17.638 voluntari au plantat în trei luni 147.332 copaci şi 96.513 plante
Prima Ediţie a Programului de Responsabilitate Socială pentru protecţia mediului „Milioane de oameni, milioane de copaci”, iniţiat de Fundaţia PRAIS, s-a încheiat. La nivel naţional, s-au înscris în program: 114 companii, instituţii, organizaţii guvernamentale şi non-guvernamentale, care au plantat în numai 3 luni 147.332 copaci şi 96.513 plante prin acţiunile a 17.638 voluntari.
United Nations Environment Programme (UNEP) şi-a manifestat formal susţinerea faţă de această mişcare naţională, sigla acestei reputate instituţii internaţionale fiind prezentă în proiectul „Milioane de oameni, milioane de copaci”, începând cu următoarea ediţie.
Ceremonia de Premiere, care a avut loc astăzi la Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brâncuşi, s-a bucurat de prezenţa unor înalte oficialităţi: Excelenţa Sa Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, Excelenţa Sa Domnul Attila Korodi, Ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi Excelenţa Sa Domnul Donato Chiarini, Ambasador, Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, care au decernat cele mai importante trofee.
Câştigătorii primei Ediţii a Programului de Responsabilitate Socială „Milioane de oameni, milioane de copaci” sunt:
Secţiunea Arbori:
1. Asociaţia Heidenroslein – Locul 1, Trofeul „Milioane de oameni, milioane de copaci”
2. Primăria Giurgiţa, Jud. Dolj – Locul 2, Trofeul „Milioane de oameni, milioane de copaci”
3. Consiliul Judeţean Alba – Locul 3, Trofeul „Milioane de oameni, milioane de copaci”
4. Şcoala cu clasele I-VIII Vultureşti, Loc. Vultureşti, Jud. Vaslui – Diplomă de Merit
Secţiunea Plante:
1. Primăria Municipiului Hunedoara – Locul 1, Trofeul „Milioane de oameni, milioane de copaci”
2. Consiliul Judeţean Alba – Locul 2, Trofeul „Milioane de oameni, milioane de copaci”
3. Primăria Municipiului Mediaş – Locul 3, Trofeul „Milioane de oameni, milioane de copaci”
4. Şcoala Generală Nr. 6, Şerban Cioculescu, Loc. Găeşti, Jud. Dâmboviţa – Diplomă de Merit
˝Societatea contemporană se confruntă astăzi cu efectele industrializării puternice din ultimul secol, creşterea demografică, factorii agresivi de poluare legaţi de energie şi de deşeuri. Astăzi, mai mult decât oricând, trebuie să ne mobilizăm forţele, să activăm conştiinţa civică a fiecăruia dintre noi, pentru a participa la efortul global menit a găsi soluţii viabile legate de tot ceea ce presupune protecţia şi refacerea mediului înconjurător. Programul naţional de plantare prin activităţi de voluntariat „Milioane de oameni, milioane de copaci” are o semnificaţie deosebită pentru noi: a demonstrat că poate reuni, pentru a susţine o cauză generoasă, companii private, instituţii ale statului, organizaţii guvernamentale şi non-guvernamentale, oameni de toate vârstele care, benevol, au plantat peste 243.000 arbori şi plante în numai 3 luni de la lansarea programului”, a declarat Silvia Bucur, Preşedinte Fundaţia PRAIS.
„Milioane de oameni, milioane de copaci” se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, care sprijină acest programul prin expertiza specialiştilor săi şi a celor din cadrul Agenţiilor de Mediu. „Milioane de oameni, milioane de copaci” este posibil datorită generozităţii URSUS Breweries, Membru Fondator, şi a companiilor Lafarge România, Quadrant Amroq Beverages, membră PepsiAmericas, Smithfield România, în calitate de sponsori.
Fundaţia PRAIS a fost înfiinţată în anul 2002 de PRAIS Corporate Communications, pentru a contribui şi susţine dezvoltarea de proiecte comunitare în domeniul educaţiei tinerei generaţii, protecţiei mediului şi sprijinirii culturii. Concursul naţional de jurnalism comunitar „Nu eşti singur, vom găsi drumul împreună” a fost primul proiect naţional care a valorizat şi premiat cele mai bune materiale jurnalistice din presă scrisă, radio şi televiziune. A urmat în 2007 prima ediţie a proiectului „Dance Energy”, care alături de Răzvan Mazilu promovează pe o perioadă de 3 ani dansul contemporan, tinerele talente din liceele de coregrafie din Romania şi strângerea de fonduri pentru dotarea Liceului de Coregrafie din Bucureşti. În luna octombrie 2006 a fost lansat programul „Milioane de oameni, milioane de copaci” care se va desfăşura pe o perioadă de 5 ani.
PRAIS Corporate Communications este o companie de consultanţă în comunicare integrată şi relaţii publice, înfiinţată în anul 1996. Din portofoliu său de clienţi fac parte: Amway, Euronet, Kraft Foods România, QAB membră PepsiAmericas, Lockheed Martin Maritime Systems & Sensors, URSUS Breweries – subsidiară
a SABMiller plc, Philip Morris România, Danone PDPA România, Lafarge România, Smithfield Foods, Nestlé România, Asociaţia Română a Cafelei, UPC.
În anul 1999, firma PRAIS Corporate Communications a primit recunoaşterea internaţională la Tokyo, când a fost premiată de către IPRA (International Public Relations Association), cu Premiul „IPRA Golden World Award” pentru cel mai bun program de responsabilitate socială şi „IPRA Grand Prize” pentru cel mai bun program de relaţii publice la toate categoriile.
{mosloadposition user10}