Telespectatorii vor vedea prima secvenţă animată în ediţia de lansare a noului sezon “În Puii mei”!
Duminică, 16 octombrie, de la 20.15, telespectatorii Antena 1 se vor reîntâlni cu Mihai Bendeac în prima ediţie a noului sezon “În puii mei”! Pentru acest sezon, actorul a pregătit foarte multe momente inedite, scheciuri amuzante, dar şi secvenţe muzicale. În ediţia de lansare, telespectatorii vor putea vedea şi un moment animat cu două personaje noi, Penticostel şi Penticornel.
Pentru a construi acest moment, actorii au filmat iniţial în regim normal, folosind un machiaj special, urmând ca apoi imaginile să fie prelucrate şi transformate în desen animat. În prima secvenţă difuzată vor juca Mihai Bendeac, în rolul Penticostel, Alexandru Jitea, noul membru al echipei “În puii mei” în rolul Penticornel şi Şerban Pavlu.
Penticostel şi Penticornel nu sunt singurele personaje noi care vor apărea în acest sezon al emisiunii. În ediţia de lansare, personajele Connect-R şi Alex Velea, dar şi doctorul Bacalbaşa vor face cunoştinţă cu publicul român. Tot în această ediţie, Mihai Bendeac va interpreta şi rolul lui Nicolae Ceauşescu într-o filmare inedită realizată la Târgovişte. Nici personajele binecunoscute de telespectatori nu vor lipsi. Astfel, Momâie, Gogâie, Fernando, Mucea, Flocea, dar şi alte personaje îndrăgite vor veni duminică la prima întâlnire cu publicul.