Doamna Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a avut o întâlnire de lucru cu doamna Åsa Regnér, ministrul suedez pentru Afaceri Sociale și Egalitate de Gen, în prezența Excelenței sale, doamna Anneli Lindahl Kenny, ambasador al Regatului Suediei la București și a Excelenței sale, domnul Iulian Buga, ambasador al României la Stockholm. La întâlnire, a fost prezent, de asemenea, domnul Dan Paxino, secretar de stat în MDRAPFE.
Dialogul a vizat continuarea colaborării dintre cele două țări privind incluziunea socială a grupurilor vulnerabile, inclusiv a cetățenilor români aparținând minorității rome.
Doamna Plumb a asigurat delegația suedeză de întreg suportul părții române pentru consolidarea relațiilor de cooperare și a propus extinderea colaborării printr-un posibil nou program dedicat comunităților vulnerabile. Acesta ar urma să fie implementat de autoritățile locale din ambele țări, cu implicarea societății civile și a tuturor instituțiilor cu atribuții în implementarea strategiei naționale de incluziune a cetățenilor de etnie romă prezenți atât în Romania, cât și în Suedia.
Un prim pas în această direcție a fost făcut în iunie 2015, când cei doi miniștri (doamna Rovana Plumb ministrul Muncii la acea vreme) au semnat o Declaraţie Comună pentru consolidarea cooperării în domeniul politicilor sociale din cele două ţări. Declarația se concentrează pe cooperarea în domeniul drepturilor copiilor și ale persoanelor cu dizabilități, dar și pe un schimb permanent de cunoștințe, experiențe, proiecte și bune practici, în scopul îmbunătățirii situației cetățenilor aparținând grupurilor vulnerabile.
Ministrul român a amintit câteva dintre soluțiile identificate și implementate, în acest sens, în România, cu ajutorul fondurilor europene, prin Programul Operațional Capital Uman, pentru intervenții care conduc la disparitățile sociale și cresc nivelul de trai al comunității rome.
Le mulțumesc partenerilor noștri din Regatul Suediei pentru buna cooperare și pentru interesul acordat politicilor sociale și îi asigur de toată deschiderea noastră în găsirea celor mai potrivite soluții pentru îmbunătățirea situației grupurilor vulnerabile – o preocupare constantă a Guvenului României, a declarat ministrul Rovana Plumb.
La rândul său, doamna Åsa Regnér a apreciat eforturile depuse de România în ceea ce privește politicile sociale și utilizarea banilor europeni pentru susținerea acestor comunități.