La finalul lunii septembrie a anului 2000, versiunea modernă MINI avea premiera mondială în cadrul Salonului Auto de la Paris. Relansarea cu succes a mărcii britanice cu istorie bogată a introdus o categorie de automobile complet nouă şi a pus bazele pentru dezvoltarea continuă şi diversitatea gamei de modele. Un tur cu un MINI Cooper de la începuturi rememorează două decenii de plăcere a condusului.
Bucureşti/München. Un original sărbătoreşte o aniversare de referinţă. În urmă cu 20 de ani, MINI a fost prezentat în premieră într-un spaţiu public la Mondial de l’Automobile din Paris. O poveste de succes unică în domeniul auto a început odată cu relansarea mărcii tradiţionale de patrimoniu britanic sub umbrela BMW Group şi prezentarea modelelor MINI One şi MINI Cooper. Ca succesor al clasicului Mini, a cărui producţie a fost stopată doar câteva zile mai târziu după 41 de ani, a doua generaţie avea toate atuurile pentru o altă revoluţie în segmentul maşinilor mici. MINI a fost primul automobil premium din această clasă. Conceptul său modern a combinat experienţa de condus excepţională, un nivel de personalizare fără precedent, un design cu referinţe retor şi soluţii avansate de conectivitate, totul în primul automobil compact din segmentul premium.
O călătorie în timp cu un exemplar timpuriu MINI Cooper oferă o oportunitate ideală de a intra pe urmele personajului pionier prezentat de a doua generaţie. Ambasadorul din faza iniţială a originalului britanic pentru secolul XXI a ieşit de pe linia de asamblare în octombrie 2001, la şase luni de la lansarea producţiei la uzina MINI din Oxford. Trei proprietari anteriori au experimentat deja multă plăcere a condusului pe măsură ce au parcurs aproximativ 175.000 de kilometri. Şi, ca orice MINI, a primit şi un nume. Acest model a fost supranumit “Sunny”, inspirat de culoarea caroseriei – Liquid Yellow -, care l-a transformat într-o raritate. În primul an de vânzări pentru MINI modern din Germania, doar unul din 15 automobile a fost livrat în această culoare. Combinaţia cu acoperişul şi capacele oglinzilor în negru a fost şi mai rară.
Semnalul de pornire pentru dezvoltarea celei de-a doua generaţii a MINI fusese dat deja în iulie 1994. Pe lângă detalii de stil, cum ar fi consolele scurte, farurile rotunde şi grila hexagonală a radiatorului, o prioritate majoră pentru designeri a fost transferul imaginii clasicului Mini către epoca modernă a automobilului. În mod similar, MINI modern trebuia să fie unic, să ofere spaţiu pentru patru persoane şi bagajele acestora, să ofere o experienţă de călătorie eficientă şi să genereze entuziasm cu caracteristici de condus care nu au fost atinse de niciun alt model din clasa sa. Au fost luate în considerare şi nevoile contemporane de confort şi standarde maxime de siguranţă. Încă o dată, a fost creat un nou automobil revoluţionar de clasă mică – adaptat cerinţelor vremurilor sale privind toate criteriile şi de această dată dezvoltat şi produs pentru a respecta toate standardele de calitate ale unei mărci premium.
În toamna anului 1997, unui număr de jurnalişti li s-a permis un prim contact cu studiul MINI 2000. Acest lucru a generat entuziasmul MINI. Relansarea mărcii şi prezentarea iminentă a automobilului de serie au fost subiectele unei dezbateri intense, în special online. În paralel cu premiera mondială de la Paris, au fost lansate site-uri web MINI naţionale şi internaţionale, iar peste 100.000 de potenţiali clienţi interesaţi de MINI s-au înregistrat imediat.
Vânzarea MINI în Regatul Unit a început la 7 iulie 2001, iar lansarea pe piaţă în Germania a fost sărbătorită două luni mai târziu. Deja în acest moment, la uzina MINI din Oxford a fost introdus în premieră un schimb de week-end, astfel încât să poată acoperi cererea masivă. Şi totuşi triumful global abia începuse. În Japonia – unde Mini clasic avea o comunitate uriaşă de fani -, a doua generaţie a fost primită cu interes enorm. Acolo, începerea vânzărilor a fost programată pentru 2 martie 2002, deoarece această dată este pronunţată “MI-NI” în limba japoneză. În cele din urmă, la 22 martie 2002 a venit şi rândul fanilor americani. Dealerii de acolo înregistraseră deja comenzi pentru 20.000 de maşini.
