Bucureşti/München. BMW Group va prezenta, în cadrul ediţiei 2017 a expoziţiei IAA Cars de la Frankfurt/Main, esenţa modernă a unui model dedicat curselor pe circuit: MINI John Cooper Works GP Concept. Inspirat de triumful legendar al constructorului auto în Raliul Monte Carlo cu exact 50 de ani în urmă, acest studiu de design vorbeşte despre sportivitate maximă. Conceptul preia ştafeta de la MINI John Cooper Works GP (2012) şi MINI Cooper S cu kit John Cooper Works GP (2006). Produse în serii foarte restrânse (câte 2.000 exemple fiecare), aceste două modele au reprezentat vârful de perfromanţă oferit de marcă.
“MINI John Cooper Works GP Concept se referă la sentimentul de condus nelimitat şi la nivelurile de performanţă descoperite în motorsport”, spune Peter Schwarzenbauer, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru MINI, Rolls-Royce şi BMW Motorrad. “Aceasta este plăcerea condusului în forma sa cea mai pură”.
Designul – proporţii compacte şi agilitate sportivă
Studiul de design emană dinamism şi putere, iar unul din elementele de impact maxim este lăţimea automobilului care a crescut semnificativ. Şorţurile faţă şi spate mari, pragurile laterale şi un spoiler proeminent pentru acoperiş creează un aspect încrezător. Utilizarea materialelor uşoare precum fibra de carbon optimizează raportul masă-putere al automobilului. Iar distribuţia echilibrată a maselor amplifică experienţa de condus în stitlul go-kart, specifică pentru MINI.
“Când cunoşti MINI, vei fi conştient de istoria lungă şi de succes a mărcii în motorsport”, spune Adrian van Hooydonk, vicepreşedinte executiv BMW Group Design. “MINI John Cooper Works GP Concept reuneşte suita completă de caracteristici de design definitorii pentru MINI şi le prezintă în cea mai sportivă şi interesantă formă. Ceea ce vedem aici este maximum de performanţa, maximum MINI.”
Partea frontală
Prizele de aer mari şi deflectoarele de aer modelate precis domină partea frontală, ceea ce duce la o poziţie joasă pe şosea. Elementele suplimentare clare încadrează silueta MINI şi evidenţiază orientarea spre circuit a MINI John Cooper Works GP Concept. Spaţiul dintre partea frontală a caroseriei şi deflectoarele de aer consolidează suplimentar prezenţa automobilului. Contrastul coloristic familiar modelelor John Cooper Works vine sub forma finisajului exterior în culoare Black Jack Anthracite – care străluceşte între gri şi negru – şi culoarea de accent Curbside Red metalizat (o nuanţă de roşu mat). Curbside Red metalizat oferă o abordare nouă a roşului John Cooper Works clasic şi accentuează vizual geometria optimizată a componentelor de performanţă suplimentare.
În centrul părţii frontale, simbolurile de design MINI emblematice, cum ar fi farurile eliptice şi grila hexagonală a radiatorului, accentuează identitatea automobilului. În acelaşi timp, elemente cum ar fi curba Powerdome – cu o priză de aer proeminentă în capotă -, grila hexagonală tip fagure a radiatorului şi prizele de aer din faţă sporesc aspectul sportiv al maşinii. În plus, accentele de culoare în Highspeed Orange îmbunătăţesc impactul vizual al farurilor şi al preizelor de aer.
Marginea inferioară a şorţului frontal mare se apropie de drum, dând impresia că trage partea frontală spre asfalt, în timp ce ecartamentul lat al automobilului şi pasajele puternic evazate ale roţilor promit o manevrabilitate de top şi viteze mari în viraje. Un alt punct de atracţie tehnic îl reprezintă construcţia din fibră de carbon a părţii frontale, care reduce masa automobilului. Acum, învelişul de carbon este vizibil direct şi dispune de un finisaj cu vopsea foarte lucioasă, cu grafică hexagonală roşie.
Părţile laterale
În maniera MINI tradiţională, interacţiunea dintre geamurile înguste şi linia în urcare a umerilor creează o formă de pană din lateral şi conferă automobilului o imagine sportivă. Coborâte în jos, suprafeţele voluminoase se îmbină într-o caroserie musculoasă şi înzestrează linia laterală cu agilitate şi dinamism. Numărul automobilului, 0059, se referă la anul în care s-a născut versiunea clasică Mini: 1959.
Pragurile laterale din fibră de carbon oferă caroseriei cea mai joasă linie. De 19 ţoli, jantele ultrauşoare Racetrack, în designul multi-spoke clasic, subliniază aspiraţiile de performanţă ale studiului de design. Contrastele în Curbside Red metalizat – împreună cu Highspeed Orange pe partea interioară a jantelor – şi logo-ul GP aduc un plus de vervă pentru designul jantei. Pe de altă parte, combinaţia dintre Curbside Red metalizat şi Highspeed Orange oferă o atenţie deosebită pentru basculele oglinzilor exterioare, respectiv pentru mânerele uşilor.
