Doamna Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Fonduri Europene și doamna Corina Crețu, comisar european pentru Politica Regională, se află, astăzi, într-o vizită oficială în județele Sălaj și Cluj pentru a participa la conferința În dialog cu cetățenii.
Evenimentul este cel de-al șaselea eveniment de acest tip organizat în România în acest an, după dialogurile la care au participat, la București, președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, prim-vicepreședintele Comisiei, Frans Timmermans și comisarul pentru politică regională, Corina Crețu, și la Cluj-Napoca, unde a luat parte comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics.
În prima parte a zilei, cei doi oficiali au avut o întâlnire cu autoritățile locale din judetul Sălaj, în cadrul căreia s-a pus accent pe identificarea unor soluții care să conducă la acceleraraea ritmului de implementare a proiectelor finanțate din fonduri europene, precum și a simplificării procedurilor, în vederea unei mai bune absorbții de bani europeni de către România.
Comisarul Corina Crețu și ministrul Rovana Plumb au încurajat inițiativa locală și au îndemnat autoritățile la o mai bună comunicare cu CE, cu scopul de a prelua modelele de bune practici din alte state membre și de a cunoaște mai bine toate instrumentele financiare de care pot beneficia. De asemenea, au afirmat că autoritățile urmăresc simplificarea accesării și gestionării fondurilor europene, precum și elaborarea de reglementări mai clare pentru beneficiari, pentru a impulsiona acesarea de bani europeni.
La conferința În dialog cu cetățenii au participat din partea Comisiei Europene șeful Comisiei REGI, Lambert von Nistelrooij, șeful Unității pentru România în cadrul DG Regio al CE, Carsten Rassmusen. Printre reprezentanții autorităților locale din județul Sălaj, s-au numărat primarul Zalăului, Ionel Ciunt, președintele CJ Sălaj, Tiberiu Marc, prefectul județului, Florin Florian.
În cursul serii, ministrul Rovana Plumb vizitează Centrul de Cercetare şi Tehnologii Avansate pentru Energii Alternative – CETATEA, din Cluj, un proiect-exemplu finanțat prin Programul Operațional Creșterea Competitivității Economice 2007-2013, prin care s-au creat 19 laboratoare de cercetare-dezvoltare, s-au moderinizat trei laboratoare existente, au fost achiziționate 22 de echipamente noi și au fost create 6 noi locuri de muncă în cercetare.
Conferința In dialog cu cetățenii poate fi urmărită în direct pe platforma media caleaeuropeana.ro.