Carmen Dincă preia poziția de Director de Marketing al Grupului DONA și face o infuzie de peste 20 de ani de experiență
Grupul DONA o numeşte pe Carmen Dincă în fruntea operațiunilor sale de marketing. Cu o experienţă profesională de peste 20 de ani, care îmbină activitatea în companii de prestigiu din domeniul FMCG, experiența antreprenorială și know-how-ul în domeniul sănătății dobândit în cadrul unei companii locale care produce suplimente alimentare, Carmen Dincă va fi responsabilă de dezvoltarea brandului Farmacia DONA®, în prezent unul dintre cele mai apreciate din retailul farmaceutic autohton.
„Sunt onorat să completez echipa managerială cu un specialist cu experiența doamnei Dincă și am încredere că va avea o contribuție importantă la îndeplinirea misiunii noastre de a îmbunătăţi starea de sănătate a românilor. Dorim să atragem oameni care să mențină ștacheta profesională la cel mai înalt nivel și care să aducă un plus de valoare imaginii DONA®”, a declarat dr. Eugen Banciu, Președintele Grupului DONA.
Carmen Dincă lucrează în marketing din 1992, la Colgate Palmolive, ocupând pe rând mai multe poziţii cheie, atât în cadrul filialei din România, cât şi din Ungaria. Ulterior, a ocupat roluri de marketing în companii precum Wella România şi Coca-Cola România, iar din 1997 a intrat în echipa Wrigley – inițial România, ulterior Balkan East, până în 2009. În 2010, şi-a fondat propria agenţie de marketing.
„Sunt entuziasmată și extrem de onorată să preiau această misiune. Când beneficiarii principali ai comunicării sunt pacienții, cu nevoile și așteptările specifice, responsabilitatea este uriașă. Cu siguranţă, experienţa și colegii mei din echipa Grupului DONA mă vor ajuta să am în permanență în vedere perspectiva pacientului și să construim împreună o comunicare relevantă. În paralel, doresc să definesc o poziționare consistentă, strategică, pe termen mediu și lung a brandului Farmacia DONA”, a punctat noul Director de Marketing DONA.