Millenium Communications şi-a reorganizat birourile pentru a face loc celor cinci noi colege.
Un birou central, înconjurat de o echipă simpatică a fost ocupat de Cristina Vrabie – Senior Account Manager. Ea va lucra la Millenium Communications pentru clientul Gillette, în divizia de evenimente. Cu o experienţă de 2 ani în publicitate şi cu planuri care o vor duce spre zona de organizare de evenimente, Cristina a mai lucrat la Leo Burnett, ca Brand Communication Executive, pentru clienţi precum Banca Românească şi Petrom şi la Mercury Promotions, pentru clienţi precum Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Ministerul pentru IMM-uri, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Justiţiei.
“Am auzit de Millenium de când am început să lucrez în publicitate, dar probabil că acum a sosit momentul să vin aici. Îi ştiam pe colegii de aici, cu unii dintre ei sunt prietenă de ani buni, aşa că noul job m-a adus mai aproape nu doar de obiective profesionale, ci şi de oamenii care-mi sunt dragi”, spune Cristina.
Într-una din camerele unde se pun la cale inclusiv tendinţele din modă pentru anul următor şi-a instalat biroul Suzana Roşca – PR Executive, care va lucra pentru clientul Mercedes-Benz România. Suzana are experienţă în mai multe domenii, dar cu siguranţă jobul de unde a avut foarte multe de învăţat până acum este cel de asistentă juridică, în timpul căruia a trebuit inclusiv să participe la înfăţişări în locul avocatului pentru care a lucrat.
Pe biroul Nicoletei Gavrilă – PR Executive, cel mai important obiect este computerul la care scrie tot timpul ceva pentru Timişoreana, unul dintre clienţii pentru care va lucra. Nicoleta este un voluntar convins care a contribuit la proiectele PRIME România şi ale Agenţiei de Monitorizare a Presei. Cu atât mai mult, când a venit să facă voluntariat şi pentru Gala Societăţii Civile la Millenium, colegii din departamentul de PR i-au propus un loc la ei în echipă.
Şi chiar dacă Nicoleta a fost cooptată într-un alt departament, nici cei de la proiecte nu au rămas mai prejos. Au învârtit mesele, au dus la reciclat tot ce era de reciclat şi au făcut loc pentru două noi colege PR Executive: Andreea Sămăreanu şi Mădălina Mezdrea.
Andreea este membru în PRIME România şi la Millenium se va ocupa de relaţia cu partenerii proiectelor interne precum AdPrint, Gala Societaţii Civile sau Internetics.
Mădălina şi-a găsit imediat locul în echipa Internetics, cu acelaşi entuziasm pe care îl poartă cu ea pentru proiectele PRIME România, ale Uniunii Naţională a Studenţilor din România, dar şi pentru petrecerile de weekend organizate cu puştii de la gradiniţa Căsuţa cu Poveşti.
{mosloadposition user10}