Acces Direct, unul dintre cele mai puternice formate ale după-amiezii, difuzat în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 17:00, revine pe micile ecrane în această toamnă cu un nou sezon, dar si o serie de modificări la nivelul conţinutului.
Cele mai importante subiecte ale zilei, poveşti de viaţă unice, dezvăluiri emoţionante ale invitaţilor, dar şi informaţii în premieră, toate vor fi dezbătute în platoul emisiunii, alături de un panel de experţi în domeniu, iar seria surprizelor pe care echipa de producţie le-a pregătit telespectatorilor pentru această toamnă nu se opresc aici.
După o perioadă în care şi-a dedicat timpul creşterii celor trei copiii, Mirela Vaida revine pe micile ecrane, la cârma emisiunii Acces Direct. „Am primit cu surprindere şi bucurie propunerea de a fi noul prezentator Acces Direct! Eram pregătită şi îmi doream de ceva timp să mă întorc la viaţa profesională, la emisiunile live, la adrenalina pe care televiziunea şi, mai ales, emisiunile zilnice, ţi le oferă!”, a declarat îndrăgita prezentatoare.
Pentru Mirela, propunerea de a prezenta emisiunea a venit cum nu se poate mai bine: „Cunosc echipa emisiunii, ştiu provocările şi momentele dificile pe care le presupune un astfel de format conectat mereu la viaţă socială, iubesc performanţa şi mă împlineşte munca în echipă! Mai ales că, de când am primit propunerea de a prelua poziţia de moderator, am lucrat alături de echipă şi la câteva schimbări de conţinut. Ne aşteaptă multe lucruri frumoase şi pozitive pe care să le descoperim împreună! Îmi este dor de public şi sper ca publicul să mă primească în casa lui, aşa cum a făcut-o atâţia ani! Pentru asta le mulţumesc! Iar eu, vă asigur, am rămas aceeaşi Mirela, veselă, optimistă, “nebunatică”, empatică, hotărâtă şi, mai ales, vorbăreaţăăa!! :)” , a mai completat Mirela Vaida.
Începând din aceasta toamnă, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 17:00, Mirela Vaida le va da întâlnire telespectatorilor pentru două ore în platoul Acces Direct, de la Antena 1.