După o perioadă de testare și validare a unui nou concept unic pe piața închirierilor de apartamente din România, aplicația Milluu lansează serviciul de property management Milluu Select.
Proprietarii de apartamente care aleg Milluu Select scapă în primul rând de eforturile pentru găsirea chiriașului potrivit, iar ulterior de grija întârzierilor la plată sau de riscul neîncasării chiriei. Plata utilităților și mentenanța apartamentului, odată închiriat, sunt gestionate de către Milluu. Totodată, Milluu garantează proprietarilor primirea primei chirii în maximum 15 zile de la semnarea contractului, dar și 12 luni de plăți neîntrerupte, indiferent dacă apartamentul are sau nu chiriaș. Mai mult, bunurile din apartament vor fi asigurate gratuit, prin Milluu, pentru o valoare de maximum 10.000 de euro.
Practic, prin Milluu Select, proprietarul împuternicește compania dezvoltatoare a aplicației să găsească chiriași, să încaseze și să îi transfere banii pentru chirie, dar și să gestioneze toate aspectele legate de proprietate.
Florin Stoian, Fondator și CEO Milluu: “Am mizat încă de la început pe inovație și credem că piața imobiliară din România are nevoie de așa ceva. Toate tehnologiile dezvoltate de echipa noastră ne permit să eficientizăm procesul de gestionare a proprietății, să automatizăm multe dintre acțiunile din timpul închirierii și să validăm modele noi de business. Închirierea și managementul unui apartament nu trebuie să mai consume timp proprietarului. Eficiența este cuvântul de bază. Milluu Select ne permite să aducem această inovație pe piața locală, dar va asigura totodată bazele unei viitoare expansiuni în regiunea Europei Centrale și de Est pe care o planificăm pentru 2021-2022.”
Pentru cei aflați în căutarea unui spațiu de locuit, Milluu Select facilitează găsirea unui apartament potrivit pentru care nu vor plăti comision, garanție sau chiria în avans pe mai multe luni. Practic, dacă la o închiriere în sistemul tradițional, chiriașul trebuie să investească în jur de 1000 de euro pentru a se muta într-un apartament, în cazul Milluu Select, el va plăti doar chiria lunară.
Întregul proces de căutare a chiriașului este unul digital, selectarea acestuia fiind realizată în prima etapă pe baza algoritmilor Milluu. Ulterior, chiriașii selectați primesc oferta de închiriere și pot viziona singuri apartamentul sugerat de aplicație. Semnarea contractului are loc digital, prin aplicație, iar comunicarea ulterioară referitoare la gestionarea plății chiriei și utilităților are loc tot în mediul digital.
Prin Milluu, chiriașul poate deschide și tichete de mentenanță ce vor fi gestionate de către echipa Milluu, cu sprijinul chiriașului, în cazul oricărei defecțiuni.
Milluu, urmează să investească în acest model de businesss 1 milion de euro în următorul an, atât în garantarea riscului neîncasării chirieri către proprietari, cât și pentru dezvoltarea de tehnologii și procese unice pentru managementul proprietăților.
Florin Stoian: “Este timpul ca și această industrie să evolueze, să se modernizeze. Milluu Select este alternativa eficientă, transparentă și predictibilă pentru proprietarii de apartamente, în care tehnologia joacă un rol esențial. Cu toții parcurgem o perioadă marcată de incertitudine, nu doar financiară, o perioadă în care multe dintre obiceiurile de consum se schimbă. Noul model de business Milluu acoperă o nevoie reală a pieței imobiliare în acest moment și sperăm să ajute la transformarea radicală a acesteia. Cei ce dețin proprietăți au nevoie acum să închirieze repede pentru a converti rapid spațiul disponibil în cash, fără contacte fizice inutile, cu menținerea siguranței personale la un nivel ridicat.”
Momentan, Milluu Select este disponibil pentru proprietarii de apartamente din București, urmând a fi extins în perioada următoare în Cluj, dar și în alte orașe. Pentru a-l folosi, proprietarii trebuie doar să completeze o cerere de ofertă în aplicație sau pe site-ul Milluu.com și în cel mult 48 de ore vor primi un răspuns. Apartamentul oferit spre închiriere va fi evaluat în prima etapă automat, prin algoritmii Milluu, în funcție de suprafață, zona în care este amplasat, viteza de închiriere în acea zonă, prețul zonei. În etapa a doua, evaluarea este preluată de echipa de ofertare Milluu. În urma acestui proces, proprietarul va primi o propunere financiară. Dacă această propunere este acceptată de către proprietar, urmează un proces de verificare fizică a spațiului. Ulterior, semnarea documentelor și plata chiriei pentru o perioadă garantată de 12 luni are loc digital, în cadrul aplicației.