Mihai Gâdea i-a făcut o surpriză preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, căruia i-a înmânat, miercuri, la Bruxelles, una dintre stelele de pe steagul imens al Uniunii Europene realizat si expus de Antena 3, pe 9 mai a.c., pe peluza Palatului Parlamentului.
Uriaşul drapel a fost un cadou făcut de Antena 3 Uniunii, de ziua Europei, ca simbol al unităţii şi armoniei dintre naţiuni, precum şi ca simbol al mândriei că suntem un stat european.
Întrevederea de la Bruxelles a avut loc la invitaţia liderului european, iar Martin Schulz a promis că va expune steaua în clădirea Parlamentului European.
"Este incredibil! Este un cadou minunat de la Antena 3. Vă mulţumesc! E o surpriză! Trebuie să recunosc că sunt surprins. (…) Trebuie să îi găsim un loc (n.r. la Parlamentul European)", a spus Martin Schulz.
Demersul Antenei 3 demonstrează că românii sunt buni europeni, într-o perioadă de criză, în care fiecare stat pare să acţioneze pe cont propriu, a adaugat Martin Schulz.
"Cred că o televiziune care investeşte atât de multă energie ca să arate steagul Uniunii Europene cu siguranţă apără valorile şi ideile noastre", a declarat Martin Schulz.
Drapelul desfăşurat pe 9 mai în faţa Parlamentului României a cântărit 800 de kilograme si a măsurat 100 de metri lăţime şi 140 de metri lungime.
Bucăţile imense de pânză au fost puse cap la cap de câteva croitorese iscusite de la FabricadeSteaguri.eu, iar stelele, simbolul Uniunii, au fost cusute manual după ce drapelul a fost întins pe Aerodromul din Clinceni.