Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Minciunile femeilor in lectura Mihaelei Radulescu

Femeile mint cum respira, spune Ludmila  Ulitkaia. Mai ales cele care au darul fabulatiei. Minciunile lor sunt gogonate, unele sunt frumoase, rod al unei fantezii debordante, altele sunt urate, „schioape“, ascund adevaruri crude. Cand mint, femeile povestesc istorii personale, caci minciuna traita si spusa cu lacrimi în ochi, ca sa înduioseze, devine credibila pentru naivi.

Femeile mint cu farmec, cu talent, cu neobrazare, aparent fara scop, cu pasiune, cu inspiratie, creand universuri paralele in care Ea se confunda cu Cealalta, cea plasmuita din imaginatie. Femeile nu mint cu detasare. Femeile se dilueaza in minciuna lor, ca intr-un ocean al fanteziei, fara a urmari ceva anume, pentru ca, de cele mai multe ori, arta feminina de a minti e "arta pentru arta". Audiobook-ul contine o introducere a autoarei si prima confesiune – "Diana" – din romanul Ludmilei Ulitkaia.

Rostite de Mihaela Radulescu, minciunile femeilor capata nuante pe care este posibil ca vocea interioara a cititorului, neutra, sa nu le sesizeze. Exista un soi de "complicitate" intre voce si personaje, o afinitate recognoscibila dupa primele fraze rostite. Mihaela Radulescu confera textului Ludmilei Ulitkaia ceva din personalitatea sa.

„Minciunile femeilor sunt adorabile, cata vreme le iubesti. Sunt delicate ca batistele cu care-si sterg lacrimile. Si sunt atat de creative cateodata, incat te intrebi sincer de ce sa le mai pui la indoiala. Minciunile femeilor au menirea de a le face viata mai interesanta exact acolo unde adevarul o banalizeaza. Am citit povestea exact cu intonatia cu care as fi… mintit un barbat."
Mihaela Radulescu.

Una dintre cele mai premiate scriitoare ale ultimilor ani, Ludmila Ulitkaia este socotita de multi exegeti drept cea mai importanta prozatoare a literaturii ruse contemporane. Nascuta in 1943, avand ascendenta evreiasca dupa mama, Ulitkaia este absolventa a doua facultati – genetica si stiinte sociale –  si castigatoare a mai multor premii, dintre care celebrul premiu Medicis pentru autori straini in 1996 si Grinzane Cavour in 2008, distinctie care promoveaza literatura contemporana ca alternativa la mainstream-ul literaturii academice.

Bucuresti, 26.05.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.