Cea de-a doua generaţie MINI a încântat conducătorii din întreaga lume prin manevrabilitatea sa agilă. Până în prezent, “Sunny” nu lasă absolut nici o îndoială că MINI a fost conceput pentru condus sportiv şi abordare extremă a virajelor. Motorul de 85 kW/115 CP care propulsează MINI Cooper oferă şi o capacitate de accelerare impresionantă. Acum vreo 20 de ani, acest lucru l-a impresionat şi pe John Cooper – ingeniosul designer de maşini sport care anterior a pregătit calea pentru ca Mini clasic să ia circuitele cu asalt. “MINI Cooper îţi aduce zâmbetul pe chip”, a comentat el după primul său test în modelul omonim, botezat încă o dată după el. Principiile elementare de design ale primei generaţii au fost preluate la noua ediţie, cu tracţiune faţă şi motorul cu patru cilindri montat transversal în faţă. Cu toate acestea, plăcerea contemporană a condusului, inegalabilă în segmentul concurenţial, a fost livrată acum de puntea faţă MacPherson, cu braţele osiei de aceeaşi lungime, puntea spate cu suspensie multibraţ unică în acest segment, frânele cu disc la toate cele patru roţi şi sistemul de frânare antiblocare de serie, inclusiv controlul frânei în viraj şi distribuţia electronică a forţei de frânare.
Încă de la început a fost oferită o gamă vastă de opţiuni pentru personalizarea unei componente-cheie a stilului MINI tipic. Diversitatea şi aspectul premium din interior au fost create printr-o gamă largă de dotări, inclusiv scaune şi tapiţerie, decoraţiuni interioare şi volane în numeroase versiuni, alături de opţiuni moderne de echipare precum controlul automat al climei, scaune încălzite, trapa panoramică şi navigaţie. Programul de accesorii MINI originale a inclus faruri auxiliare, stopuri albe, un pachet aerodinamic, o gamă de decoraţiuni pentru acoperiş, precum şi instrumente suplimentare – chiar şi un telefon în maşină.
Încă din 2003, un motor diesel a fost disponibil la a doua generaţie MINI, iar MINI Cabrio a urmat în anul următor. În spatelele tuturor dezvoltărilor tehnice – al noului model, al gamei de motoare diesel, al primului Cabrio oficial al mărcii a fost un român, Heinrich Petra. După fuga din România comunistă, fostul inginer Dacia se angaja la BMW ca apoi să fie transferat de la BMW după o carieră de aproape 30 de ani unde a evoluat constant. „Ideea unui diesel pentru MINI a apărut încă din 2001, însă noi nu aveam în portofoliu niciun astfel de motor pentru tracțiunea față. Am căutat mai mulți parteneri și în cele din urmă ne-am oprit asupra unei colaborări cu Toyota. Am lucrat împreună pentru îmbunătățirea performanțelor dinamice, pentru a obține acel <<go-kart feeling>> tipic MINI, am crescut puterea și cuplul. Am dezvoltat o cutie nouă de viteze special pentru acest propulsor. În final, pentru introducerea motorului și cutiei de viteze au fost necesare schimbări în mașină. Dezvoltarea a fost foarte rapidă, aproximativ un an de zile. În final, răspunsul pieței a fost foarte pozitiv, mai ales din partea celor care își doreau un MINI autentic cu un consum redus“, rememorează Petra lansarea primului diesel MINI.
Diversitatea modelelor a fost şi mai mare pentru a doua generaţie a modelului MINI modern, lansată în 2006. MINI Clubman, MINI Coupé şi MINI Roadster s-au alăturat gamei. Nu după mult timp, marca a reuşit să pătrundă în segmentul compact premium, unde astăzi MINI Countryman şi noul MINI Clubman creează acel sentiment go-kart într-o altă dimensiune. A fost cucerit un public suplimentar în ceea ce acum este cea de-a patra generaţie a modelului de clasă mică, prin MINI Hatch cu cinci uşi.
Interiorul demonstrează şi că reinterpretarea caracteristicilor de design la a doua generaţie MINI a constituit deja platforma pentru progresul tehnologic. Aici “Sunny” îşi exprimă stilul individual mai ales prin vitezometrul mare din centrul tabloului de bord. La prima generaţie MINI, instrumentul poziţionat central fusese înlocuit cu afişaje noi în spatele volanului când a fost introdus Mini MK V în 1985. Şi în cea mai recentă generaţie MINI viteza, turaţia şi alte funcţii legate de condus sunt afişate într-un grup de instrumente modern, pe coloana de direcţie – de asemenea folosind un afişaj digital în funcţie de model. Cu toate acestea, instrumentul central continuă să fie un element important de design şi control până în prezent. Acesta serveşte drept afişaj de control pentru funcţiile de navigaţie, infotainment, telefon şi automobil.
Pe parcursul a 20 de ani, MINI a devenit considerabil mai matur, dar caracterul său rămâne încă inimitabil. Iar nuanţa de culoare fresh care se potriveşte perfect cu “Sunny” reprezintă acum un far special către viitor. Accentele de culoare galbenă caracterizează MINI Cooper SE, care marchează următoarea etapă de evoluţie a originalului ca primul model electric al mărcii.