Un bebeluş a captat zilele acestea întreaga atenţie a familiei frumoasei prezentatoare de la “Mireasă pentru fiul meu”! Înainte de a deveni mamă, Mirela Boureanu Vaida va avea ocazia să înveţe cât mai multe despre copii din rolul de mătuşă, iar părinţii ei, recent deveniţi bunici, deja au făcut planuri pentru viitorul nou născut din familie. Pentru că au acum o nepoţică, de la frumoasa Mirela Boureanu Vaida se aşteaptă cât de curând un băieţel!
“Suntem foarte emoţionaţi. Părinţii mei trăiesc o experienţă nouă în viaţa lor, aceea de a fi bunici, iar eu încă nu m-am obişnuit cu ideea că fratele meu, pe care îl duceam în spate în perioada copilăriei este acum tătic. Poate în curând voi fi şi eu părinte, îmi doresc acest lucru, dar deocamdată fac practică pentru rolul de mamă cu nepoţica mea, Andreea. Abia aştept să merg să o iau în braţe, să-i fac băiţă… Pentru că fratele meu are fetiţă, părinţii mei deja şi-au exprimat dorinţa şi pentru un nepoţel…” spune Mirela Boureanu Vaida.
Telespectatorii se vor reîntâlni cu frumoasa prezentatoare Mirela Boureanu Vaida şi mâine, de la ora 14.00, iar luni, de la 20.20 “Mireasă pentru fiul meu” revine cu o ediţie de gală surprinzătoare!