Ministerul Finanțelor Publice (MFP) revine pe piața de capital cu trei noi emisiuni de titluri de stat pentru populație, în urma succesului ofertei publice de vânzare (IPO) derulată în luna august. Noua ofertă de vânzare de titluri de stat din programul Fidelis se va derula la Bursa de Valori București (BVB) în perioada 9–27 noiembrie, când vor putea fi subscrise titluri de stat în lei cu scadență de 1 și 3 ani, și respectiv în euro, cu scadență de 5 ani.
“Am promis românilor că vom încerca să venim periodic cu instrumente sigure de economisire pentru populație, instrumente guvernamentale lichide. Cred că aceste momente de criză în sănătate și economie sunt un prilej pentru a arăta coeziunea și o șansă pentru populație de a face investiții sigure și cu randamente bune, care nu vor fi erodate în anii următori. Succesul din vară a fost o primă dovadă că am procedat corect”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.
”Suntem încântați că Ministerul Finanțelor Publice a revenit pe piața de capital cu noi emisiuni de titluri de stat, după succesul înregistrat la precedenta ofertă, din luna august, când Ministerul a atras în total peste 2 miliarde de lei. Prin această revenire, Ministerul Finanțelor Publice întărește angajamentul instituției de a fi un partener de încredere al BVB și un prieten pentru dezvoltarea bursei din România. Totodată, noua ofertă dovedește și că piața de capital este un mecanism fiabil pentru atragerea de finanțare de către Stat și de către companii. Trebuie să ne amintim că doar în ultimii aproape doi ani am asistat la listarea a aproape 30 de emisiuni de obligațiuni și la listarea a 3 companii, iar rundele de finanțare derulate la BVB au depășit valoarea de 1,5 miliarde de euro, ceea ce dovedește că bani sunt în piață și pot fi accesați”, a declarat Radu Hanga, președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București
Caracteristicile acestor emisiuni sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Criteriu | Emisiune lei scadență 2021 | Emisiune lei scadență 2023 | Emisiune euro scadență 2025 |
ISIN | ROTHE9BT0YU8 | RONWZGUDF7S5 | ROV1AN91PRA1 |
Simbol | R2112A | R2312A | R2512AE |
Scadență | 04 Decembrie 2021 | 04 Decembrie 2023 | 04 Decembrie 2025 |
Dobândă anuală | 3,5% | 4% | 1,85% |
Perioada de derulare | 9 – 27 noiembrie 2020 | 9 – 27 noiembrie 2020 | 9 – 27 noiembrie 2020 |
Valoare nominală/ titlu de stat | 100 lei | 100 lei | 100 euro |
Suma minimă subscrisă | 5000 lei | 5000 lei | 1000 euro |
”Încă de la precedenta ofertă, din luna august, s-a putut observa un interes ridicat al românilor pentru aceste titluri de stat pentru populație, fapt care a condus și la o creștere a numărului de investitori la BVB. Aceasta dovedește că românii încep să fie mai interesați de banii lor și cum îi pot investi. Nu trebuie să uităm că aproximativ 7 milioane de români sunt investitori indirecți la Bursa de Valori București, prin intermediul fondurilor de pensii administrate privat. În același timp, depozitele populației în bănci continuă să crească. Vorbim despre aproape 244 miliarde lei bani care sunt depuși în depozite, la dobânzi neatractive pentru investirea economiilor. Cu cât românii vor înțelege acestea trebuie să fie plasate în valori mobiliare, cu atât mai repede vom atinge reprezentativitatea dorită a pieței de capital în cadrul economiei din România”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.
Cele trei noi emisiuni de titluri de stat sunt adresate exclusiv investitorilor persoane fizice, iar valoarea minimă a unei subscrieri la emisiunile în lei este de 5.000 de lei, în timp ce pentru emisiunea în euro valoarea minimă care poate fi subscrisă este de 1.000 de euro. Conform legislației în vigoare, dobânzile și câștigurile de capital realizate din deținerea și tranzacționarea titlurilor de stat emise de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt venituri netaxabile.
Titlurile de stat vor fi oferite în România exclusiv persoanelor fizice rezidente și nerezidente, cu excepția persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani până la data închiderii ofertei inclusiv. Sindicatul de intermediere al ofertei este format din: BTCP (Lead Manager) & Banca Transilvania, BCR, BRD. De asemenea, subscrierile se pot efectua în cadrul ofertei si prin intermediul Participanților Eligibili, care reprezintă orice intermediar autorizat de ASF (altul decât BTCP, BCR și BRD), care este societate de investiții financiare sau instituție de credit acceptată ca participant la sistemul de tranzacționare al Bursei de Valori București și care a semnat angajamentul privind respectarea condițiilor de derulare a ofertei și a prevederilor prospectului de emisiune și a transmis angajamentul către Lead Manager.
Alocarea titlurilor de stat subscrise în cadrul ofertei se va efectua la data alocării (27 noiembrie 2020), iar numărul final de titluri de stat oferite va fi stabilit de către emitent cu consultarea sindicatului de intermediere. Ordinele aferente subscrierilor alocate investitorilor pe baza subscrierilor validate de membrii sindicatului de intermediere/Participanții Eligibili vor fi înregistrate în sistemul de tranzacționare al BVB dedicat ofertelor publice (titluri de stat). Alocarea titlurilor de stat efectuată de sindicatul de intermediere împreună cu emitentul este obligatorie şi este angajantă pentru investitori.
Data tranzacției este data de înregistrare a tranzacțiilor aferente ofertei în sistemul BVB, respectiv 4 decembrie 2020, iar prima zi de tranzacționare este preconizată să fie 7 decembrie.