Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mihai Viteazul™ de la 1600

Expoziția Licitației de Militaria și Antichități reunește secole de istorie sub acoperișul Palatului Cesianu-Racoviță, recunoscut palat al artei și martor al scrierii timpului de mai bine de un secol. Armele, uniformele militare, obiectele de colecție inedite și documentele rare au alternat cu arta plastică și decorativă a Licitației de Art Nouveau și Romantism, care s-a încheiat cu o rată totală de adjudecare de 75%.

Urmează ca Licitația patrimoniului Margareta Sterian și Licitația de Militaria și Antichități de marți, 20 mai, să convingă publicul să plece cu un buzdugan din perioada lui Mihai Viteazul sau cu o pictură fantastică de-a Margaretei Sterian.

Seara de 15 mai a adus adjudecări importante pentru artiștii Rudolf Schweitzer-Cumpăna cu 5.000 euro pentru opera "Pan" (cvadruplul prețului de pornire), Octav Băncilă cu 4.000 euro pentru "Țărăncuță cu fuior" (triplul prețului de pornire), Alexandru Poitevin-Scheletti cu 2.250 euro pentru pictura "Trandafiri sălbatici" (mai bine de triplul prețului de pornire), Mișu Teișanu cu 4.250 euro pentru opera "Inspirația" sau Eugenia Filotti-Atanasiu cu 1.500 euro pentru opera "Flori de cireș" (triplul prețului de pornire).

Secțiunea de artă decorativă a înregistrat la rândul său adjudecări spectaculose dintre care menționăm: dulăpiorul din lemn de brad și platin adjudecat la 450 euro (de cinci ori mai mulți decât prețul de pornire), fructieră argintată WMF, decorată cu naiadă și frunze de nufăr, adjudecat la 800 euro (cvadruplul prețului de pornire), Cache-pot Art Nouveau, pictat cu crengi de vâsc, adjudecat la 900 euro (de patru ori și jumătate mai mult decât prețul de pornire), placa decorativă din faianță de Bohemia adjudecat la 350 euro (de patru ori și jumătate mai mult decât prețul de pornire) sau fructieră monumentală din argint și cristal de la sfârșitul sec. XIX adjudecat la 3.000 euro (dublul prețului de pornire).

Palatul Cesianu-Racoviță și-a deschis deja porțile publicului dornic să admire operele Licitației de Militaria și Antichități și ale Licitației patrimoniului Margareta Sterian dintr-o importantă colecție germană, acestea putând fi vizitate până pe 19 mai.

Cea dintâi licitație prezintă publicului de la opere de artă plastică în care sunt înfățișate scene istorice precum înscăunarea lui Ștefan cel Mare sau portretul lui Mihai Viteazul de la 1600, realizat de Domenicus Custos (preț de pornire: 2.000 euro), la obiecte de colecție cu specific militar, cum ar fi săbii cu cifra Regelui Ferdinand (preț de pornire: 350 euro) sau cu cifra Țarului Nicolae al II-lea (preț de pornire: 400 euro), un buzdugan de luptă din perioada lui Mihai Viteazul (preț de pornire: 700 euro), un coif german, de la sfârșitul sec. XVI (preț de pornire: 900 euro), uniforme, o bogată selecție de fotografii în care sunt surprinse momente istorice cheie (începând de la 40 euro) sau documente deosebit de rare (începând de la 25 euro) precum cel despre Răscoala de la 1907 (preț de pornire: 100 euro).

Nici secțiunea de Antichități nu este mai prejos întrucât vor putea fi vizionate crâmpeie din istoria timpurie precum un pandantiv din bronz, din perioada elenistică, sec. IV-II î.e.n. (preț de pornire: 50 euro), un vas grecesc din sec. V-IV î.e.n. (preț de pornire: 200 euro), opaițe romane din sec. I-II e.n. (preț de pornire: 80 euro) sau un vas roman din sec. II-III e.n. (preț de pornire: 100 euro).

De asemenea, va fi prezentă și o expoziție dedicată patrimoniului Margaretei Sterian dintr-o importantă colecție germană, cu o selecție de 30 de opere reprezentative pentru întreaga creație a artistei, cu valorile estimative cuprinse înre 500 și 6.000 euro. Dintre opere se remarcă "Spre lacul Șerban" (valoare estimativă: 3.000 – 4.000 euro), "Nuntă regală" (valoare estimativă: 4.000 – 6.000 euro), "Natură statică cu scoici" (valoare estimativă: 700 – 1.200 euro) și "Buchet în vază albă" (valoare estimativă: 1.500 – 2.500 euro).

Suita de obiecte de colecție inedite și opere de artă rare ale Licitației patrimoniului Margareta Sterian dintr-o importantă colecție germană și Licitației de Militaria și Antichități vor putea fi admirate în perioada 16 – 19 mai la Palatul Cesianu-Racoviță, str. C.A. Rosetti, nr. 5, urmând ca pe 20 mai expoziția să fie mutată la la Athénée Palace Hilton, unde vor avea loc și licitațiile începând cu 19:30.

Bucuresti, 16.05.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.