Fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET) a lansat proiectul „Sprijin pentru întreprinzătorii din mediul rural”, cu suport financiar din partea Citi Foundation, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc duminică, 31 mai, în ansamblul bisericii fortificate din satul Viscri (Patrimoniu Mondial UNESCO).
Proiectul se derulează pe parcursul a doi ani, are un buget total de 124.000 USD şi cuprinde un set de măsuri menite să contribuie la dezvoltarea economică durabilă a comunităţilor rurale din zona de sud-est a Transilvaniei.
Parte integrală din programul „Satul de-sine-stătător” al Fundaţiei MET (www.mihaieminescutrust.org), prin care de peste 10 ani se desfăşoară acţiuni de revitalizare a satelor prin conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului lor natural şi cultural unic, proiectul „Sprijin pentru întreprinzătorii din mediul rural” se adresează meşteşugarilor, producătorilor agricoli şi operatorilor de turism locali care doresc să-şi înfiinţeze sau dezvolte activităţi economice şi să creeze locuri de muncă în satele unde locuiesc.
„Întreprinzătorii care vor primi sprijin prin acest proiect sunt selectaţi în aşa fel încât dezvoltarea micii lor afaceri să aducă beneficii multiple la nivel local şi să contribuie la păstrarea valorilor tradiţionale autentice ale satelor,” a spus Luminiţa Holban, director al Fundaţiei MET. „Astfel, vom ajuta meşteri care lucrează cu metode tradiţionale în domeniul fierăriei, tâmplăriei, zidăriei şi dulgheriei, vom organiza cursuri de instruire în aceste domenii, vom sprijini familii locale să-şi amenajeze case de oaspeţi pentru turism cultural şi eco-turism, vom acorda consultanţă şi ajutor financiar micilor fermieri care doresc să primească certificare bio pentru produsele lor şi vom promova produsele locale prin intermediul unui website şi al unui mic magazin.”
„Acest proiect este pe deplin compatibil cu strategia Citi în domeniul responsabilităţii sociale. Avem drept obiectiv principal dezvoltarea economică durabilă a comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea, iar atunci când aceasta este asociată cu conservarea tradiţiilor şi a moştenirii culturale, putem spune că o comunitate se află într-un proces de evoluţie sustenabilă. Economia are o aplicabilitate foarte largă şi o flexibilitate deosebită şi în afara domeniului de business, devenind alternativa practică a unei vieţi mai bune. Este o plăcere deosebită pentru Citibank să ofere oamenilor din comunităţile rurale transilvănene această şansă pentru o viaţă mai bună," a declarat Cristina Constantinescu, Director Comunicare Citibank România.
{mosloadposition user10}