Se spune că „în război și în dragoste totul este permis”. Proverbiala reflecție a romancierului britanic F.E. Smedley nu explică însă și cât de greu este să iei o decizie atunci când inima are argumente pe care mintea nu le poate pricepe. Castelul de hârtie, romanul de debut al scriitoarei americane Miranda Cowley Heller publicat de Editura Trei este o poveste despre o alegere imposibilă, dar necesară, între „o dragoste care doare” și o alta, răbdătoare, o „dragoste, dragoste”, dar care, totuși, nu este de ajuns.
Devenit bestseller New York Times imediat după lansare, Castelul de hârtie a surprins cititorii și specialiștii prin câteva particularități: o structură narativă aparte, personaje memorabile și descrieri de peisaje pitorești, aproape cinematografice. „Castelul de hârtie este un roman despre Elle Bishop, o mamă cu trei copii și o căsnicie fericită, care trebuie să ia o decizie crucială într-o singură zi, din miez de vară. Să rămână alături de iubitul ei soț sau să-l păsească pentru cel mai bun prieten al ei – bărbatul cu care întotdeauna a crezut că se va căsători, dacă nu s-ar fi întâmplat ceva teribil pe vremea când erau copii.
Povestea lor este spusă în două intervale de timp – 24 de ore din prezent și cei 50 de ani care au determinat-o pe Elle să ia această decizie imposibilă”, explică Miranda Cowley Heller într-un interviu pentru Booktopia.com.
Într-o dimineață caldă de vară, înainte ca toți din casă să se trezească, Elle se pregătește să înoate în lacul din Pădurea de Niciunde. În timp ce străbate apele albastre, răcoroase și pline de nuferi, amintirile serii trecute revin. La petrecerea la care au fost prezenți Peter, soțul ei, dar și Jonas, prietenul din copilărie, împreună cu nevasta lui s-a întâmplat ceva. Elle și Jonas s-au iubit pentru prima oară, pe ascuns, ca niște adolescenți, deși dragostea dintre ei exista deja de câteva decenii. Într-o zi aparent obișnuită de vară, Elle trebuie să ia decizia care îi va schimba viața cu totul. Iar acest lucru nu e deloc simplu. Din flashback-uri, scriitoarea reconstruiește povestea lui Elle, dar și saga unei familii care acoperă 50 de ani. Miranda Cowley Heller spune într-un interviu pentru The Guardian că ideea de a structura astfel povestea lui Elle i-a venit de la o afirmație a lui John Lennon, care suna astfel: „Viața e ceea ce ți se întâmplă în timp ce ești ocupat să faci alte planuri”.
„Descrierea celor 50 de ani permite cititorilor să înțeleagă de ce alegerea lui Elle este absolut imposibilă. Vedem viața ei în instantanee, dar și în întregime – observăm reverberațiile alegerilor greșite ale bunicilor și părinților, alegerile pe care le-a făcut ea însăși, minciunile pe care le poartă după ea și adevărul de care nu poate să scape. Când toate aceste mici momente de viață sunt așezate unele lângă altele conduc inevitabil la momentul pe care Elle îl trăiește în prezent”, mai spune scriitoarea americană.
Acel moment tensionat, crucial este descris în chiar primele pagini ale cărții. „Acesta e sfârșitul unei lungi povești”, spune scriitoarea în cea de-a 14-a pagină a cărții. Romanul pare să înceapă cu finalul, însă lucrurile nu stau așa. Ceea ce face scriitoarea este să respecte „rețeta” narativă furnizată de bunicul ei: „Orice poveste bună trebuie să aibă un început, un mijloc și un final, iar finalul trebuie să fie prefigurat în început. A durat o viață ca să ajung aici, dar i-am urmat sfatul întocmai”, dezvăluie Miranda Cowley Heller. Cu toate acestea, finalul romanului nu este devoalat. Cititorii sunt ținuți în suspans până la sfârșitul cărții și chiar dincolo de el. Alegerea pe care o face Elle este îndelung comentată în mediul online. Conștientă că și-a construit viața „pe o falie”, că în aparență are tot ce-și poate dori o femeie, în realitate, în micul ei regat, Elle trăiește într-un castel de hârtie – similar celui pe care bunicul ei l-a construit pentru o iubire pierdută. Fericirea Ellei este pură butaforie pentru că trebuie să facă o singură alegere – între un bărbat pe care nu-l poate avea și unul pe care nu-l merită.
Alegerea pe care o face personajul principal este limpede, deși este exprimată metaforic. Poate din acest motiv a fost atât de discutată. „Când ajungi să stabilești o legătură cu persoanajele unei cărți nu e ușor să accepți alegerile pe care le fac acestea”, explică scriitoarea, care în același interviu pentru Booktopia.com mărturisește că a renunțat de multă vreme la iluzia că viața e în alb și negru. „Nu există răspunsuri corecte”, spune ea. Despre protagonista romanului Castelul de hârtie nu se poate spune că face o alegere greșită sau una corectă, pentru că mai important este faptul că își pune întrebări și ia o decizie. După întâmplarea tragică din adolescență, Elle se roagă Cerului pentru îndrumare, pentru răspunsuri. Însă, până la urmă descoperă că „să-ți pui întrebări e uneori mai important decât să găsești răspunsul corect la ele”, spune autoarea romanului Castelul de hârtie.
