Editura Polirom vă invită astăzi, la ora 17.00, la lansarea volumului Despre doliu. Un an din viaţa lui Leon W., de Mircea Mihăieş. Vor prezenta, alături de autor, Cristian Teodorescu, Ioan T. Morar şi Adrian Şerban. Evenimentul va avea loc la standul editurilor Polirom şi Cartea Româneasca (nivel 0, stand nr. 27).
Despre doliu. Un an din viaţa lui Leon W. tratează din perspectivă multiplă – psihologică, antropologică, liturgică şi literară – chestiunea rugăciunii de doliu, a „kaddish”-ului ca potenţial element de unificare a religiosului şi tradiţiei, văzute din perspectiva modernităţii tîrzii. Pornind de la jurnalul de doliu al lui Leon Wieseltier, Kaddish, lucrarea surprinde mutaţiile petrecute în sfera religiosului într-o lume din ce în ce mai desacralizată. Demersul se doreşte a fi şi o reconstituire a unei „biografii exemplare”, urmărind avatarurile de natură psihologică şi culturală survenite pe parcursul anului în care, conform credinţei iudaice, autorul a ţinut doliu în urma morţii tatălui său.
„În Talmud găsim această frază: «Cînd moare un înţelept, toţi sînt rudele lui». Cu ea şi-a început Leon Wieseltier textul pe care l-a scris la moartea maestrului său, Isaiah Berlin. Contrariat de caracterul enigmatic şi profund al acestei fraze, Mircea Mihăieş a dedicat elucidării ei o investigaţie tulburătoare, la capătul căreia aflăm ce mai înseamnă pentru omul modern să ţină doliul religios şi rugăciunile de mîntuire pentru părintele său mort. Pasiunea investigaţiei îl ţine pe cititor cu sufletul la gură, într-o situaţie care ne va ţine pe toţi, la timpul potrivit, fie cu sufletul cernit, fie cu el trecut în/de beznă. Cînd moare un om, toţi îi poartă doliul. Despre doliu este o carte superbă, care ne priveşte cu insistenţă pe toţi.” (H.-R. Patapievici)
Mircea Mihăieş este profesor de studii americane şi britanice la Universitatea de Vest din Timişoara, redactor-şef al revistei Orizont, vicepreşedinte al Institutului Cultural Român. La Editura Polirom a mai publicat: Masca de fiere (2000), Femeia în roşu (în colab. cu Adriana Babeţi şi Mircea Nedelciu, 2003, 2008), Cărţile crude. Jurnalul intim şi sinuciderea (2005), Viaţa, patimile şi cîntecele lui Leonard Cohen (2005), Metafizica detectivului Marlowe (2008), precum şi cinci volume de convorbiri cu Vladimir Tismăneanu (Vecinii lui Franz Kafka/The Neighbors of Franz Kafka, Balul mascat, Încet, spre Europa, Schelete în dulap, Cortina de ceaţă).
{mosloadposition user10}