încăpăţânare colectivizării, prin toate tertipurile. Simte instinctiv că acest lucru nu-i poate aduce decât rău, odată ce ar ceda statului pământul și vitele crescute cu atâta efort. Singura certitudine pe care o are este proprietatea unui pământ insuficient și neroditor. Deși ține cu dinții de aceasta, ideea binelui colectiv îi este impusă prin forță.