Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

mind-moving, un nou program de terapie prin artă, și-a început desfășurarea în 2 spitale de psihiatrie din țară

mind-moving

Proiectul inițiat de Indie Box se va încheia la finalul anului cu o instalație performativă prezentată în România și Norvegia

Indie Box, inițiativa din spatele mai multor proiecte artistice ai ultimilor 6 ani, precum [m]others, [ship of fools], Danstopic și Movemental, a lansat luna aceasta un nou proiect de terapie prin artă și cercetare artistică a cărui implementare se va petrece pe parcursul acestui an în două spitale de psihiatrie din țară: Spitalul Voila din Câmpina și Spitalul „Eftimie Diamandescu” din Bălăceanca.

mind-moving a luat naștere din dorința de reducere a disparităților între publicul larg și persoanele cu diagnostice psihiatrice, prin intermediul muzicii și dansului contemporan și concentrează experiența din toate proiectele anterioare desfășurate de Indie Box. Principalele obiective ale proiectului sunt promovarea metodelor expresiv creative de îmbunătățire a sănătății mentale, crearea unei punți de comunicare bazată pe empatie, precum și agregarea de resurse consistente în zona de cercetare și producție coregrafică, astfel încât procesele de lucru să devină mult mai ancorate în realitatea socială.

Până la finalul lunii iulie vor avea loc, în cele două spitale, 48 de ateliere de terapie prin dans (coordonate de Loredana Larionescu, în colaborare cu Cristina Lilienfeld, Denis Bolborea și Alexandra Bălășoiu), pictură (coordonate de Oana Dorneanu) și fotografie (coordonate de Florin Constantin și supervizate de „Lumenesc” – Ema Alexandrescu) unde sunt estimați să participe peste 50 pacienți cu diferite diagnostice.

mind-moving

Prima etapă de ateliere se desfășoară în Spitalul Voila (24 februarie-5 mai), unde prima lună de activitate a reunit deja între 10 și 30 de participanți la fiecare întâlnire. „Unii ne erau cunoscuți din proiecte anterioare, sunt pacienți cronici care revin frecvent. Deși a trecut mai bine de jumătate de an de la ultima vizită, se simțea încă în ei familiarizarea cu structurile și tehnicile dans-terapiei – de exemplu, erau deja dobândite obișnuința de a forma un cerc, de a nu-i judeca pe ceilalți, de a observa și oglindi mișcarea celorlalți”, a declarat Loredana Larionescu, coordonatorul atelierelor de dans-terapie. Atelierele din Spitalul „Eftimie Diamandescu”, Bălăceanca vor avea loc în perioada 12 mai-31 iulie.

Oana Dorneanu, coordonatoare atelierelor de art-terapie, adaugă: Uneori nebunia e fuga de noi înșine, iar pictura ne readuce în contact cu senzațiile noastre, cu emoțiile noastre spre a le putea digera mai bine, a le decanta și a le reprimi într-un mod mai confortabil care sa ne ajute sa ne întregim”.

Dincolo de cele 48 de ateliere desfășurate, în cele două spitale vor fi prezentate, în cadrul mind-moving, în luna iunie și 2 producții Indie Box, spectacole de improvizație de dans contemporan, adaptate după nevoile specifice ale pacienților deveniți astfel public.

Proiectul continuă cu o rezidență de creație la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, în perioada 21-27 august, la care va participa echipa de creație însărcinată cu misiunea artistică a proiectului: producția și prezentarea, în România și Norvegia, a unei instalații performative care va ilustra multiple perspective ale tulburărilor sănătății mentale și provocările nevăzute ale celor care trec prin aceste experiențe. 2 coregrafi, 3 performeri, 3 muzicieni și facilitatorii atelierelor de terapie prin artă, vor lucra împreună pentru a se conecta la un nivel cât mai profund cu tematica propusă și a găsi metode creative de a scoate acest tip de discuție de sub sfera tabuului și a stigmatului.

În perioada septembrie-noiembrie 2023 vor avea loc repetiții intense pentru dezvoltarea și finalizarea instalației performative. Rezultatul final va fi deschis apoi publicului spre vizitare timp de două săptămâni în România, la Rezidența9, precum și o săptămâna în Norvegia.

„Cred în puterea artelor de a ne oferi un teren de (re)cunoaștere și (re)construcție. A fi capabili să întâlnim oamenii în cele mai fragile momente ale lor, în complexitate, fără teamă și fără etichetare, este calitatea pe care eu o consider esențială în dezvoltarea noastră colectivă. Pentru mine, mind-moving este acest proiect ambițios care cultivă cu rigurozitate aceste tipuri de întâlniri, care se hrănește din întreaga noastră experiență și care sper să prindă rădăcini puternice în mentalul colectiv. Sănătatea mentală este o practică, nu un proiect, iar arta este unul dintre cei mai buni aliați pe care îi putem avea alături pe acest drum.”, a declarat coregrafa Alexandra Bălășoiu, unul dintre inițiatorii Indie Box.

Cei 3 performeri care vor completa echipa de creație a instalației performative vor fi aleși în urma unui casting ce are loc în perioada 25-26 martie. Mai multe detalii despre casting aici: https://bit.ly/42wr3aS.

În cadrul proiectului vor fi incluse și două evenimente speciale, deschise publicului, în care vor avea loc discuții și dezbateri cu specialiști în terapie prin artă, psihologie și psihiatrie, prezentări ale unor studii de caz care susțin impactul unei abordări de tipul celei propuse de proiectul mind-moving, precum și rezultatele înregistrate de inițiativă. Mai multe detalii despre acestea vor fi anunțate în curând.

mind-moving este un proiect inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA – Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL.

Parteneri de implementare: Spitalul Voila din Câmpina, Spitalul „Eftimie Diamandescu” din Bălăceanca, Rezidența9.

mind-moving este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Proiectul are o valoare nerambursabilă de 969072 lei (197012,33 euro) și se desfășoară pe o perioadă de 15 luni.

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.
***
Indie Box s-a născut în 2016 și este o inițiativă a performerilor Alexandra Bălășoiu și Denis Bolborea care își propun să creeze o serie de proiecte menite să crească gradul de conștientizare și independență a publicului larg în raport cu modelele și ideile preconcepute ale societății contemporane. Activitatea sa gravitează în jurul artelor performative, având ca principale pârghii dansul contemporan și muzica creată live prin voce, beatbox, looping și field recording. Portofoliul Indie Box reunește performance-uri și concerte, destinate deopotrivă spațiilor convenționale și spațiului public, precum și un film de dans .Lucrează artistic în relație cu sănătatea mentală și explorează relații diverse între generații, propunând ateliere, spectacole și procese de lucru pentru grupuri mixte de adulți și copii. În 2021, a susținut o serie de rezidențe artistice destinate exclusiv mamelor care a dat naștere instalației performative moving [m]others – un format hibrid adresat tuturor vârstelor.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.