● Pentru prima dată în istoria modernă Dakar când o marcă de automobile reuşeşte să urce pe prima treaptă a podiumului, după ce a întrerupt şirul de victorii în anii precedenţi ● Al 5-lea titlu pentru MINI la Dakar, primul pentru MINI John Cooper Works Buggy ● Recordmanul Stéphane Peterhansel şi navigatorul Paulo Fiuza a completat un rezultat bun pentru MINI John Cooper Works Buggy cu poziţia a 3-a ● MINI a câştigat nouă dintre cele 12 etape, Sainz şi Peterhansel fiind cei mai rapizi în câte patru zile. • Şapte dintre cele nouă MINI aflate la start au parcurs toţi cei 7.500 de kilometri – patru sunt în Top 10 – la debutul raliului în Arabia Saudită ●
Carlos Sainz (Spania) şi navigatorul Lucas Cruz (Spania) au câştigat Raliul Dakar pentru a treia oară, precedentele succese fiind în 2010 şi 2018. Prin aceasta, ei au adus a cincea victorie pentru MINI în clasamentul general al emblematicului raliu de anduranţă.
Pentru MINI şi partenerul MINI Motorsport, X-raid, acesta a fost primul succes de la precedenta serie de victorii, care a durat între 2012 şi 2015. Este prima dată în istoria modernă Dakar, în ultimii 20 de ani, când o marcă de automobile reuşeşte să revină pe prima treaptă a podiumului după ce şi-a întrerupt seria de victorii vreme de mai mulţi ani. Aceasta este şi prima victorie pentru MINI John Cooper Works Buggy.
Ecarturile foarte strânse au caracterizat ediţia Dakar 2020. Până la etapa marton de miercuri-joi, diferenţa între primele poziţii era de numai 24 de secunde în contextul în care timpul total înregistrat era de peste 35 de ore. Au urmat lupte dramatice şi mulţumită strategiei de echipă exemplare, Sainz a putut să se detaşeze la 18 minute cu două etape de final, în timp ce Peterhansel avea să se apropie la numai 6 secunde de locul doi înaintea de ziua finală.
Echipajul MINI John Cooper Works Buggy Sainz – Cruz a încheiat cu un avans de numai 6:21 minute faţă de câştigătorul ediţiei anterioare, Nasser Al-Attiyah (Qatar) cu Toyota, după 7.500 de kilometri duri prin Arabia Saudită, care a găzduit Dakarul pentru prima dată.
Recordmanul Dakarului, Stéphane Peterhansel (Franţa), şi navigatorul Paulo Fiuza (Portugalia) au încheiat pe locul al treilea, la 9:58 minute în urma lui Sainz şi Cruz, completând o performanţă impresionantă pentru cele două MINI JCW Buggy. Cele două echipaje MINI JCW Buggy au câştigat câte patru etape, în timp ce modelele MINI au fost cele mai rapide într-un total de nouă dintre cele 12 zile ale competiţiei. Lituanienii Vaidotas Zala şi Saulius Jurgelenas, aflaţi într-un MINI JCW Rally, au câştigat prima etapă a Dakarului desfăşurată pe teren saudit, în chiar prima etapă.
Şapte dintre cele nouă echipaje MINI care au luat startul în raliu au ajuns la sosirea din Al-Quiddia (Arabia Saudită), patru dintre acestea regăsindu-se în Top 10. Orlando Terranova (Argentina) şi Bernardo “Ronnie” Graue (Argentina) s-au clasat pe podiumul de etapă în trei zile şi au obţinut locul al şaselea la finalul competiţiei, cu MINI JCW Rally.
Favoritul local, Yasir Seaidan (Arabia Saudită), şi navigatorul Alexey Kuzmich (Rusia) au ocupat poziţia a noua la final şi au fost pe locul secund în ultima etapă. Jakub “Kuba” Przygonski (Polonia) şi copilotul Timo Gottschalk (Germania) şi-au văzut spulberat şansele pentru un rezultat de top încă din prima etapă când o problemă tehnică a dus la pierderea a şase ore. În final, ei s-au clasat pe locul al 19-lea, la 8h35:18 de câştigător.
Modelele MINI au ocupat primul loc în clasamentul general după prima etapă a raliului şi de atunci un MINI a fost mereu pe prima poziţie. Zala şi Jurgelenas au deschis balul cu victoria în prima etapă, după care Terranova şi au fost lideri la finalul zilei secunde. Sainz şi Cruz au obţinut prima victorie de etapă în ziua a treia. Acel succes i-a dus pe primul loc al clasamentului general – poziţie pe care şi-au menţinut-o până la final.
Remarcabilă este şi performanţa românului Mani Gyenes care s-a impus cu autoirtar în cea mai dură clasă Dakar, Clasa Malle Moto Original by Motoul, dedicată piloţilor de motociclete şi quad care participă fără asistenţă în cel mai dur raliu din lume. Este a treia oară când Mani se impune la Dakar, la această clasă, după 2011 şi 2015.
