Turneul “Milioane de Zâmbete” a fost şi anul acesta atracţia verii pentru copiii din Slatina. Timp de 3 zile, peste 250 de copii s-au întrecut în competiţia sportivă şi au participat la activităţile creative organizate simultan cu meciurile de fotbal pe terenul 2 al Stadionului 1 Mai, Slatina. Divertismentul a fost asigurat pentru cei mici prin numeroase concursuri de karaoke, teatru de păpuşi, animaţie cu clovni, prinţese şi piraţi, face paint.
Aflat la cea de-a doua ediţie, turneul “Milioane de Zâmbete” s-a bucurat de un real succes în rândul copiilor din cadrul Intercampus. În iulie 2008, FC Internazionale Milano, Pirelli şi Asociaţia Comunita Nuova aveau să pună bazele proiectului social “Intercampus” şi la Slatina. Activiţăţile sportiv-recreative se desfăşoară pe parcursul întregului an, adresându-se unui număr de peste 80 de copii ce provin din diferite medii sociale, care de mai bine de doi ani, învaţă prin fotbal ce înseamnă munca în echipă, integrarea în societate şi valorile prieteniei. Voluntarii din Italia, antrenorii echipei Internazionale Milano, reprezentanţii Asociaţiei Comunita Nuova, ai fundaţiei William Tyrell din Slatina şi angajaţii Pirelli au fost alături de copii pe parcursul celor 3 zile.
„InterCampus Slatina îşi continuă tradiţia prin toate activităţile din timpul anului şi in mod special prin “Turneul Milioane de Zâmbete” de a promova sportul şi activităţile ludice ca o resursă socială inepuizabilă pentru dezvoltare, integrare, dinamizare şi distracţie la toate nivelurile comunităţii locale. Am vazut sute de zâmbete, inspiraţie şi multe vise nou născute în inimile tuturor copiilor. Atât victoriile cât şi pierderile au fost suportate cu bucurie din credinţa că este mai distractiv să fim împreună şi că puterea exemplului schimbă destine” a declarat, Constantina Patraşcu – coordonator local InterCampus Slatina
“Comunita’ Nuova Onlus este foarte mulţumită de Proiectul Intercampus Slatina. Turneul “Milioane de Zâmbete” este evenimentul care închide a doua stagiune de activităţi pentru cei 80 de copii Intercampus. Bucuria şi dorinţa lor de a se juca împreună ne face să credem că principalul obiectiv al proiectului susţinut de Pirelli, integrarea prin sport, s-a realizat şi la Slatina”, a declarat Luca de Vecchi reprezentat Comunita Nuova
“Organizatorii Inter Campus au trăit cele 3 zile cu mare satisfacţie constatând că toţi copiii şi-au îmbogăţit performanţele sportive, dar cea mai mare satisfacţie a fost aceea de a îi vedea cât de mult se distrează în timpul celorlalte activităţi. Ne exprimăm recunoştinţa faţă de Pirelli, care a susţinut această manifestare, mulţumindu-le totodată voluntarilor NIP, Comunita’ Nuova, Bambini in Romania şi Fundaţiei William Tyrrell, care au facut posibil acest eveniment dăruind acestor copii milioane de zâmbete” a declarat Annalisa Novembre pentru Intercampus
“Suntem foarte fericiţi şi sperăm că această experienţă se va putea repeta şi anul viitor cu acelaşi entuziasm şi implicare din partea tuturor.” au declarat voluntarii Subway – Nessuno in Panchina
Voluntarii Asociaţiei “Bambini in Romania” au declarat: “ Importanţa acestei manifestaţii, a constat pentru noi în aceste colaborări de voluntariat între asociaţii din Italia şi România care au avut un singur scop final, acela de a crea o sărbătoare pentru copii.
Campionatul de fotbal a reunit la start 14 echipe din cadrul cluburilor sportive şi Intercampus Slatina pentru categoriile de vârstă:1997-1998; 1999; 2000-2001
Alături de cei mici şi familiile acestora au fost prezenţi: Primarul Municipiului Slatina, Darius Vâlcov, Minel Prina -City Manager Slatina, Florin Ciocan Director Direcţia Patrimoniu Primăria Slatina, reprezentanţii câtorva societăţi care au contribuit la realizarea bazei sportive: Cord România, Prysmian, TIAB, Flexik, precum şi o numeroasă delegaţie Pirelli condusă de Directorul General Pirelli Tyres România, Giuseppe Cangelosi.
Iată clasamentul final după cele trei zile de concurs:
Categoria: 1997-1998 |
Categoria 1999 |
Locul I: PROXIMA I (Intercampus) |
Locul I: Proxima ( Intercampus) |
Locul II: CSS Slatina |
Locul II: LPS Slatina+FC Balş |
Locul III: F.E.F.S Craiova |
Locul III: AL Grup Teslui |
Locul IV: Proxima II (Intercampus) |
Locul IV: Constructorul Slatina |
Locul I: Proxima II (Intercampus)
Locul II: Pitic Sport
Locul III: Proxima I (Intercampus)
Locul IV: Constructorul Slatina