„Pentru mine scrisul e o chestiune de igiena mentala. In momentul in care nu scriu, ma simt jegos. E ca si cum nu as fi facut baie foarte multa vreme” spune Mircea Cartarescu, invitatul special al emisiunii „Literatura ca Destin” din data de 13 mai si 27 mai, de la ora 21.30.
Intors, de curand, de la New York, unde a fost invitat sa citeasca in deschiderea Festivalului International de Literatura „PEN World Voices” alaturi de scriitori importanti ca Salman Rushdie sau Amelie Nothomb, Mircea Cartarescu a acordat un amplu interviu Ancai Mateescu, realizator de emisiuni la Radio Romania Cultural.
Scriitorul a vorbit despre experienta americana, mai noua si mai veche, despre faptul ca anul viitor, romanul sau, Orbitor, va aparea si in SUA, despre Aerul cu diamante al anilor 80 si despre ce inseamna sa fii scriitor de succes in Romania zilelor noastre.
Ascultati-l in cadrul emisiunii „Literatura ca destin” de vineri, 13 si 27 mai, de la ora 21.30, la Radio Romania Cultural. O emisiune cu scriitori care conteaza, despre lucruri care conteaza: literatura, carti, viata, prieteni, scris…