Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Minio comunică pentru Miniso în România

Minio comunica pentru MINISO

Agenția de comunicare strategică Minio Studio a câștigat pitch-ul pentru contul Miniso și va ajuta la promovarea în România a retailerului japonez.

Minio este agenția care se va ocupa de comunicarea în România a unuia dintre brandurile cu cea mai mare ascensiune la nivel mondial în ultimii ani, lanțul japonez de retail Miniso.

Parteneriatul dintre Minio și Miniso este unul de lungă durată, agenția ocupându-se de dezvoltarea comunicării brandului în țara noastră. Activitățile Minio includ dezvoltarea și implementarea strategiei de comunicare, gestionarea prezenței în Social Media, lansarea magazinelor și crearea anumitor campanii de comunicare punctuale.

Minio comunica pentru MINISO

Miniso este o poveste de succes care s-a născut în Japonia, în anul 2013. În cei cinci ani de existență, producătorul și comerciantul de produse pentru casă, accesorii și jucării a ajuns să dețină peste 3000 de magazine în peste 70 de țări din întreaga lume.

Miniso are succes pe piețe de desfacere precum Dubai, Australia, SUA, Canada și, bineînțeles, Japonia sau China. Expansiunea în Europa este recentă și este parte integrantă a unui plan de dezvoltare care are ca scop extinderea în 100 de țări până în 2020. Începând din 2017, brandul este prezent în Germania, Polonia, Serbia, Spania, Grecia, Estonia și Ucraina.

Produsele comercializate se împart în șapte mari categorii: sănătate și frumusețe, produse sezoniere, cadouri, accesorii digitale, accesorii creative pentru casă, produse pentru viața de zi cu zi și ambalaje speciale.

Miniso vinde și produse cu licență ale unora dintre marile branduri mondiale, cum ar fi Marvel, Pink Panther sau We Bare Bears.

Sâmbătă, 1 septembrie, Minio a realizat primul proiect pentru Miniso, lansarea primului magazin în România, în Veranda Mall, din București. Printre invitați s-au numărat influencerii implicați în campania de lansare: SORE, Sînziana Iacob, Andreea Retinschi, Andreea Verde și Anais Baby.

Peste 100 de oameni s-au așezat în fața magazinului cu mult timp înainte de începerea evenimentului. Cei prezenți au avut parte de un spectacol de percuție la tobe Taiko, tradiții japoneze autentice, premii surpriză și reduceri la toate produsele. Astfel, primii 200 de cumpărători au primit câte un cadou din partea gazdelor, în timp ce toată lumea s-a bucurat de 10% discount la toate produsele în ziua lansării.

La finalul acestei săptămâni, Miniso își lansează al doilea magazin în Auchan Titan, urmând ca de la jumătatea lunii octombrie, brandul japonez să fie prezent și în Mega Mall. Este doar începutul pentru că se plănuiește deschiderea a 40 de magazine în toată țara până în anul 2020.

„Miniso este un brand japonez de succes, extins la nivel global, dar pornit de un antreprenor și de un designer. Este o reală mândrie că ne putem folosi experiența de retail acumulată în ultimii 15 ani ca să contribuim la succesul Miniso în România. Eu eram deja fan al brandului, dar a fost și dragoste la primul mail între echipă și client.”, a declarat Ioana Mucenic, CEO Minio.

„Este o provocare să lansezi un brand nou în România. De aceea, am decis să colaborăm cu o echipă profesionistă, curajoasă și inovatoare. Cei de la MINIO au înțeles rapid care sunt valorile noastre și au acționat prompt în dezvoltarea unei strategii de comunicare și în implementarea campaniilor noastre de promovare. Suntem siguri ca vom avea o colaborare de succes, mai ales că se pare ca am fost predestinați să lucrăm împreună, având în vedere că numele noastre diferă doar printr-un singur S: MINIO – MINISO.”, a spus și Jake Liu, CEO Miniso România.

Începerea colaborării cu Miniso vine la finalul unei veri pline de proiecte importante pentru Minio. Printre ele, campania on-line de vară Rowenta Men – Câștigă pe teren propriu, campania de comunicare in-store Bonduelle – Începe aventura în Bonduellia, campania de comunicare strategică pentru brandul de nutriție pentru copii Milupa sau campania promoțională on-line Stadionul iubirii, implementată în România, Bulgaria și Serbia pentru Durex.

Cele două echipe

MINIO STUDIO
Ioana Mucenic – CEO
Călin Ionescu – Head of Accounts
Gabriel Băicoianu – Account Manager
Theodora Tanczos – Digital Account Manager
Marius Marin – PR Manager
Marius Cioroabă – Copywriter
George Bonea – Copywriter
Alex Nedeianu – DTP
Dan Cernăianu – Art Director
Cristina Ștefan – Junior Account Executive

MINISO ROMÂNIA
Jake Liu – CEO Miniso România
Petra-Lin Gyöngyössy – Marketing Specialist Miniso

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.