Un portofoliu de şase modele şi trei noi abordări ale temelor obişnuite permit mărcii MINI să-şi aştepte vizitatorii la Salonul Auto de la Geneva, ediţia 2012, cu o varietate de modele fără precedent în istoria brandului. Evenimentul, care va avea loc între 8 şi 18 martie, va consemna o premieră pentru constructorii de automobile mici în segmentul premium, confirmând astfel curba ascendentă pe care o traversează MINI. Cele mai noi dezvoltări ale gamei de modele, care acum cuprinde 41 de versiuni, creează posibilităţi şi mai mari pentru clienţi de a experimenta stilul MINI emblematic şi plăcerea de neîntrecut a condusului, totul în stilul lor personal.
În cadrul Salonului Auto de la Geneva va avea loc premiera mondială a versiunii MINI John Cooper Works Countryman, primul model sportiv al mărcii care combină experienţa John Cooper Works în curse cu tracţiunea integrală ALL4. MINI John Cooper Works Countryman este echipat cu un motor nou dezvoltat – variantă cu patru cilindri -, ce dispune de turbocompresor twin-scroll, injecţie directă pe benzină şi gestiune variabilă a supapelor şi care produce 160 kW/218 CP. Iar în echiparea standard, maşina are kit aerodinamic, suspensii sport coborâte, jante de 18 ţoli, din aliaj uşor, şi particularităţi exclusiviste de design. Acesta este primul model John Cooper Works care oferă, ca opţiune, o cutie de viteze automată cu şase trepte.
O altă premieră de la MINI va atrage atenţia: un concept nou, menit să atragă un nou public-ţintă. MINI Clubvan Concept întruchipează viziunea unui automobil mic din segmentul premium cu o capacitate sporită de transport, pentru utilizare în afaceri sau timpul liber. Se diferenţiază clar de MINI Clubman, pe care se bazează, prin designul cu două locuri, compartimentul cargo mare şi plat, dar şi geamurile laterale din spate care sunt opace.
Vizitatorii ediţiei 2012 a Salonului Auto de la Geneva 2012 vor avea ocazia să vadă pentru prima dată şi trei interpretări noi ale modelelor consacrate. MINI Baker Street întruchipează stilul în tendinţe al mărci – tineresc, inovator şi actual -, în timp ce MINI Bayswater pune accent în special pe latura sportivă şi manevrabilitatea agilă pentru care MINI este renumit. Cel de-al treilea membru al tripletei, MINI Highgate Convertible, degajă o aură exclusivistă şi afişează o interpretare modernă a stilului britanic.
Punctele de atracţie pe scurt.
Premieră mondială pentru MINI John Cooper Works Countryman.
• Al şaselea model John Cooper Works din actuala gamă MINI, primul cu tracţiune integrală ALL4 în echipare standard, lansare în toamna 2012.
• Motor cu patru cilindri nou dezvoltat, cu turbocompresor twin-scroll, injecţie directă pe benzină şi gestiune variabilă a supapelor, capacitate de 1,6 litri, 160 kW/218 CP, cuplu maxim: 280 Nm (cu Overboost: 300 Nm), primul model John Cooper Works disponibil, opţional, cu transmisie automată cu şase trepte.
• Acceleraţie (0-100 km/h): 7,0 secunde, viteză maximă: 225 km/h (transmisie automată: 223 km/h), consum de combustibil în ciclul de testare EU: 7,2 litri per 100 km (transmisie automată: 8,0 litri), emisii CO2: 167 (187) g/km (date provizorii).
• Kit aerodinamic, suspensii sport, sistem de evacuare sport, jante din aliaj uşor, de 18 ţoli, sistem de control al stabilităţii DSC cu DTC în echiparea standard. Opţiunile includ vopsea exclusivă Chili Red pentru acoperiş şi oglinzile retrovizoare, dar şi jante din aliaj uşor, de 19 ţoli.
• Echiparea standard din interior cuprinde scaune sport, volan sport şi afişaje şi butoane de control specifice modelului.
Premieră mondială pentru MINI Clubvan Concept.
• Prototip derivat din MINI Clubman; concept inovator ce prezintă primul automobil de transport bazat pe o maşină mică din segmentul premium; varietate mare de utilizări pentru afaceri şi timp liber în combinaţie cu plăcerea condusului caracteristică mărcii MINI.
• Două scaune, compartiment cargo separat cu grilă de partiţionare, geamuri laterale spate opace, uşi spate divizate şi Clubdoor pe partea dreaptă a maşinii – toate acestea permit încărcarea şi descărcarea obiectelor într-un mod confortabil.
• Interpretare contemporană, orientată spre lifestyle, a conceptului de maşină compactă pentru livrări; Morris Mini Van bazat pe modelul Mini clasic (1960) este un predecesor; deschide posibilitatea atragerii unui nou public-ţintă din sectorul comercial; combinaţia fără egal dintre funcţionalitatea extinsă, pe de-o parte, şi aura şi caracterul premium ale mărcii MINI, pe de altă parte, creează un farmec deosebit.