Gama de modele prezentată de marca MINI la cea de-a 79-a ediţie a Salonului Internaţional Auto de la Geneva este mai diversă şi mai atrăgătoare ca niciodată. MINI prezintă nu mai puţin de trei premiere mondiale care vor evidenţia aceasta la ediţia 2009 a Salonului Auto de la Geneva.
Noul MINI John Cooper Works Cabriolet combină performanţele extreme cu dorinţa de a te bucura de plăcerea condusului, atât de specifică pentru MINI, ori de câte ori acoperişul este coborât. Pe lângă motorul cu patru cilindri, ce dezvoltă 155 kW/211 CP, cu turboalimentare cu turbină dublă şi injecţie directă pe benzină, acest model remarcabil dispune de alte numeroase caracteristici şi componente care derivă direct din lumea sporturilor cu motor. Acest model se poate comanda şi în România la un preţ începând de la 32 070,50 Euro cu TVA, ceea ce îl face cel mai exclusiv MINI din gamă.
La Salonul Auto de la Geneva, care va avea loc în perioada 5-15 martie 2009, MINI va prezenta alte două modele de intrare în gamă. MINI One Clubman vine echipat cu toate beneficiile conceptului inovator de spaţiu, combinate acum cu un motor pe benzină, de 1,4 litri, cu patru cilindri, deosebit de economic, care furnizează o putere maximă de 70 kW/95 CP. Acest model este disponibil pentru comenzi şi în România cu un preţ începând de la 18 909,10 Euro cu TVA.
Şi, prin lansarea versiunii MINI One cu puterea de 55 kW, marca face o aserţiune evidentă a poziţiei de lider în ceea ce priveşte sportivitatea şi eficienţa într-o altă clasă de performanţă. De la 1 martie, acest model poate fi comandat şi în România cu un preţ începând de la 15 934,10 Euro cu TVA.
Manevrabilitatea modelelor MINI este cu adevărat unică, la fel cum este şi eficienţa automobilelor, în timp ce design-ul inconfundabil şi paleta largă de opţiuni de personalizare asigură o experienţă remarcabilă a condusului, o calitate premium şi o siguranţă fără compromisuri pentru plăcerea pe drum, superioare oricărui alt model din segment.
După lansarea pe piaţă a noului MINI Cabriolet, toate modelele vin acum echipate cu cele mai noi generaţii de propulsoare. Un alt punct este introducerea pentru întreaga gamă a tehnologiilor de îmbunătăţire a eficienţei sub marca MINImalism. Acestea includ Brake Energy Regeneration (recuperarea energiei la frânare), funcţia Auto Start/Stop şi indicator al punctului de schimbare a vitezelor, disponibile standard pe toate versiunile modelelor. Graţie acestor tehnologii progresive, MINI oferă de acum nu mai puţin de opt modele cu un nivel al emisiilor CO2 în ciclul de testare EU sub 140 grame per kilometru.
Prin integrarea cu succes a mărcii John Cooper Works în cadrul familiei MINI, MINI şi-a sporit semnificativ profilul sportiv. Succesul remarcabil în competiţii, ce a culminat cu trei victorii în clasamentul general al Raliului Monte Carlo în perioada 1964-1967, a creat o legătură inseparabilă între numele John Cooper şi imaginea MINI în lumea sporturilor cu motor, o tradiţie ce continuă acum în dezvoltarea şi producţia unor modele deosebit de sportive şi dinamice, ce îndeplinesc atât cerinţele din motorsport, cât şi pe cele din traficul cotidian.
MINI John Cooper Works Cabriolet este lansat acum pe piaţă ca cel de-al treilea model sportiv de top ce a fost creat de această simbioză fascinantă. Propulsat tot de motorul cu patru cilindri, ce dezvoltă 155 kW/211 CP, dezvoltat iniţial pentru modelul utilizat în prezent pe circuite la MINI CHALLENGE, MINI John Cooper Works Cabriolet accelerează până la 100 km/h în numai 6,9 secunde şi atinge o viteză maximă de 235 km/h. Fără îndoială, performanţele de acest gen demonstrează o experienţă a condusului aproape unică în segmentul mini, o experienţă combinată nu numai cu plăcerea incomparabilă a condusului sub cerul liber, ci şi cu o eficienţă remarcabilă: MINI John Cooper Works Cabriolet consumă o medie de numai 7,1 litri/100 kilometri în ciclul de testare EU şi limitează emisiile CO2 la 169 grame per kilometru.
MINI este pregătit pentru recorduri deosebite în ceea ce priveşte eficienţa nu numai la vârful de gamă al performanţei, ci şi la oricare altă clasă de performanţă şi putere. Această caracteristică este evidenţiată, spre exemplu, şi de MINI One Clubman cu motorul ce dezvoltă 70 kW/95 CP, care are un consum mediu în ciclul de testare EU de 5,4 litri/100 kilometri şi un nivel al emisiilor CO2 de 130 grame per kilometru. În acelaşi timp, noul model de intrare în gama Clubman îşi dovedeşte agilitatea atât de specifică mărcii MINI prin acceleraţia până la 100 km/h în 11,6 secunde şi printr-o viteză maximă de 183 km/h.
În segmentul motoarelor pe benzină, MINI One cu puterea de 55 kW oferă nu doar cel mai redus consum de combustibil şi cel mai scăzut nivel al emisiilor, dar şi cea mai rapidă şi cea mai dinamică acceleraţie. Consumul mediu de combustibil în ciclul de testare EU este de circa 5,3 litri/100 km, emisiile CO2 sunt de 128 grame per kilometru, iar acceleraţia până la 100 km/h se face în 13,2 secunde.
După această nou extindere a gamei de modele, MINI este acum capabil să îndeplinească dorinţele individuale ale clienţilor cu şi mai mare precizie şi într-un mod mult mai potrivit decât o făcea anterior. MINI dispune acum de o varietate de patru motoare pe benzină şi unul diesel, în timp ce MINI Clubman oferă trei versiuni pe benzină şi una pe motorină, iar la MINI Cabriolet se poate opta pentru unul din cele două propulsoare pe benzină. Alături de aceste modele, bineînţeles că sunt cele trei vârfuri de gamă care poartă emblema John Cooper Works.
O gamă largă de opţiuni pentru vopsea, pentru culorile, materialele şi echipările de la interior, precum şi echipamentele şi accesoriile speciale, permit chiar şi celui mai pretenţios client să-şi personalizeze propriul MINI în funcţie de preferinţele personale, prin crearea unui model absolut unic.
{mosloadposition user10}