MINI & BMW Lifestyle Shop devine în decembrie destinaţia numărul unu pentru pasionaţii mărcilor BMW Group şi pentru cei care sunt în căutarea unui cadou inedit de sărbători.
În perioada 1-31 decembrie se deschide, în premieră în România, MINI & BMW LifeStyle Shop. Este vorba de un concept inovativ de prezentare şi vânzare a unei game extinse de produse care poartă sigla celor două mărci. Oferta include articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, genţi de voiaj, ceasuri, stilouri şi alte obiecte de scris, machete şi jucării, dar şi accesorii de personalizare şi tuning a automobilelor.
La început dedicat doar brand-ului MINI, din 15 decembrie, după debutul MI:4, magazinul va acoperi şi gama de produse BMW. Pe parcursul celor 30 de zile sunt pregătite multe alte surprize. Printre acestea se numără şi o tombolă, cu marele premiu un week-end de test cu un model MINI, precum şi multe produse deosebite.
Magazinul este organizat cu un concept modular pe o suprafaţă de 30 mp în zona centrală a Grand Cinema Digiplex din cadrul Băneasa Shopping City. „Suntem prezenţi în una dintre cele mai mari zone de shopping din Bucureşti şi aşteptăm peste 50 de mii de vizitatori săptămânal. În plus, aceasta este luna cu cele mai bune vânzări din an. Pentru mărcile BMW şi MINI aducem o nouă colecţie de produse de lifestyle şi suntem prezenţi aici cu cele mai interesante dintre acestea”, a declarat Andra Berindei, After Sales Marketing BMW Group România.
Modelele MINI şi BMW sunt disponibile pentru teste virtuale chiar în magazin, pe noul Forza Motorsport 4 pentru Microsoft Xbox 360, unul dintre cele mai de succes jocuri de gen ale momentului, disponibil în avanpremieră. Printr-o grafică HD cu detalii deosebite şi o simulare complexă, Forza Motorsport 4 creează o experienţă a condusului foarte realistă. La aceasta se adaugă modul de control cu Kinect: utilizatorul nu trebuie decât să realizeze cu mâinile mişcările de rotire a volanului şi o cameră video le transpune direct în joc, în timp real. Unul dintre punctele de atracţie este, cu siguranţă, posibilitatea de a conduce noul BMW M5 cu o lună înainte de debutul oficial din România. De altfel, noul M5 nu este doar una dintre cele mai spectaculoase maşini care pot fi conduse, dar este şi modelul ales ca imagine pe cutia jocului în versiunea „Collector’s Edition“.
Noul magazin marchează şi debutul a două biciclete care poartă sigla MINI şi BMW. MINI Folding Bike este o bicicletă pliabilă, special concepută pentru a putea fi transportată în portbagajul compact al unui MINI. Cu greutate redusă, folosind un cadru din aluminiu, şi un design în stilul MINI care combină negrul cu accente de verde fosforescent, MINI Folding Bike este soluţia perfectă pentru evadarea în oraş sau o plimbare „park & ride“ rapidă.
La celălalt pol este ultra-sofisticata cursieră BMW M Carbon Racer. Aşa cum îi spune numele, bicicleta a fost realizată pentru performanţă. BMW are o experienţă de mai bine de 60 de ani în realizarea de biciclete şi pentru fiecare dezvoltă un cadru personalizat. Pentru M Carbon Racer folosirea carbonului pentru cadru şi a unui set de viteze Shimano Ultegra a permis reducerea greutăţii la numai 7,4 kg. Cu atenţie pentru fiecare detaliu, sunt folosite numai componente de cea mai bună calitate, aşa cum este şeaua fi’zi:k Tundra 2 sau frânele Shimano Ultegra. Şi în ceea ce priveşte designul M Carbon Racer vorbeşte performanţa – la cadrul negru se adaugă accente de culoare roşie pentru o prezenţă deosebit de sportivă.
MINI & BMW Life-style Shop va fi, de asemenea, punctul de plecare pentru premiera filmului Mission Imposibile MI:4, o peliculă unde mai multe modele BMW sunt protagonistele unor scene de acţiune. Alături de BMW X3 şi noul Seria 6 Cabriolet, BMW i8 îşi va face debutul pe marele ecran. Modelul, în format 1:64, va fi bineînţeles disponibil în magazin.