si Reprezentanta Bancii Europene de Investitii sprijina organizarea Forumului Civic si de Afaceri asupra Fondurilor Europene – World Trade Center Bucuresti, 10 decembrie 2007
Prin Programul GTZ de Promovare Economica si Ocupare a Fortei de Munca (WBF), partener oficial al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (BMZ) a decis sa se alature ca Partener Oficial al “Forumului Civic si de Afaceri pentru stimularea absorbtiei Fondurilor Europene”, organizat sub Inaltul Patronaj al A.S.R. Principesa Margareta a Romaniei si al A.S. Principele Radu, in data de 10 decembrie 2007, in sala New York a World Trade Center Bucuresti. Dupa cum se cunoaste GTZ – Societatea Germana pentru Cooperare Tehnica este o organizatie implicata masiv, la nivel mondial, in asistenta tehnica si colaborarea internationala in vederea realizarii dezvoltarii durabile, sustinand reforme complexe si procesele de schimbare, inclusiv in Romania.
In acest context, reprezentantii Programului GTZ, domnii Karl Adolf HELLER si Daniel COSNITA vor sustine o prezentare speciala asupra activitatilor economico-sociale si grupurilor-tinta pe care au hotarat sa le sprijine in cadrul procesului de accesare a Fondurilor Europene post-aderare. Aceasta participare este complementara celei a Reprezentantului Rezident al Bancii Europene de Investitii la Bucuresti, Dl. Goetz von THADDEN, care va detalia pentru participantii la lucrarile Forumului programele specifice destinate co-finantarii sectorului public, ca si intreprinzatorilor mici si mijlocii in vederea unui acces mai bun la finantarea proiectelor de dezvoltare proprii, inclusiv a celor co-finantate prin Fondurile Structurale.
Printre alte participari extrem de relevante, remarcam aici si prezenta Directorului General al Departamentului de Lupta Antifrauda al Guvernului Romaniei, Dl Ovidiu DOBLEAGA, care urmeaza sa faca o evaluare a pregatirilor Romaniei pentru a face fata posibilelor nereguli si tentative de frauda in cursul procesului de implementare a proiectelor cofinantate de UE.
Evenimentul se desfasoara cu sprijinul Partenerului Strategic LAFARGE Romania, precum si al sponsorilor oficiali: societatea DELEANU VASILE AVOCATI si agentia PHAETON GALA. Parteneri Media: Televiziunea Romana, Romania Libera, Radio Bucuresti, Banii Nostri, Comunicatii Mobile, Tribuna Economica, Economie si Administratie Locala, SmartBank.ro, SmartFinancial.ro, PRWave.ro, Revista “22”.
Pentru informatii suplimentare asupra agendei si modului de desfasurare al evenimentului, precum si pentru inscrieri, va rugam sa consultati pagina de internet www.HouseofEurope.ro sau sa ne scrieti la adresa de email: eurolink@b.astral.ro sau (021) 230.49.97.
{mosloadposition user10}