Radio România Actualităţi, împreună cu Lupo, Radio Reşiţa şi Radio Timişoara, vă invită la o vară fierbinte cu muzică bună, la Gărâna, unde, între 5 şi 6 august, va avea loc Semenic Fest 2011 – marele festival al Banatului. Festivalul precede competiţia sportivă Banat Mountain Bike Maraton, ajunsă anul acesta la cea de-a VII-a ediţie.
Vineri, 5 august, şi sâmbătă, 6 august, de la ora 19.30, maratonul muzical va fi asigurat de Pasărea Colibri – Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici, Teo Boar, Pragu’ de Sus, Maria Gheorghiu, Ovidiu Mihăilescu, Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, în cadrul unei ediţii speciale „Folk fără vârstă”.
În ultima zi din săptămână, ne urcăm pe biciclete pentru Banat Mountain Bike Maraton. La evenimentul organizat de Asociaţia Bike Attack din Reşiţa şi susţinut de campania RRA „România pe bicicletă” sunt aşteptaţi aproape 500 de participanţi. La eveniment vor participa voluntari din Africa, Serbia, Olanda, Belgia, Ungaria. Maratonul ciclist va avea patru trasee diferite ca lungime şi dificultate, cu startul şi sosirea în zona Poiana Lupului de la Gărâna. Anul acesta va fi inaugurată o probă specială destinată începătorilor, cu un traseu de 10 km.
Prima ediţie a festivalului s-a desfăşurat în perioada 24 – 26 iunie cu un maraton muzical susţinut de trupe noi rock (selectate la Bucureşti în urma unui concurs organizat de Club A), un recital de excepţie al trupei Timpuri Noi şi un cross montan la poalele muntelui Semenic, la care au participat zeci de alergători amatori şi profesionişti.
Situată la aproape 30 de kilometri distanţă de Reşiţa şi la o altitudine de 1.000 de metri, localitatea Gărâna a fost înfiinţată de coloniştii germani în anul 1828 cu numele de Wolfsberg, fiind în prezent una dintre cele mai atractive destinaţii turistice şi culturale ale României. Acest sat de vacanţă din judeţul Caraş-Severin, renumit în toată lumea, gazduieşte în fiecare an tabere de sculptură şi pictură, expoziţii, lansări de carte, competiţii de enduro şi mountainbike.
Susţinută editorial de „Matinal” şi „România Împreună”, cele două emisiuni de prime-time ale postului public de radio, „Mişcarea de Sănătate” este prima campanie pe termen lung iniţiată de un post de radio, care urmăreşte să-i îndemne pe ascultători la activităţi în aer liber, promovând în egală măsură o viaţă sănătoasă, turismul şi ecologia, pe tot parcursul anului.