Spatele
Partea din spate a MINI John Cooper Works GP Concept preia utilizarea atractivă a formelor din partea frontală şi din lateral. Aici, din nou, suprafeţele mari sunt încadrate de elemente de direcţionare a aerului desenate cu precizie, iar poziţionarea stopurilor LED mult spre exteriorul spatelui subliniază accentul dinamic al automobilului. Stopurile au un design sofisticat şi se remarcă cu jumătatea Union Jack de pe fiecare parte. Spoilerul proeminent al acoperişului amplifică imaginea dinamică a automobilului.
Prizele de aer şi deflectoarele din fibră de carbon se află în poziţii optime, iar cele două stopuri de ploaie de la limitele exterioare îmbunătăţesc vizibilitatea în cursele în condiţii meto dificile. Detaliu clasic, cele două ţevi de eşapament dispuse central şi foarte jos evocă ADN-ul John Cooper Works.
Interiorul – aspect simplu şi inspirat de circuit
Interiorul MINI John Cooper Works GP Concept reprezintă o întoarcere la elementele sale de bază. Se remarcă roll-barul şi o pereche de scaune-scoică, cu centuri de siguranţă cu cinci puncte de prindere şi un panou de bord cu design simplu. Schimbarea vitezelor se face prin clapetele dispuse pe volan.
Toate elementele interiorului sunt orientate direct spre pilot. Conceptul de afişare şi control cu panoul de instrumente digitale şi Head-Up Display plasează informaţiile relevante la îndemână, direct în câmpul vizual al pilotului, permiţând menţinerea unei concentrări absolute asupra drumului. Altfel, interacţiunea dintre conducător şi automobil este digitală. Se remarcă reglajul cu control touch al setărilor suspensiei pe instrumentul central MINI familiar, cu un afişaj acum în format mare. Butonul de urgenţă mare şi comutatoarele MINI tradiţionale, cu buton start/stop, realizează legătura dintre lumea digitală şi cea analogică.
Bancheta spate, tapiţeria plafonului şi decoraţiunile convenţionale ale uşilor au fost eliminate, fiind sacrificate pentru minimizarea masei. În schimb, suprafeţele dintre elementele roll-barului şi compartimentul spate sunt realizate din panouri ultrauşoare, cu detalii texturate într-un model hexagonal. Acest lucru creează o tranziţie între zona spate a habitacluui, spartană, şi partea frontală a habitaclului, mult mai bogată în elemente de design. Mânerele uşilor sunt cu curele de stofă, un alt detaliu care arată preocuparea extremă pentru reducerea greutăţii.
Interiorul combină formele sale sportive cu elemente atractive şi accente puternice de culoare. Rezultatul este o combinaţie între designul simplu al automboilelor de curse şi exclusivitatea automobile de serie de înaltă calitate. Pielea neagră şi fină de pe tetiere şi suporturi de susţinere oferă un contrast perfect cu elementele cu cusături alb-negru din zona centrală a scaunelor. O tehnică nouă cu cusături 3D oferă o senzaţie elegantă şi modernă, în timp ce accentele roşii transmit o declaraţie vizuală. Roll-barul uşor din aluminiu se contrastează cu componentele printrate 3D de culoare neagră ale uşilor şi panoului de instrumente. În bord, un element decorativ cu grafică hexagonală, întăreşte aspectul sportiv şi modern. Curbside Red metalizat adaugă un accent de culoare componentelor funcţionale selectate, în timp ce nuanţa Highspeed Orange – prezentă în detalii precum curelele centurilor, inscripţiile şi cusătura volanului şi a scaunelor – acţionează ca a doua culoare de accent care o completează pe cea roşie. Cu tehnicile de printare 3D şi cusături 3D, MINI foloseşte tehnologii care de viitor pentru a îmbunătăţii procesele de producţie şi a oferii soluţii extinse de personalizare.
MINI + performanţe superioare + inspirat din motorsport = John Cooper Works
Caracterul MINI John Cooper Works GP Concept este definit de moştenirea din motorsport, care se întinde pe mai mult de cinci decenii. Versiunea clasică Mini a fost transformată de John Cooper, legendarul designer de maşini sport, într-un simbol pentru distracţia pe şosea şi într-un competitor de mare succes pe scena curselor şi a raliurilor. O carieră în motorsport, care a început exact acum 50 de ani, a ajuns la apogeu cu trei victorii în clasamentul general al Raliului Monte Carlo. Astăzi, numele John Cooper Works este sinonim cu produse şi modele ale căror calităţi îşi au originile în cunoştinţele din motorsport şi în asocierea cu automobilul premium britanic care datează din acei ani. Rezultatul: experienţa din motorsport este prezentă în viaţa de zi cu zi.