Van lifestyle compact pentru afaceri şi timp liber.
Primul prototip de acest gen în segmentul premium.
Premiera mondială în cadrul ediţiei 2012 a Salonului Auto de la Geneva.
Stilul "diferenţiază-te de mulţime" poate fi incredibil de practic – iar caracterul practic surprinzător de atractiv. Deşi, aparent, profilurile intră în conflict, MINI Clubvan Concept le reuneşte într-un singur pachet, deschizând astfel drumul pentru un concept inovator care nu are echivalent în segmentul premium al automobilelor mici. Prototipul a fost dezvoltat pe baza MINI Clubman şi are premiera mondială programată la ediţia 2012 a Salonului Auto de la Geneva.
MINI Clubvan Concept combină plăcerea condusului pentru care MINI este renumit, cu o capacitate extinsă de transport. Astfel, experienţa MINI îşi va croi drum spre noi domenii ale vieţii, caracterul distinctiv al mărcii câştigând mai multă popularitate în rândul publicului-ţintă care anterior nu reprezenta un obiectiv pentru MINI.
Secţiunea cargo acoperită, aflată în spatele scaunelor din faţă, şi geamurile laterale spate opace ale noului prototip îl deosebesc de modelul MINI Clubman. MINI Clubvan Concept foloseşte multitudinea de calităţi pentru a deschide noi posibilităţi de utilizare – pentru afaceri şi pentru timpul liber. Acolo unde clienţii, gama de produse sau mediul de operare ale unei afaceri necesită un anumit stil al maşinilor, un model premium poate reprezenta soluţia perfectă pentru livrări. Spre exemplu, o maşină de genul MINI Clubvan Concept s-ar potrivi perfect în flota unui creator de modă, a proprietarului unei galerii de artă sau a unei firme de catering. Iar calităţile sale multilaterale îl fac să fie potrivit şi pentru un fotograf care, pe timpul săptămânii, îşi transportă camere, trepiede sau lumini – şi echipamentul voluminos pentru sport şi timp liber în weekend.
Cu multă naturaleţe, MINI Clubvan Concept utilizează magia combinării unui caracter practic îmbunătăţit cu concentrarea stilului de viaţă bine echilibrat. Această abilitate se bazează pe capacitatea impresionantă de adaptare care reprezintă una din moştenirile mărcii MINI. În cazul versiuni clasice Mini, ideea de maximizare a capacităţii de încărcare a început încă din 1960, la numai un an după lansarea automobilului. Cu un ampatament mai lung cu 10 centimetri, compartiment cargo separat şi uşi spate divizate, Morris Mini Van a fost echipat perfect pentru utilizare comercială. De asemenea a reprezentat baza pentru Morris Mini Traveller – model integral cu geamuri şi cu patru locuri -, unul din predecesorii MINI Clubman, modelul de succes în prezent. Astfel, după mai bine de 50 de ani, MINI Clubvan Concept asistă la repetarea istoriei – chiar dacă într-o manieră uşor diferită.
Două locuri, cinci uşi, potenţial infinit de utilizare.
Limitarea maşinii la două locuri creează proprietarilor volumul de care au nevoie în fiecare zi, dar deschide şi o dimensiune complet nouă în ceea ce priveşte potenţialul de personalizare. Compartimentul cargo de la MINI Clubvan Concept întruchipează interpretarea nouă a principiului utilizat la modelul clasic Mini: furnizarea nivelului maxim de spaţiu interior cu cea mai mică amprentă posibilă. Secţiunea cargo se întinde de la uşile spate divizate până la grila de separare din spatele celor două scaune. Podeaua complet plană utilizează la maximum adâncimea interiorului, iar acest lucru permite ca volumul de încărcare al prototipului să depăşească nivelul atins de MINI Clubman.
Şase inele de prindere, încastrate în podeaua compartimentului cargo, utilizează curele elastice pentru a fixa obiecte de diferite lungimi, înălţimi şi lăţimi – fără riscul ca acestea să alunece. Alături de acestea, grila de separare, care este fixată de caroseria maşinii, asigură că obiectele din compartimentul cargo nu ajung peste locurile din faţă, chiar şi în cazul unor frânări violente. Secţiunea inferioară a partiţiei este realizată din aluminiu solid, în timp ce partea superioară constă dintr-un grilaj în structură de fagure, din oţel inoxidabil de culoare argintie. Pereţii laterali şi podeaua compartimentului cargo sunt tapiţate cu stofă de calitate, de culoarea antracitului. Totodată, tapiţeria antracit a acoperişului se extinde pe întreaga lungime a interiorului. Această schemă coloristică uniformă accentuează caracterul veritabil, orientat spre utilitate, de care dispune MINI Clubvan Concept.
Ca şi MINI Clubman, MINI Clubvan Concept este un automobil cu cinci uşi. Două uşi în faţă pentru conducător şi pasagerul din faţă, două uşi spate şi „Club Door”, care oferă opţiunea de încărcare şi prin lateral.
Nivelul generos de spaţiu de la bordul prototipului poate fi exploatat în maniere diverse. Utilizatorii comerciali vor fi deosebit de încântaţi să descopere posibilităţile de configurare a compartimentului cargo în funcţie de nevoile individuale. De exemplu, sculele şi bunurile pot fi stocate sigur şi în ordine în sertare sau rafturi potrivite. Prizele de 12 V din zona spate a compartimentului cargo oferă o utilitate suplimentară.
Design exterior
Datorită utilităţii impresionante şi stilului tradiţional al mărcii, MINI Clubvan Concept are un caracter inconfundabil. Având dimensiunile exterioare de la MINI Clubman şi beneficiind de o capacitate mărită de stocare, prototipul este primul model premium din segmentul vanurilor bazate pe automobile mici.
Modificările de design orientate spre funcţionalitate nu au impact asupra proporţiilor maşinii şi a limbajului de design emblematic MINI, dar oferă clienţilor şansa de a combina cerinţele utilizării comerciale cu aprecierea stilului personal.
MINI Clubvan Concept este finisat exterior cu o culoare British Racing Green, care se extinde până la acoperiş, montanţii C şi capacele oglinzilor exterioare. În stilul unui automobil pentru transport marfă, geamurile laterale spate de la MINI Clubvan Concept sunt opace.
Suprafeţele mari pe lateral oferă posibilităţi extinse de personalizare, care scot în evidenţă MINI Clubvan Concept. Pe geamurile laterale etanşeizate se află logoul unei companii de design cu sediul în Marea Britanie, ţara unde se află originile MINI. Datorită graficelor aplicate manual, automobilul are o amprentă personală.