Milena – Centrul de Testare Covid din incinta Aeroportului Henri Coandă a devenit, începând cu data de 04.06.2021, primul Centru din România înscris în Registrul global al centrelor de testare/vaccinare al Aplicației IATA TRAVEL PASS. Odată cu anunțul de lansare a acestei aplicații, managementul Milena și-a declinat dorința de a fi înscriși în acest Registru, procesul de acceptare fiind unul riguros, Centrul și Laboratorul-partener Synlab trebuind să îndeplinească anumite criterii. “Dorim să contribuim la relansarea călătoriilor în condiții de siguranță și ne bucură faptul că am fost eligibili și putem avea această colaborare prin intermediul IATA România”, spune Mihai Chiriac – Director de vânzări și Coordonator Centru Testare Aeroport.
Este știut faptul că aplicația IATA Travel Pass, pe lângă informațiile pentru pasageri precum teste, vaccinuri și alte măsuri pe care trebuie să le ia înaintea unei călătorii într-o anumită destinație, se oferă și detalii despre locul în care pot face testele Covid. “Astfel, ne-am dorit ca și România să fie prezentă în aplicație și cum altfel decât cu primul și singurul Centru de Testare COVID din incinta Aeroportului Internațional din București, practic unul dintre cele mai importante puncte de trafic aerian din România.”, explică Mihai Chiriac.
Anca Apahidean – Area Manager Eastern Europe IATA: “Felicităm Milena Medical pentru a fi printre primele acreditate IATA Travel Pass din regiunea noastră. Odată cu aderarea Milena Medical la rețeaua IATA Travel Pass Lab, pasagerii care pleacă de la Aeroportul Internațional București vor putea folosi centrul și laboratorul pentru testarea COVID-19 înainte de călătorie și vor încărca în siguranță rezultatele testelor în IATA Travel Pass. Aceste informații sunt apoi verificate în raport cu registrul global IATA Timatic al cerințelor naționale de sănătate și de intrare, pentru a produce statutul «OK to Travel».”
Milena, 35.000 de teste de la 1 aprile pâna la 30 iunie 2021
Milena, primul și singurul Centru de Testare COVID situat în incinta unui aeroport din România, autorizat, și-a început activitatea în data de 1 aprilie 2021, în Aeroportul Internațional Henri Coandă, cu program de funcționare NON-STOP, având laborator partener Synlab. De la 1 aprilie până în prezent, au fost efectuate 35.000 de teste, din care 8.000 teste de tip PCR. Sub 1% au avut rezultat pozitiv.
Cerere mare pentru vacanțe
Deși Milena funcționează fără programare prealabilă pentru testare PCR sau Antigen, zilnic se primesc în jur de 80-100 de cereri de programare. ”Când le spunem că fluxul este asigurat și nu este nevoie de programare, pasagerii înțeleg și se prezintă la Centru luând în calcul timpii indicați de noi. Sfătuim pasagerii să fie atenți la ora de zbor, la timpul necesar pentru check-in și, mai ales, la timpii de valabilitate pentru teste, așa cum sunt indicați de țările de destinație. În luna iunie, 80% dintre cei testați în Centrul nostru își fac aceste analize pentru vacanțe, cele mai multe fiind plecări spre Egipt și Turcia”, explică Mihai Chiriac. În perioada 1 aprile 2021–30 iunie 2021, dintre persoanele testate 50% au fost străini. “Aici am cuprins și pe cei care au venit pentru Campionatul European de Fotbal. Majoritatea s-a testat la noi pentru întoarcerea acasă și foarte mulți au făcut direct PCR cu care au fost și la meci”, punctează Mihai Chiriac.
Centru de informare condiții de călătorie
Milena a deschis și un punct în zona Plecărilor Internaționale. Biroul are o dublă funcționalitate: printarea rezultatelor și într-o zonă cât mai apropiată check-in-urilor și oferirea de informații cu condițiile de intrare în țările de destinație. Am luat această decizie, întrucat am observat că foarte multe persoane nu știu ce tip de test le este necesar pentru a călători. Astfel, pentru pasagerii care nu sună la numărul recepției centrului nostru de testare ca să afle aceste informații înainte de a veni la testare, avem acest birou. Nu trebuie să fie pacienții noștri. Angajații Milena aflați la acest Birou Milena oferă aceste informații oricui are nevoie. Noi ne dorim să fim un real ajutor în ceea ce privește călătoriile în siguranță. Mai mult, cei care se află în incinta aeroportului și au nevoie de testare Covid, dar nu știu cum să ajungă la Milena, tot ce trebuie să facă este să identifice colegii noștri care poartă veste cu numele Milena și mențiunea Centru de Testare. A fost o idee pe care am oferit-o managementului Aeroportului tot din dorința de a ajuta pasagerii și am primit accept în baza contractului existent, ca urmare a licitației câștigate”, punctează reprezentantul Milena.
Importanța aderării la IATA Travel Pass
Odată cu lansarea Certificatului Digital European, călătoriile din interiorul Uniunii Europene devin mult mai facile. Iar IATA TRAVEL PASS va face același lucru pentru călătorii, mai ales pentru cetățenii care călătoresc în afara UE.
Asociația Internaționala a Transportului Aerian (IATA) reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene (82% din traficul aerian global).