Majoritatea camerelor de bord Mio vor beneficia de o garanție extinsă, de 3 ani
Mio, cel mai mare producător global de camere de bord anunță că, în perioada 1 Martie – 31 Decembrie 2023, la achiziția anumitor modele selectate de camere auto de bord din portofoliul Mio, produsele beneficiază de o garanție extinsă de 3 ani, gratuit. Camerele de bord Mio, care au fost premiate în mai multe ocazii respectă misiunea brandului, de a oferi calitate superioară clienților din întreaga lume.
Astfel, fiecare produs trece prin 50 de teste riguroase, de la design până la producție, asigurând clienților cea mai înaltă calitate posibilă, capabilități excepționale și cele mai fiabile camere de bord de pe piață. La achiziția anumitor modele de camere de bord Mio, utilizatorii vor primi automat și gratuit o garanție extinsă de 3 ani.
Camerele de bord Mio sunt o alegere ideală pentru toate persoanele care utilizează mașina în mod constant, nu doar pentru drumurile din oraș, ci și pentru vacanțe sau plecări de weekend, oferind un plus de siguranță. De asemenea, pe lângă calitatea superioară a imaginii, inclusiv pe timp de noapte, în funcție de model, utilizatorii beneficiază și de o serie de funcții și caracteristici care fac experiența de utilzare mai bună.
Printre acestea se numără modul de parcare, care asigură un plus de siguranță atunci când mașina este lăsată nesupravegheată, urmărirea locației, vitezei și a orei datorită funcției GPS, alerte de radar fixe în majoritatea țărilor Europene, cu actualizări gratuite, Wi-Fi, Bluetooth sau sensor G cu 3 axe.
Garanția extinsă de 3 ani a camerelor de bord Mio este valabilă indiferent de magazinul de la care acestea sunt achiziționate.
Printre partenerii locali se numără magazine precum Altex, eMAG, evoMAG, Flanco, F64, Media Galaxy, Selgros ș. a.
Modelele care vor beneficia de garanție extinsă de 3 ani sunt: Mio MiVue M760D (Wi-Fi), M700, 792, 795, 798, 798 Dual, 798 Pro, 798 Dual Pro, 886, 812, 818, 826, 846, 848, 866, C380 Dual, C540, C541, C545, C560, C570, C580, C588T Dual, J60, J85, A30, A50 și M40.