Ediţia din 2020 a fost marcată şi de o tragedie, prima dată după 2015: motociclistul portughez Paulo Goncalves a încetat din viaţă în urma unui accident. Goncalves era un veterean al Dakar, cel mai aproape fiind de victorie în 2015, cu poziţia a doua pe podium. Pe această cale aducem un omagiu tuturor eroilor care merg care împing mereu limita cu curaj pentru fiecare secundă şi pentru victorie.
Declaraţii după Raliul Dakar 2020:
Carlos Sainz: “Sunt foarte, foarte fericit. Atât de multă muncă, pregătire fizică şi teste cu echipa au dus la acest rezultat. Cursa a fost fantastică pentru noi, piloţii, dar a trebui să muncim din greu încă din prima zi. Este greu să-ţi imaginezi, dar a fost un raliu la turaţie maximă de la start. Acum nu vreau decât să mă bucur de succes.”
Stéphane Peterhansel: “A fost un Dakar puţin ciudat pentru mine. Am decis în ultima clipă să schimbăm copiloţii, apoi am intrat direct în raliu cu Paulo Fiuza. Sunt mulţumit de rezultat. Am terminat pe locul al treilea, ceea ce este mai mult decât am fi sperat la start. Băieţii din faţă au fost foarte rapizi şi nu au făcut nici o eroare de navigaţie. Am făcut tot ce am putut face.”
Bernd Körber, director MINI: “În numele întregii familii MINI, aş dori să-i fericit pe Carlos Sainz, Lucas Cruz şi echipa X-raid pentru câştigarea Raliului Dakar 2020. În acelaşi timp, îi felicit şi pe Stéphane Peterhansel şi Paulo Fiuza pentru clasarea pe podium. Din păcate, acest succes este umbrit de accidentele tragice care i-au implicat pe Paulo Gonçalves şi Edwin Straver, şi care ne-au afectat profund. Gândurile noastre merg către rudele lor şi îi dorim lui Edwin Straver o recuperare completă şi rapidă. Piloţii noştri şi echipa X-raid au performat superb în Arabia Saudită, care a găzduit raliul în premieră, şi au fost recompensaţi pentru munca asiduă depusă în pregătiri. MINI John Cooper Works Buggy s-a dovedit a fi rapid şi fiabil pe un teren foarte solicitant şi nefamiliar. A cincea victorie pentru MINI în clasamentul general al Dakarului – prima din 2015 – este un moment foarte special pentru noi toţi.”
Sven Quandt, director executiv X-raid: “Suntem copleşiţi de acest rezultat superb al echipei. Nu ne aşteptam să fim pe prima şi pe a treia poziţie. A fost o cursă fantastică, cu numeroase dueluri pentru şefie. Carlos şi Stéphane au făcut o treabă remarcabilă. Performanţele flotei MINI JCW au fost de top. Suntem încântaţi că am câştigat încă un Dakar cu MINI după atât de mulţi ani de încercări. Să avem patru MINI în Top 10 şi şapte în Top 20 arată cât de fiabile sunt maşinile. Mulţumesc întregii echipe şi celor care au crezut în noi şi care ne-au susţinut – în special MINI şi partenerilor noştri.”
Pentru mai multe informaţii despre Dakar 2020, accesaţi site-ul organizatorului.
Raliul Dakar 2020: rezultate finale ale echipajelor MINI
Loc | Pilot | Navigator | # | MINI | Echipă | Timp |
1 | Carlos Sainz (Spania) | Lucas Cruz (Spania) | 305 | MINI JCW Buggy | Bahrain JCW X-raid Team | 42h59:17 |
3 | Stéphane Peterhansel (Franţa) | Paulo Fiuza (Portugalia) | 302 | MINI JCW Buggy | Bahrain JCW X-raid Team | +9:58 |
6 | Orlando Terranova (Argentina) | Bernardo Graue (Argentina) | 308 | MINI JCW Rally | X-raid MINI JCW Team | +1h12:15 |
9 | Yasir Seaidan (Arabia Saudită) | Alexey Kuzmich (Rusia) | 324 | MINI JCW Rally | Race World Team | +3h42:17 |
14 | Aleksandr Dorosinsky (Rusia) | Oleg Uperenko (Letonia) | 355 | MINI ALL4 Racing | X-raid MINI JCW Team | +5h07:06 |
17 | Denis Krotov (Rusia) | Dmitry Tsyro (Ucraina) | 323 | MINI JCW Rally | MSK Rally Team | +7h38:01 |
19 | Jakub Przygonski (Polonia) | Timo Gottschalk (Germania) | 303 | MINI JCW Rally | Orlen X-raid Team | +8h35:18 |
TBC | Vaidotas Zala (Lituania) | Saulius Jurgelenas (Lituania) | 319 | MINI JCW Rally | Agrorodeo | TBC |
AB | Vladimir Vasilyev (Rusia) | Vitaly Yevtyekhov (Ucraina) | 317 | MINI JCW Rally | X-raid G-Energy | — |